Transmis de Neale Donald Walsch
Sper si am incredre ca viata voastra a fost minunata in aceasta saptamana. Sa va spun ca cel mai important lucru este sa fiti prieteni. Fiti prieteni cu toti. Fiti prieteni cu sotii vostri. Fiti prieteni cu copiii vostri. Fiti prieteni cu rudele voastre. Fiti prieteni cu vecinii , cu colegii si cu cunoscutii vostri. Si da... fiti prieteni chiar si cu dusmanii vostri. Doar...fiti prieteni. Una din cele mai usturatoare critici pe care am primit-o a fost cand cineva pe care am iubit, mi-a spus odata :" Ti-ai tratat prietenii mai bine decat m-ai tratat pe mine". Niciodata nu am uitat acest lucru. Pentru ca am stiut ca a fost adevarat. Este absolut adevarat ca am avut mai multa toleranta, mai multa rabdare, mai multa lejeritate in legatura cu comportamentul prietenilor, decat cu persoana cu care mi-am impartasit viata. I-am spus uneori lucruri pe care niciodata nu le-am spus prietenilor. Mi-am criticat partenera de viata pentru lucruri pe care, pur si simplu, la un prieten nici nu contau.
Observam lucruri la partenera mea de viata , dar care la un prieten nici le vedeam. Si am permis sa ma supere niste lucruri, sa ma deranjeze, dar daca un prieten ar fi facut acelasi lucru, nu m-ar fi necajit.
Despre ce este vorba?
Am inceput sa ma intreb. De ce ii tratam atat de des pe cei mai apropiati noua, ca si cum nu ne-ar fi atat de apropiati? Este pentru ca noi ii cunoastem mai bine decat pe prietenii nostri , petrecand mai mult timp cu ei zi de zi ? Ar putea fi adevarat ca "familiaritatea aduce dispretul?" Nu, nu ...nu este asa! Nu ar trebui ca familiaritatea sa dezvolte intelegerea, rabdarea, toleranta, acceptarea si iubirea din ce in ce mai profunda? Nu ar trebui ca relatiile intime sa fie locul celei mai mari sigurante si nu al celei mai mici?
Cand eram copil mic( ceea ce a fost acum foarte, foarte mult timp in urma ) , era un cantec foarte popular. Se numea :" Intotdeauna il ranesti pe cel pe care il iubesti". Si versurile erau cam asa, daca imi amintesc bine acum...
Intotdeauna il ranesti pe cel care il iubesti Cel pe care nu ar trebui sa-l ranesti deloc Iei intotdeauna cel mai dulce trandafir Si il zdrobesti pana cand petalele ii cad Intotdeauna frangi cea mai buna inima Cu un cuvant nechibzuit nu-l poti rechema Deci, daca ti-am frant inima aseara Este pentru ca te-am iubit foarte mult
Ironia acestui cantec a ramas cu mine intraga zi. Am regretat enorm (si i-am implorat pe ei si cerurile sa ma ierte) multele feluri in care i-am tratat pe cei iubiti care mi-au fost apropiati si am realizat ca unul din cele mai mari daruri pe care il putem darui unei persoane dragi este prietenia. Prietenia pura si simpla. Doar tratati-i ca pe niste Prieteni. Asa cum ar trebui sa tratam pe cineva pe care ne este frica sa nu-l pierdem. Deci da, fiti prieteni cu sotii vostri. Fiti prieteni cu copiii vostri. Fiti prieteni cu rudele voastre. Fiti prieteni cu vecinii, cu colegii si cu cunostintele voastre. Si da, fiti prieteni cu dusmanii vostri.
Si mai mult decat atat ...fiti prieteni cu voi insiva ! Acesta pare sa fie cel mai greu lucru dintre toate. Este adevarat ca a fi propriul tau prieten cel mai bun, poate fi unul din cele mai grele lucruri de facut in aceasta viata. Din propria mea experienta va spun ca acest lucru implica un proces constituit din 3 pasi : iertarea, acceptarea si celebrarea.
Drumul meu catre prietenia de sine a inceput cu iertarea de sine. Aceasta a continuat cu acceptarea de sine si apoi cu celebrarea de sine. Iertarea de sine a fost pentru mine cea mai mare provocare. Am facut o gramada de lucruri in viata mea de care nu sunt prea multumit. M-am gandit la aceste lucruri tot timpul. Si cu cat ma gandeam mai mult, cu atat ma simteam mai rau, desigur. Gandul naste gand. Emotiile dau nastere mai multor emotii de acelasi fel. Mintea mea avea ceva atragator. M-am simti foarte vinovat fata de o multime de alegeri trecute si de comportamente din trecut. nu parea sa-mi faca nici un bine spunand :" Nu voi mai face asta niciodata". Ce a trecut a trecut si nu mai poate fi desfacut. Deci, nu mai era nimic de FACUT ...decat sa traiesc cu ele. Doar sa "traiesc" cu acea vina. Chiar daca am "purificat" mergand la oamenii pe care i-am ranit si cerandu-mi iertare si oferindu-ma sa fac orice pentru a rectifica situatiile, totusi nu ma puteam descotorosi de vina. Nu ma puteam ierta pe mine. Apoi, am avut conversatiile cu Dumnezeu si totul s-a schimbat.
Am invatat mai intai ca am fost imaculat si inocent in ochii lui Divinului. Dumnezeu s-a uitat la mine ca si cum as fi fost un copil de 4-5 ani. Eu pur si simplu nu stiam ce faceam ; pur si simplu nu intelegeam. Chiar daca intr-adevar as fi inteles , actualmente nu intelegeam. Vreau sa spun , ca am inteles o parte a problemei. Am inteles doar o mica parte. Cu siguranta stiam diferenta dintre Bine si Gresit, dar nu intelegeam Intreaga Poveste. Nu stiam cine am fost, unde am fost, de ce am fost acolo unde am fost sau ce incercam sa fac acolo. Nimeni nu mi-a dat raspunsurile la cele 4 Intrebari Fundamentale ale Vietii. Nimeni nici macar nu mi-a pus intrebari. Nici nu am stiut ca aceste intrebari exista. Apoi, mai departe in conversatiile mele cu Dumnezeu, mi s-a spus ceva care m-a socat, care mi-a zdruncinat sistemul. Dumnezeu mi-a zis :" Nu exista asemenea lucruri ca Bine si Rau". Asa cum va puteti imagina , acest lucru mi-a distrus intregul sistem de valori ( nu ca i-as fi dat prea multa atentie...oricum) .
A trebuit sa incep iar sa scormonesc si sa evaluez alegerile si comportamentele vietii mele...
Iubire si Imbratisari
Neale.
Sursa : www. spiritlibrary. com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu