Revenirea pe pământ la încarnare

Când spiritul s-a decis şi a plecat la drum spre pământ, pentru a se reîncarna, atunci
un cor de spirite cântă un cântec aproape funebru, cântec ce răsună în spaţiu, din
sferă în sferă, până la infinit. E plângerea de milă pentru cel ce pleacă spre suferinţe
fără de sfârşit. Spiritele înalte îl înconjoară, îl sfătuiesc să fie tare şi să sufere pe
pământ fără să murmure împotriva propriului destin. Îl sfătuiesc să muncească, să
înveţe şi să iubească. El ştie acolo - dar numai acolo - că viaţa şi suferinţele ce-l
aşteaptă au fost alese şi acceptate de el pentru ridicarea sa la lumină, înţelepciune
şi putere. Ajuns în lumea terestră, nu-şi mai aduce aminte că el a cerut aceste
suferinţe şi cârteşte contra Celui de Sus că i-a hărăzit un destin atât de ticălos.
Acolo sus el ştie că numai prin suferinţe şi prin iubire poate să repare greşelile,
ruinele, nedreptăţile, crimele pe care le-a făcut fraţilor săi în altă viaţă. Dar jos, pe
pământ, i se pare că numai el este nefericit şi pe alţii soarta îi copleşeşte cu fericire.
După aceste încurajări ale luminilor din spaţiu, spiritul povăţuitor ia din regiunile
senine ale contemplărilor fericite din planul mental şi îl coboară în abisurile unde
domnesc pasiunile, unde spiritele urcă şi coboară, unde află ce rău au făcut prin ura
lor, ce rezultate au avut prin iubirea lor. Ajung în regiunea marilor curenţi astrali.
Trec mai jos prin regiunea eterică încărcată cu electricitate şi, în fine, ajung în
regiunea superioară a atmosferei pământului, unde domnesc marii curenţi
magnetici ce învăluie globul terestru. Se coboară în regiunile ce poartă norii şi unde
domnesc marii curenţi aerieni. Trec de înălţimile ameţitoare ale munţilor veşnic
acoperite de zăpadă, se coboară peste munţii împăduriţi ce îşi cântă melodia lor, se
lasă peste regiunile dealurilor ori a câmpiilor unde se răsfaţă viaţa infinită, sub toate
formele ei.
Iată spiritul ajuns în domeniul materiei fizice, pe pământ, lăcaş al suferinţei, infernul
prin care omul trebuie să treacă în evoluţia lui nesfârşită, spre viaţa spirituală întru
veşnicie. Iată satul sau oraşul în care, din înălţimi, se aude zgomotul vieţii. Spiritul
ajuns aici se opreşte, priveşte infinitul parcurs, îşi aduce aminte de lumina splendidă
de unde a venit şi se cutremură de întunericul ce domneşte aici jos, pe pământ. Se
întoarce către ghidul său şi îi spune: „Iartă-mă, nu ştiu ce am făgăduit, nu mi-am dat
seama ce am acceptat, ia-mă iar sus în Cer". Şi atunci spiritul-ghid îi răspunde:
„Curaj, tu ai jurat că îţi vei îndeplini destinul. Aici pe pământ vei avea o coroană de
spini; acolo sus, când te vei întoarce, vei purta coroana fericirii". Spiritul se roagă,
spune că nu are putere, şi se îndoieşte că îşi va mai aminti ceea ce a învăţat în Cer.
Atunci ghidul îi răspunde: „Observă, crede şi ridică-te prin ştiinţa spirituală pe care o
vei afla". Sărmanul spirit, înfrigurat, întreabă: „Unde suntem, la ce popor, în ce
familie mă voi reîncarna?" Şi ghidul îi răspunde: „Aici - arătându-i casa şi familia -
geniile cereşti care ţin cartea destinului tău au hotărât să te renaşti şi vei trăi pe
pământ atât cât ţi s-a hotărât în cartea destinului. Îţi spun acum, dar ai să uiţi, te
vei naşte în ziua, luna, anul anume şi te vei întoarce de aici în condiţiile următoare -
indicând felul morţii sale - şi în ziua, luna şi anul anume. Nu uita că spiritele
apropiate de tine, prin dragostea ce le-ai arătat-o în trecut, vor veni şi te vor
susţine. Nu uita că sunt cel ce te apăr în viaţa ta terestră. Eu voi veni în somnul tău
din nopţile terestre şi te voi povăţui. Să nu le uiţi şi să le urmezi. Şi acum curaj.
Adio." Duhul este părăsit de ghid şi este îndreptat către femeia care îi va fi mamă, în
care se va încarna, strecurându-se în pântecele ei ca atras de vidul unei pompe
pneumatice. În curând un întuneric îi cuprinde fiinţa şi treptat conştiinţa lui şe
stinge, ca şi o candelă lipsită de untdelemn. Un val de uitare vine peste tot ce a
ştiut şi văzut în planurile sublime ale fericirii, se aşterne de acum peste mintea lui,
începe reîncarnarea terestră. Se poate ca femeia, prin încălcarea Legii divine, să nu
vrea să fie mamă; atunci spiritul o părăseşte şi, condus de ghidul care îi reapare,
este condus la o altă femeie care îi va permite să se nască în lumea fizică. Şi după
cum acest spirit a fost silit, fără să mai revină în planurile superioare, să se
reîncarneze imediat în altă femeie, tot astfel copiii care mor în fragedă copilărie
sunt aduşi imediat într-o nouă reîncarnare, fără să mai urce în sferele spirituale.
