Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că lumina ta vine şi slava Domnului peste tine a răsărit. Iată, întuneric va acoperi pământul şi negură groasă va fi peste neamuri; dar peste tine Domnul Se va arăta şi slava Lui peste tine se va vedea (Isaia 60:1,2)
Patru lumânări ardeau pâlpâind. Era linişte, atâta linişte, încât puteai auzi şoaptele sfârâite ale lumânărelelor.
Prima lumânare oftă: „Numele meu e PACE. Lumina mea luminează în întuneric, dar ce folos, oamenii nu mă vor…”. Şi luminiţa ei deveni tot mai mică, până ce se stinse cu totul.
A doua lumânare tresări pâlpâind şi şopti sfârâind: „Eu mă numesc CREDINŢĂ, dar se pare că sunt în plus. Oamenii nu vor să audă de Dumnezeu. Nu mai are nici un sens să mă consum arzând…”. O adiere străbătu încăperea şi lumânarea se stinse.
Cu o voce abia şoptită începu să vorbească şi cea de-a treia lumânare: „DRAGOSTE mi-e numele şi simt cum mi se sfârşesc puterile. Oamenii mă împing de-o parte şi n-au ochi pentru cei pe care ar trebui să-i iubească…”. Cu o ultimă pâlpâire, se stinse şi lumina DRAGOSTEI.
Un băieţel intră atunci în încăpere. Se uită la lumânările stinse
şi rosti printre lacrimi: „Bine, dar lumânările ar trebui să ardă!” Atunci se auzi şoapta celei de a patra lumânări: „Nu te teme, copilaş! Câtă vreme mă vezi pe mine pâlpâind, mai putem reaprinde celelalte lumânări. Numele meu este SPERANŢA!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu