IUBIREA INVINGE TOTUL!!!

DA-MI DOAMNE,PUTEREA DE A SCHIMBA LUCRURILE PE CARE LE POT SCHIMBA!DA-MI PUTEREA DE A ACCEPTA LUCRURILE PE CARE NU LE POT SCHIMBA!SI DA-MI INTELEPCIUNEA DE A LE DEOSEBI!!!


ZAMOLXE

Zamolxe a spus:

“BINECUVANTEZ VOCEA DUMNEZEULUI CARE BINECUVANTEAZA!!!”

Adevarul te va elibera !!!

Oricine se proclamă pe sine însuşi judecător în Câmpul Adevărului şi al Cunoaşterii este un naufragiat de care râd Zeii.

Albert Einstein

luni, iunie 22, 2009

MIHAI VITEAZUL-cat a trait el defapt?


O simpla intrebare: Mihai Viteazul - după datele oficiale a decedat la vârsta de 43 de ani, după ce o viaţă întregă a stat cu sabia în mână.Aceasta icoană se află la mânăstirea Dealu, ascunsă în semi-întuneric, într-un hol înfundat, unde nu o vede nimeni... în fine, eu nu cunosc pe nimeni să o fi observat până acum. Călugărul pe care l-am întrebat cum de este posibil aşa ceva a spus că dânsul, personal, nu ştie. Ca să ajungeţi să vedeţi pe viu această prezentare (nu ştiu cum s-o numesc, totuşi: icoană, pictură murală..) traversaţi curtea mânăstirii, drept în faţă către terasa unde a fot prima tiparniţă din Tara Româneasca, dar nu intraţi pe terasă, ci, imediat în dreptul zidului se face un fel de hol înfundat la dreapta. Pe peretele din dreapta, imediat, se află această prezentare.Interesant, nu?
Publicat de Cristiana

CUTREMURIADA SAU MANIPULAREA PRIN CUTREMURE




Am primit prin email de la un bun prieten de-al meu urmatorul articol.Mi se pare interesant din multe puncte de vedere.
"De câţiva ani încoace, doi moşnegi nebuni apar dintr-odată ca buruienile după ploaie, debitându-şi ultimele noutăţi în materie de cutremure. Ei pretind că ştiu totul despre moartea apropiată a zeci de mii de români, despre casele ce vor fi făcute praf de Măria-Sa Cutremurul. Nu au discernământ, nici ruşine faţă de milioanele de telespectatori înspăimântaţi care le ascultă balivernele. Luaţi cu de-amănuntul, strânşi cu uşa, constatăm cu stupoare că nu îşi asumă nici o responsabilitate pentru afirmaţiile lor necugetate. Într-adevăr, oamenii simt nevoia sa afle dacă vor muri de cutremur, ca să-şi mai spele din păcate până atunci, dar dumnealor, "cutremurologii", nu le indică nici o dată precisă. Că amândoi suferă de un sindrom maniacal, că au oleacă de clarviziune zăpăcită cu totul, se poate observa foarte uşor. Dar cum or fi stând cu mintea moderatorii TV care îi tot promovează pe micile ecrane? La sufletul celor care nu mai dorm nopţile de groază nu vă gândiţi, măi oameni de televiziune, sau vă interesează mai mult rating-ul decât sănătatea mentală a poporului în mijlocul căruia trăiţi? Am pus şi eu o întrebare retorică, fiind convinsă că oricum nu voi primi nici un răspuns la ea. Ar mai fi un aspect al problemei. Tot dăm vina pe rating pentru a-i scuza pe oamenii de televiziune însetaţi de bani şi de glorie, dar la şmecherii din umbră, care încurajează astfel de manifestări nocive, se gândeşte oare cineva? În mod firesc, ne duce mintea la interesele "superioare" ale unor "eminenţe cenuşii", care folosesc tot felul de metode ortodoxe sau neortodoxe pentru a ţine acest popor dezbinat şi depresiv sub călcâiele lor poleite cu aur. Nu se evită nici un argument pentru a le insufla bieţilor români ideea necesităţii traiului modest, la limita sărăciei, şi mai ales obsesia morţii timpurii, îndemnându-ne pe toţi la resemnare. Inapetenţa de viaţă, disperarea, o lehamite generală au pus stăpânire pe firea paşnică a românilor. La toate acestea îşi aduc aportul otrăvit nea cutare şi nea cutare, "cutremurologii", şi câte o astroloagă trăsnită, care se hlizeşte ca o tâmpită în timp ce descrie cu lux de amănunte ce cutremur apocaliptic ne vor trimite "planetele" cât de curând.Fără doar şi poate, omenirea a ajuns la cheremul nebunilor: unii vor globalizare, alţii computerizare umană prin microcipuri, iar alţii, mai ţicniţi ca primii, visează să stăpânească tot ce mişcă pe acest Pământ. De câte ori am văzut la televizor un prevestitor de cutremure catastrofale în ţara mea, am strigat la el revoltată: "Minţi ca un porc, băi tataie! Nu mai mori odată, ca să scăpăm şi noi de cutremurul cel mare?". Uşor de spus, dar greu de obţinut aşa o minune. Cum mă simt prea mică pentru o dilemă atât de mare, am decis să apelez, ca de multe ori până acum, la înţelepciunea fiinţelor din lumea de dincolo. Spiritele cunosc totul despre Univers, dar noi, muritorii cei păcătoşi, primim doar câte o fărâmă din ştiinţa lor. Poate că doar atâta merităm, de nemernici ce suntem.
Parapsiholog NINA PETRE,3 aprilie 2009 "
Ce sa spun?Sunt de acord cu multe chestii din articolul acesta.Dar rezolvarea problemei cu acesti 'cutremurologi' nu cred ca ar fi,dorindu-le moartea.Raspundeti la atacurile celor rai cu dragoste,iar efectul va fi de o mie de ori mai devastator.Iar despre toxificarea romanilor cu televizorul,parerea mea ar fi ca am putea scapa nemaiurmarind multe emisiuni,show-uri si sa ne umplem timpul liber cu lucruri si ganduri curate.Cand aveti timp liber,cititi o carte,faceti ceva constructiv si pozitiv.
Va pup!