Prin urmare, scara urcării din sfera fizică în cea spirituală şi a coborârii de acolo în
cea fizică ar putea fi rezumată astfel:
1. Agonia terestră. Moartea fizică.
2. Naşterea în lumea astrală. Dobândirea facultăţilor astrale. Viaţa în planul
astral, purificarea de pasiuni şi sentimente inferioare. Moartea astrală (în cazul
spiritelor evoluate).
3. Naşterea în lumea spirituală (în cazul spiritelor evoluate). Viaţa spirituală.
4. Dorinţa de reîncarnare, I se prezintă duhului şi acesta acceptă încercările şi
suferinţele din viitoarea viaţă terestră.
5. Agonia spirituală. Uitarea vieţii spirituale.
6. Îmbrăcarea spiritului ce se coboară la reîncarnare în noua haină mentală şi
astrală.
7. Naşterea pe pământ. Câştigarea de noi cunoştinţe în viaţa terestră.
Circuitul acesta din planul mental, astral şi fizic şi apoi iarăşi invers poate dura zeci
de mii de ani, dar toate au un sfârşit. Această roată se va învârti până când omul nu
va mai fi legat atât de puternic de bunurile pământeşti, de dorinţe, de pasiuni, de
orice ţine de materia fizică. Când omul se va elibera de aceste cătuşe, îşi va termina
ciclurile acestor planuri şi deci nu va mai fi supus morţii. De aici încolo spiritul va
trăi numai o viaţă spirituală întru veşnicie, în concertul marilor spirite albe, al
spiritelor destinului, al spiritelor constructoare de corpuri fizice, al diriguitoarelor
evoluţiei plantelor, animalelor şi omului, în concertul conducătorilor de planete şi
sisteme solare.
După ce l-am urmărit pe om în ascensiunea lui din lumea fizică în cea spirituală, a
spaţiilor infinite, trebuie să precizăm că această ascensiune nu se face la fel pentru
toate spiritele, ci diferite de la duh la duh, după gradul său de avansare. Omul
neevoluat, apropiat de mentalitatea animală, când va muri va petrece foarte multă
vreme în planul astral, şi anume la baza astralului, până când va înţelege această
trecere dintr-o lume în alta, până va fi conştient de felul de viaţă pe care a dus-o pe
pământ. Apoi, după moartea astrală, se va ridica adormit, inconştient, prin tot restul
planului astral, trecând - de asemenea adormit - prin sfera mentală, până în sfera
mental superioară (cauzal), unde în mod automat se va face elaborarea şi
sintetizarea faptelor lui de pe când a trăit pe pământ. Rezultatul lor se va înscrie în
corpul său cauzal. După aceea va pierde haina mentală, şi marile lumini şi ghidul
său îl vor dirija înapoi în lumea mental inferioară, unde îşi formează o nouă haină
mentală, care va avea calitatea în raport cu esenţele intelectuale înscrise în corpul
său cauzal. Va trece apoi în planul astral, unde va fi îmbrăcat cu noua haină astrală,
de o calitate determinată de informaţiile înscrise în corpul cauzal şi se va naşte pe
pământ într-un mediu prielnic, unde va avea posibilitatea realizării condiţiilor pentru
a-şi pune în acţiune mentalitatea, dorinţele, gradul de înaintare spirituală. Dacă însă
e vorba de un duh aparţinând unei lumi mai avansate - de exemplu, un om simplu,
cuvios şi credincios atunci spiritul său după moartea fizică se va ridica prin regiunea
inferioară şi mijlocie a astralului până în sferele ei superioare. Aici îşi va analiza
viaţa trecută, va înţelege valoarea sentimentelor ce l-au agitat pe pământ, îşi va da
seama de înălţimea sau îngustimea vederilor sale mentale cât a trăit printre oameni
pe pământ. Când vremea traiului în astral se va fi terminat, el va muri din punct de
vedere astral, va dezbrăca învelişul astral şi, adormit, va trece în planul mental
interior şi superior, unde se va face automat sintetizarea vieţii trecute, compararea
ei cu cele precedente şi rezultatul se va înscrie în corpul cauzal. Pe baza acestor
date va fi coborât şi îmbrăcat cu o nouă haină mentală şi astrală şi se va naşte pe
pământ.
Însă în cazul omului care a dus o viaţă cu pietate, cu milă şi iubire de oameni, care
posedă cunoştinţe despre lumea fizică înconjurătoare, care cunoaşte legile ce
conduc materia, când va pleca din lumea întunericului şi a suferinţei, spiritul său se
va ridica în astralul superior, unde va sta o scurtă vreme pentru analiză şi purificare,
apoi conştient va trece în mental; aici văzând, auzind, va învăţa, va analiza, va
sintetiza, va înţelege rostul vieţii în veşnicie. Aici va face şcoala spiritualităţii şi apoi,
ştiutor, va trăi vreme îndelungată o viaţă plină de fericire. După un timp, în sfârşit,
va dori intens să revină pe pământ, dar i se arată greutăţile vieţii terestre. El,
conştient de Legile divine ale evoluţiei, le va accepta. Atunci va fi adus în faţa
Consiliului spiritelor de care depinde evoluţia omului pe pământ, unde va declara
acceptarea sacrificiului ce se impune pentru avansarea lui spirituală. Se întoarce în
planul mental, astral şi cel fizic. Rezultă din această descriere că durata vieţii
astrale şi nivelul în care se va petrece această viaţă diferă după gradul de evoluţie
al duhului. Viaţa spirituală, mentală are o gradaţie şi nu devine conştientă şi mai
ales de lungă durată decât pe măsură ce spiritul este mai avansat.(Sarlat Demetrescu)

Va urez Pace,Iubire si Lumina!!!