Tehnici de meditatie si practici ale trezirii spirituale – Marc de Smedt(fragment)
Dacă prezentul meu se repetă la nesfârşit conform aceloraşi scheme culturale, dacă tot ceea ce constituie deosebirea mea faţă de ceilalţi se subţiază în contact cu mecanica sistemului şi a microsistemelor sale, dacă timpul curge dar energia interioară se învârteşte în loc, ce se întâmplă? Trecutul nu îmi alimentează în mod constructiv fiinţa, mişcarea devine agitaţie, gândirea se transformă într-o serie de locuri comune, de „se spune" si de false probleme; emotivitatea creşte, atenţia se fixează asupra detaliilor apoi se destramă, simpla realitate e percepută ca un munte, o nesfârşită succesiune de munţi. sistemul nervos se încordează, sistemul psihologic se dereglează si totul pe măsura....
Viaţa devine o problemă imensă, percepută prin ochelari de cal, protectori; fiinţa bolnavă proiectează o lume din ce în ce mai bolnavă.
Simţurile ei saturate nu văd, nu pipăie, nu aud decât conform unor criterii pe care ea crede că le alege dar care de fapt îi sunt impuse din afară. Abrutizarea ţine adeseori loc de odihnă. Şi ce rămâne? Un automat pe jumătate omenesc, trepidant şi telecomandat? Iar consumul de pilule, tranchilizante, excitante, aceste cămăşi de forţă chimice, creste din an în an, în chip neliniştitor. Iar violenţa îşi extinde imperiul asupra conştiinţelor, iar spaima tulbure faţă de incertitudini se întinde insidios în spirite. O simplă pană de curent generalizată este de ajuns pentru a arăta fragilitatea civilizaţiei noastre — care e muritoare, ca şi oricare alta. Nu se pune aici problema de a-i intenta procesul; orice epocă trebuie să fie interesantă pentru a trăi, şi noi avem norocul să ajungem la o cotitură a istoriei; dar trebuie să rămâi lucid,conştient de limitele sistemului.Toată lumea visează la fericire. Totuşi „nici o societate nu e în măsură să ne-o ofere, fiindcă noi înşine nu ştim în ce constă. Şi dacă din întâmplare putem ajunge Ia ea, o facem prin noi înşine", ne aminteşte Thierry Maulnier.
întemeietorul semanticii generale, Korzybski, spunea acum aproape 30 de ani că „demersurile noastre nervoase suni copiate după acelea ale animalului. La om, reacţiile nervoase de acest fel duc la stadiile patologice şi fără posteritate ale infantilismului în general, public sau privat... Si cu cât o naţiune sau un neam sunt mai dezvoltate din punct de vedere tehnic,cu atât sistemul lor tinde să devină crud, fără îndurare, prădător şi comercializat... Toate acestea fiindcă gândim în continuare ca nişte animale şi nu am învăţat să gândim în mod substanţial ca nişte fiinţe omeneşti".
Toate spiritele luminate abundă în acest sens, şi înainte de a vrea să devii supraom ar trebui sa înveţi cum să devii om: 80% din creierul nostru nu funcţionează; silent zone spunea Einstein.
Şi atunci?
Conform cuvintelor lui Blake şi ale lui Huxley, trebuie să „curăţăm uşile percepţiilor", în explorarea vastului si misteriosului univers al potenţialităţilor omeneşti, marii artişti, vizionarii, unii mistici au jucat rolul de pionieri... Pe acolo pe unde au mers ei pot trece şi alţii. Cu toţii dispunem, virtual, de puteri nelimitate. Modurile de conştiinţă diferite de conştiinţa trează normală {acele stări de realitate neobişnuită despre care vorbeşte don Juan, vrăjitorul yaqui iniţiator al lui Casianeda) sunt la îndemâna oricui ştie să aplice stimulii necesari. Nu trebuie decât să străpungem o breşă în zidul viziunii noastre obişnuite si să privim în jur cu ceea ce filosoful Platon numea „un alt fel de a vedea, aflat la îndemâna tuturor oamenilor, dar de care foarte puţini se slujesc".
Să risipim negura mentală, să străbatem ceaţa care ascunde infinita bogăţie a realităţii, să ne ascuţim cele cinci simţuri pentru a dezvolta nenumărate altele... Vorbim mult despre libertate, dar cine e liber, şi liber faţă de ce? De a fi sau de a părea?
Răspunsul vrăjitorului yaqui don Juan:
„Nu. Ca să vezi trebuie să înveţi a privi lumea într-un alt fel... Fă astfel încât fiecare dintre faptele tale să devină ultima ta bătălie pe pământ, doar în asemenea condiţii faptele tale îşi vor dobândi adevărata putere. Dacă nu, cât timp vei trăi, vor rămâne faptele unui timid... Frica ne împiedică să examinăm si să exploatăm ceea ce ne revine în calitate de oameni."
Pentru conştiinţa aşa-zis normală, lucrurile sunt văzute conform etichetei lor verbale. Un copac este un copac; frumos exemplu de omogenizare. Or, sub raport biologic, ceea ce tinde spre omogen se îndreaptă spre moarte; ceea ce tinde spre eterogen, spre diferenţiere, se îndreaptă spre viaţă. Nu există, în întreaga creaţie, vreun copac asemănător altuia. Sunt diferiţi, chiar provenind din aceeaşi familie ori specie. Sunt vii. Modul nostru de a-i considera, de a-i defini, ne ucide spiritul. Duhneşte a moarte.
Mă apropii de un copac, de o floare, de o frunză, O creaţie originală mi se desfăşoară în faţa ochilor. Şi dacă, în această clipă, îmi lipesc ochii de un microscop sau de un aparat cu raze X, se petrece şi altceva. Copacul a dispărut, rămâne un flux al vieţii, o mişcare....
Dar nu e nevoie de microscop ca să vezi. Infinite circumvoluţiuni şi asperităţi ale scoarţei, materie a lemnului, fluvii de sevă... Insecte, crisalide, rădăcini, pământuri, ape... Arbore, unde eşti?
Ochii albinelor şi ai muştelor pot primi peste două sute de impresii diferite pe secundă, adică de zece ori mai mult decât ochii omeneşti. Cum văd ei copacul şi floarea ?
Relativitatea nu se limitează la formula E = mc2 : energia, sau frecvenţa vibraţiilor, este egală cu masa înmulţită cu pătratul vitezei luminii. Definiţie a Cosmosului? Macrocosmos sau microcosmos? Şi copacul este relativ. Ca tot restul. Absolut tot restul, inclusiv noi înşine. „Un trandafir e un trandafir numai fiindcă omul îl defineşte ca atare; fără om, ar fi doar o schemă de vârtejuri energetice” (E. H. Shattuh).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu