Taina Fericirii

"Un negustor si-a trimis fiul sa invete Taina Fericirii de la cel mai intelept dintre toti oamenii.Baiatul a umblat patruzeci de zile prin desert pana a ajuns la un frumos castel,in varful unui munte.Acolo traia Inteleptul pe care il cauta.
Insa in loc sa intalneasca un sfant,eroul nostru s-a trezit intr-o incapere unde a vazut o vanjoleala extraordinara,era un dute-vino de negustori,de oameni care stateau de vorba prin colturi,o mica orchestra canta melodii suave si mai era o masa plina cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii.Inteleptul vorbea cu toata lumea,iar baiatul a trebui sa astepte doua ore pana sa-i vina randul.
Inteleptul aculta cu atentie motivul vizitei,dar ii spuse ca in acel moment nu avea timp sa-i explice Taina Fericirii.II sugera baiatului sa dea o raita prin palat si sa se intoarca peste vreo doua ore.
-Dar pana atunci,vreau sa te rog ceva,a completat Inteleptul,dand baiatului o lingurita in care picurase doua picaturi de untdelemn.Cat mergi,poarta aceasta lingurita,fara sa versi untdelemnul din ea.
Baiatul a inceput sa suie si sa coboare scarile palatului,cu ochii atintiti la lingurita.Dupa doua ore,s-a prezentat in fata Inteleptului.
-Vasazica,incepu Inteleptul,ai vazut tapiseriile persane din sufragerie?Ai vazut gradina,care i-a luat Maestrului gradinar zece ani ca s-o creeze?Ai observat frumusetea pergamentelor din biblioteca mea?
Rusinat,baiatul marturisica nu vazuse nimic.Singura lui preocupare a fost sa nu verse picaturile de untdelemn pe care i le incredintase Inteleptul.
-Atunci intoarce-te si cunoaste minunile lumii mele,ii spuse Inteleptul.Nu poti avea incredere intr-un om daca nu-i cunosti casa.
Mai linistit de aceasta data,baiatul lua lingurita si reincepu sa se plimbe prin palat,de aceasta data observand toate operele de arta care atarnau de tavane si de pereti.A vazut gradinile,muntii din jur,gingasia florilor,rafinamentul cu care fiecare opera de arta fusese asezata la locul ei.Intors la Intelept,ii relata amanuntit tot ce vazuse.
-Dar unde sunt cele doua picaturi de untdelemn pe cate ti le-am incredintat? a intrebat Inteleptul.
Privind lingurita,baiatul vazuse ca o varsase.
-Acesta este singurul sfat pe care ti-l pot da,spuse Inteleptul Inteleptilor.Taina Fericirii sta in a privi toate minunile lumii si a nu uita niciodata de cele doua picaturi de untdelemn din lingurita"

Sursa:"Alchimistul" de Paulo Coelho.

Va imbratisez cu multa dragoste!!!

Parintele Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca s-a născut în satul Vaţa de Sus, 29 septembrie 1910, din părinţi creştini şi dreptcredincioşi, Iosif şi Cristina care i-au pus numele de botez Zian, ca rod al rugăciuni. Spunea părintele : “Mama mea când a rămas însărcinată cu mine, s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim si Ana: “Maica Domnului, iţi cer un copil, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, care să îţi slujesca ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer”. Eu deja am fost pictat din pântecele maicii mele. Când mama mea mergea să lucreze la câmp, înaintea ei apărea icoana Maicii Domnului datorită rugăciunilor ei. După ce-am terminat studiile, mama mea credea c-am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenţii am, mi-a luat capul în maini, m-a sărutat şi m-a binecuvantat zicându-mi :“O, dragul meu şi scumpul meu, de când aştept eu asta!”, iar alta data spunea “De ce nu faceţi şi voi la fel?! Dar care din voi se roagă când sunteţi însăcinate: Doamne, dă-mi un copil bun, cuminte, care să-Ţi slujeasca Ţie; pentru Tine Doamne? Care din voi aţi citit în timpul sarcinii Acatistul Maicii Domnului şi alte cărţi bisericeşti? Voi ziceţi că n-aveţi timp să vă rugaţi. Cereţi la Maica Domului şi la Domnul Iisus Hristos şi vă vor da. Dacă nu faceţi rele, vă iese şi copilul aşa cum îl doriţi.”.

Părintele spunea ca tatăl său, care cunoştea meseria de pantofar, îl punea şi pe el să înveţe să bată cuie de lemn, dar el neavând îndemânarea necesară le rupea şi atunci tatăl său îl bătea iar, o dată a fost bătut ,de tatăl său pentru că nu folosea bine timpul iar acea bătaie i-a folosit toată viaţa.

Părintele se străduia mult pentru regenerarea poporului român prin schimbarea vieţii. Minunea cea mai mare a Părintelui Arsenie era schimbarea vieţii noastre. În predici ne vorbea mai mult referindu-se la Vechiul Testament (Saul, David, Solomon etc.). Fiind întrebat de ce nu ne vorbeşte mai mult din Noul Testament, a răspuns că viaţa creştinilor de acum se aseamănă mai mult cu cea a celor din Vechiul Testament, că n-avem progresul celor din Noul Testament [dacă nu trăim sub har, cădem sub legea veche].

La început, Părintele Arsenie avea o viaţă foarte aspră: mânca o dată pe zi (pâine şi apă) şi dormea pe jos. Uneori pleca câte o săptămână la munte, doar cu Biblia. Sâmbăta seara cobora pentru a ţine duminica Sfânta Liturghie, pe care o slujea în lacrimi. Nu puteai să nu plângi la liturghia lui. După predică, iar pleca în munte. Ducea o viaţă extraordinară, de pustnic. (Pr. Sofonea Ioan, Sibiu).

• Spunea odată cineva: „Părinte, Ceauşescu strică bisericile”. „Nu el, mă, ci păcatele omenirii“ - i-a răspuns Părintele. (Maria Matronea, Sibiu)

• Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă - numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-­a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui”. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)

• Un cumnat, Ovidiu, a fost închis, pe vremea lui Ceauşescu, pentru trecerea frauduloasă a graniţei. Am fost cu sora mea, Nela, la Părintele Arsenie ca să-i spunem. Părintele ne-a zis: „Să-i pară bine că n-a fost puşcat“. Apoi s-a întors către lume şi a zis: „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.

Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.

Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte. (Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)

• Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”. (Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)

• Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să, fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul - oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă _.fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacşe Silvia, Copăcel)

• „Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)

• Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi 1-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din „11 septembrie”).

Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea PărinteluiArsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» - Lc.23, 30). Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista.

• Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munţii Făgărusului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.

Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-1 cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)

• Eram cu Părintele Arsenie şi 1-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)

• Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)

• Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: „Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre”. (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)

Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu).

Sursa: www.parintelearsenie.bloggerul.ro

Patru lumanari...

Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că lumina ta vine şi slava Domnului peste tine a răsărit. Iată, întuneric va acoperi pământul şi negură groasă va fi peste neamuri; dar peste tine Domnul Se va arăta şi slava Lui peste tine se va vedea (Isaia 60:1,2)

Patru lumânări ardeau pâlpâind. Era linişte, atâta linişte, încât puteai auzi şoaptele sfârâite ale lumânărelelor.

Prima lumânare oftă: „Numele meu e PACE. Lumina mea luminează în întuneric, dar ce folos, oamenii nu mă vor…”. Şi luminiţa ei deveni tot mai mică, până ce se stinse cu totul.

A doua lumânare tresări pâlpâind şi şopti sfârâind: „Eu mă numesc CREDINŢĂ, dar se pare că sunt în plus. Oamenii nu vor să audă de Dumnezeu. Nu mai are nici un sens să mă consum arzând…”. O adiere străbătu încăperea şi lumânarea se stinse.

Cu o voce abia şoptită începu să vorbească şi cea de-a treia lumânare: „DRAGOSTE mi-e numele şi simt cum mi se sfârşesc puterile. Oamenii mă împing de-o parte şi n-au ochi pentru cei pe care ar trebui să-i iubească…”. Cu o ultimă pâlpâire, se stinse şi lumina DRAGOSTEI.

Un băieţel intră atunci în încăpere. Se uită la lumânările stinse
şi rosti printre lacrimi: „Bine, dar lumânările ar trebui să ardă!” Atunci se auzi şoapta celei de a patra lumânări: „Nu te teme, copilaş! Câtă vreme mă vezi pe mine pâlpâind, mai putem reaprinde celelalte lumânări. Numele meu este SPERANŢA!”.

Băieţelul prinse curaj, luă în mâini SPERANŢA şi reaprinse de la flacăra ei PACEA, CREDINŢA şi DRAGOSTEA. Cele patru lumânări îşi răspândeau din nou lumina.

Locuri misterioase din Romania

Uitate pe nedrept, trecute sub tacere de dezinteresul majoritatii cercetatorilor, pe teritoriul Romaniei exista nenumarate zone unde realitatea este invinsa de paranormal si unde taramurile se contopesc in soapte de legende, mistere si povesti incredibile. O parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea in care sunt prezentate este absolut intamplatoare, nu am incercat sa alcatuim un top. La urma urmei, nu exista termen de comparatie intre locurile tainice cu care a fost binecuvantat sau blestemat pamantul romanesc.

Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis?

Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul “Memento mori”.

Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare, fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.

Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea - lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.

Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia". O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.

Sinca Veche & enigmele bisericii din stanca

Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori.

Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?

Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii…

Blestemul comorilor din Baragan

Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.

Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.

Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana.

La fel de sinistru este - spun legendele - si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii. Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi.

Fantomele de pe Dealul Luncanilor

Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii.

Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde - conform povestilor - oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si lumanare multi soldati ucisi in 1917, in decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului. Batranii spun ca soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a sufletelor si o sfintire a locului.

Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre

Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani in toiul dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte. Dupa prima seara “paranormala”, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii. Pana in noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea…

Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi, mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici. Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor demoni sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist. Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11 august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe lumea cealalta…

Poeni, satul blestemat de lupi…

Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani.

Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit. De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in Ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.

Balta Vrajitoarelor

Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.

Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta.

Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata - indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani…

Sursa: descopera.ro

Adevarata comoara...

Un tanar era foarte suparat ca nu are mai multi bani, ca nu-si poate cumpara tot ce-si dorea. Se plimba trist pe strada, nestiind cum sa iasa din aceasta situatie. Dar, cum mergea el asa, s-a lovit deodata de cineva. Mare i-a fost mirarea sa vada ca, din neatentie, a dat peste un om sarman, fara vedere. Incerca bietul om sa se ajute cu un baston si sa gaseasca drumul spre casa. Tanarul nostru l-a ajutat, conducandu-l de brat.

Vazand cat sunt altii de necajiti, tanarul nu s-a mai gandit, de atunci, decat la un lucru: cat de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce si-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpara: sanatatea cu tot ce izvoraste din ea - putere de munca, bucurie si voie buna.

Acum isi dadea seama ca sunt oameni care au ramas ologi in urma unor accidente. Dar picioarele sale il puteau duce oriunde. Altii au ramas orbi. El putea sa vada, insa, clipa de clipa, toate frumusetile din jurul sau. Exista si unii oameni care, din pacate, sunt orbi si ologi sufleteste, pentru ca sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranta si dragoste. Acestia sunt cu adevarat nefericiti.

Cu cat vei fi mai binevoitor, cu atat sufletul tau va avea mai multa liniste. Cel rau si zgarcit nu da niciodata nimic, nici macar un pahar cu apa sau un sfat, chiar daca aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalti ?

Daca ne vom uita in jurul nostru vom vedea ca nimic nu traieste doar pentru sine. Pana si un copac obisnuit. Chiar daca nu ne ofera fructe, ne da cel putin posibilitatea sa ne odihnim un minut la umbra lui.

“Cel bun vede bunatatea peste tot; cel rau, nicaieri.”

Adevar sau minciuna

Un tanar l-a intrebat pe duhovnicul sau:

- As vrea sa cunosc cat mai multe despre credinta si religie. Am citit multe carti, dar nu stiu care sunt adevarate si care nu. Unele spun intr-un fel, celelalte altfel, eu ce sa mai cred ?

- Fiule, cea mai mare ispita este cea care iti incearca credinta cu tot felul de idei frumos spuse, dar golite de duh. Ti-ar placea ca cineva sa-ti daruiasca un mar tare frumos, dar cand vrei sa-l mananci sa vezi ca inauntru-i tot viermanos si stricat ? Ar mai fi marul acela bun de ceva ? Asa sunt si unele carti: tin mintea ocupata cu tot felul de idei, dar nu hranesc si sufletul.

Citeste cat mai mult, dar cauta sa fii asemenea albinelor, ce trec din floare in floare si culeg doar nectarul, nu si alte lucruri inutile. Culege si tu, la randul tau, nectarul cartilor, cauta ce-i folositor in ele si, de vei sti sa gasesti adevarul in carti, vei sti sa-l gasesti si in viata.

Paganii spun ca religia, credinta nu este logica. Dar, de fapt, credinta este mai presus de logica. Mintea noastra judeca dupa cele lumesti si nici pe acestea nu-i in stare sa le cuprinda. Cele ceresti nu pot fi gasite astfel. Nu cauta cu mintea ceea ce trebuie sa cauti cu sufletul, fiindca cele ale sufletului numai cu sufletul le poti afla. Si tine minte: degeaba citesti despre credinta, daca nu traiesti in credinta!

"Fara Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaste pe Dumnezeu."

Pilda celor 10 leprosi...

Lepra era si este o boală incurabilă si foarte contagioasă. Cei care se imbolnăveau de lepră erau obligati să părăsească comunitatea din care făceau parte, pentru a preveni răspândirea bolii

. Mai mult decât atât, familiei si prietenilor le era interzis să-i viziteze, acestia fiind condamnati să trăiască până la sfârsitul vietii singuri si uitati de cei dragi. Neavând unde să mai locuiască, adeseori se refugiau în cimitire sau în pesteri.

Pe când Iisus propovăduia în Samaria si Galileea, la marginea unui sat a întâlnit 10 bolnavi de lepră care i-au cerut ajutorul

. Mântuitorul nu i-a vindecat pe loc, ci i-a trimis să se arate preotilor, punându-le astfel la încercare credinta. Pe drum

s-au vindecat toti, însă din 10, doar unul singur a luat hotărârea firească de a se întoarce si de a-I multumi binefăcătorului său. Iar tocmai cel care s-a întors nici măcar nu era de acelasi neam cu Iisus ci era samaritean.

Samariteanul, pentru că s-a intors să-I multumească lui Iisus, pe lângă vindecarea trupească a primit-o si pe cea sufletească, Mântuitorul spunându-I: “Scoală-te si du-te, credinta ta te-a mântuit!”

Ceilalti nouă chiar dacă s-au vindecat în mod miraculos, s-au întors la viata

lor plină de păcat pe care o duceau si înainte, si pentru care si primiseră acestă pedeapsă de la Dumnezeu.

Din păcate si noi

suntem la fel ca cei nouă, nu suntem multumiti niciodată cu ceea ce Dumnezeu ne trimite, si mai ales nu-I multumim. Însă sper că acestă pildă ne va face să ne schimbăm, să devenim mai buni si mai receptivi la mesajele pe care ni le trimite fie prin bine(bunăstare), fie prin necazuri.

As vrea ca de acum înainte, in fiecare seară când ne facem rugăciunea, înainte să cerem ceva pentru ziua următoare, să multumim pentru ceea ce am primit în ziua ce s-a încheiat. Si mai vreau să vă aduc aminte că, pe lângă cuvinte, cel mai bun mod de a multumi este de a ajuta si noi la rândul nostru, pe cei ce se află în nevoie, având mereu în minte faptul că oricând ne putem afla si noi în aceeasi situatie.
Sursa:www.pilde.uv.ro
Va imbratisez cu drag!!!

Minuni ale Sfintei Parascheva...

Mărturisesc părintii bătrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecută la racla Sfintei Parascheva de la Iasi, la 14 octombrie 1951. De hram, pe când oamenii asteptau la rând să se închine, au venit si două crestine bătrâne din Focsani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa:

- Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasa Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, si să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept multumire pentru ajutorul ce ni l-a dat!

- Dumnezeu să vă binecuvinteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeti si vă închinati!

În clipa aceea, preotii si credinciosii au văzut un lucru cu totul sfânt si minunat. Cuvioasa si-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă si s-au închinat, Sfânta Parascheva si-a lăsat iarăsi capul pe pernă.

***

Elena G. din Iaşi, la vârsta de 22 ani, fiind în Roman, a visat într-o noapte pe Sfânta Paraschiva în biserică, cu mai multă lume, unde parcă toţi aşteptau ca sfânta să se scoale şi să vorbească cu cineva, într-adevăr, sfânta s-a ridicat din raclă şi i s-a adresat astfel: "Fetiţo, tu eşti însărcinată, dar să nu te duci să avortezi, că apoi o să ai mari greutăţi în continuare şi o să mori. Dacă o să mă asculţi, o să naşti o fată frumoasă, deşteaptă şi milostivă şi o să-ţi meargă bine în continuare şi nu o să ai necazuri prea mari în viaţă".

Soţul o îndemna la avort, dar nişte rude o sfătuiau să nu facă aceasta. Acest vis l-a avut în noaptea dinainte de a se duce la doctor. A doua zi a plecat totuşi la doctor, dar cu oarecare frică şi nehotărâre. Ajungând la doctor, a luat-o frica pe sală când trebuia să intre şi s-a întors acasă. Apoi a născut o fetiţă de 4,5 kg, foarte frumoasă, care acum are 34 de ani şi este foarte inteligentă (ştie cinci limbi străine), deşteaptă şi cu adevărat milostivă şi credincioasă, încă de când era mică împărţea tot la săraci, iar acum este doctoriţă şi orice rugăciune care o face ea la Sfânta Paraschiva, în orice necaz ar fi, imediat este ascultată. Aşa a scăpat Sfânta Paraschiva pe această mamă de la moarte - ea însăşi fiind credincioasă de mică copilă - şi pe această fiică care este de folos celor din jur cu inteligenţa sa, cu mila de săraci şi cu celelalte fapte bune.

***

După al II-lea război mondial, cam prin anul 1946, fiind secetă mare, la cererea credincioşilor s-a făcut procesiune cu rugăciuni şi deplasarea moaştelor Cuvioasei Paraschiva prin satele afectate. Convoiul cu sfintele moaşte, preoţi şi credincioşi cu prapori şi lumânări aprinse a pornit de la Iaşi spre nord, către Ştefăneşti, făcând popasuri şi rugăciuni în mai multe sate.

Ajungând în satul Călăraşi, carul cu boi care ducea sfintele moaşte s-a oprit şi boii n-au mai putut fi urniţi din loc. Timp de două ore au făcut rugăciuni, neştiind care e cauza. După acest timp au văzut că din partea cealaltă de deal venea un alt convoi cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Botoşani, însoţit de preoţi şi mulţi credincioşi, făcând de asemenea rugăciuni pentru ploaie. Icoana Maicii Domnului venea din direcţia Botoşani-Ştefăneşti-Ilişeni-Bogdăneşti şi s-au întâlnit la Călăraşi. La întâlnirea celor două procesiuni s-au făcut rugăciuni şi Sfântul Maslu, iar apoi convoiul cu icoana Maicii Domnului şi-a continuat drumul spre sud.

Deci Cuvioasa s-a oprit din smerenie, aşteptând pe Impărăteasa Cerului şi dându-i întâietate să treacă ea mai întâi, şi abia după aceea a pornit şi convoiul Cuvioasei spre nord.

Ca şi în alte daţi când au fost scoase sfinte moaşte sau icoane făcătoare de minuni, Dumnezeu s-a milostivit şi a trimis ploi binecuvântate.

în amintirea acestei minuni, credincioşii au ridicat o troiţă pe dealul de lângă satul Călăraşi, care poate fi văzută şi azi.

***

Prin anii 1950-1954 comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa ca să nu-i mai deranjeze mulţimea de credincioşi care veneau să se închine zilnic.

S-au sfătuit în secret, într-o dimineaţă au trimis nişte oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la mitropolie să se roage Cuvioasei Paraschiva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit. Intre timp au venit vreo 6 bărbaţi care au povestit mulţimii unde au fost şi ce au vrut să facă edilii oraşului fără ştirea preoţilor şi a mitropolitului, dar Cuvioasa Paraschiva le-a arătat că nu ei conduc Iaşul.

Văzând minunea, mulţi s-au întors la Dumnezeu şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu şi au mulţumit cuvioasei că a rămas în mijlocul lor, să le fie ajutătoare şi grabnic folositoare în necazuri.

***

Într-un sat din apropierea laşului au apărut omizi care rodeau tot; atunci preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat.

Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. In apropierea grădinii curgea o apă şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi căruţe. Când s-a terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac, şi nici în grădini. Le izgonise Cuvioasa Paraschiva.

Au mai zăbovit vreo două ore de i-au adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea făcută.

***

ITI MULTUMESC DIN SUFLET PREACUVIOASA SFANTA PARASCHEVA PENTRU CA AI FOST ALATURI DE MINE SI FAMILIA MEA IN CELE MAI GRELE MOMENTE ALE VIETII MELE!!!

Va imbratisez cu drag!!!