Minunata cetate de scaun al Sucevei















Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reusit sa ajung sa vizitez cateva locasuri sfinte care se afla la Suceava.Mi-a placut enorm de mult orasul.Era foarte curat din toate punctele de vedere,dar din pacate oamenii foarte posomorati si foarte preocupati de marile probleme cotidiene(bani,bani si iar bani).Daca ar deschide multi dintre ei ochii la capacitate maxima si sa vada de cate lucruri frumoase sunt inconjurati!
Pe drumul de la Iasi spre Suceava,am observat cu iubita mea sotie,ca a aparut din senin o ceata foarte densa si neagra(asta se intampla pe la 9 dimineata).In Suceava era de asemeni foarte innourat si un frig de ajungea sa-ti patrunda pana la oase.
Am ajuns la Manastirea Sf.Ioan cel Nou de la Suceava.Foarte frumoasa manastirea din toate punctele de vedere,dar din pacate era o imbulzeala de oameni care se inghesuiau sa ajunga primii la Sfintele Moaste.Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca langa Moaste era un "preafericit preot" care parca era mai mult agent de paza si de ordine.Iar dupa ce l-am rugat sa ma binecuvanteze mi-a intins o "sfanta mana" sa i-o sarut,cu atata ura incat m-am intristat putin.In fine...are grija Bunul Dumnezeu de noi toti pacatosii.Sa nu se inteleaga ca as avea ceva impotriva a saruta mainile preotilor,dar acest lucru il fac daca simt,cu forta nu se poate face nimic in lumea asta.

M-a minunat foarte tare numarul mare de barbati care erau la biserica si se rugau(comparatia o fac cu bisericile la care am fost prin Iasi si Neamt).Dupa ce m-am rugat la Sf. Moaste(cam pe fuga ca aveam agentul de paza langa mine),ne-am asezat sa ascultam slujba,langa un batranel imbracat in costum popular bucovinean.Extraordinar era batranelul,iar eu nu ma puteam abtine sa nu ma uit insistent la el sa-i studiez portul.Foarte frumos...

Dupa ce s-a terminat slujba,am mers sa ne cumparam cateva suveniruri,atat pentru noi cat si pentru cei dragi noua.Iar am dat peste o aglomeratie de oameni neorganizata,care se miscau haotic si aveam impresia ca nici nu rezolvau nimic din ce vroiau sa realizeze.In schimb am intrat in vorba cu o doamna care se ocupa cu vanzarea de suveniruri si ne-a indrumat catre o biserica in care se afla moastele a vreo 70 de sfinti.

Ei,de acu incepe sa devina interesanta mica noastra excursie la Suceava.Indrumati de cativa locuitori binevoitori(ceea ce din pacate in Iasi este cam rarut),am ajuns la aceea minunata biserica.Se numeste Biserica cu hramul "Sfantului Ierarh Nicoale" si "Izvorul Tamaduirii" si se afla in curtea Spitalului Vechi de la Suceava. Aici tine slujbe Preotul misionar Constantin Diaconasu(din pacate pentru noi nu am reusit sa ne intalnim cu dansul,dar am dat de doi oameni la intrare deosebiti).
Cum am intrat in acest SFANT LOCAS,am simtit cum ne-am fi apropiat extraordinar de mult de Bunul Dumnezeu si Maica Domnului.Aceasta biserica din punctul meu de vedere este E-X-T-R-A-O-R-D-I-N-A-R-A si din punct de vedere a graficii cat si a curateniei si mirosului de tamaie si mir care era inauntru.

In incinta bisericii aproape de altar pe partea dreapta se afla o racla in care se afla Sf.Moaste a 70 de Sfinti.Din lista celor 70 de moaste mentionez cateva:Ioan Botezatorul,un fragment din Braul Maicii Domnului,imparatul Constantin cel Mare,Apostolul Andrei,Mucenicul Gheorghe si nu in ultimul rand mentionez de fragmentul de cruce din crucea pe care a fost rasticnit Iisus.

Pe partea stanga se afla o Icoana cu Maica Domnului,facatoare de minuni,care prin 2003 a inceput sa lacrimeze.Am aflat de la oamenii care se ingrijeau de locas ca la aceasta icoana s-au rugat si sau vindecat multi bolnavi de cancer.In semn de multumire,multi au lasat inele si lantisoare(si vreau sa zic ca erau vreo cateva).





Tot de la oamenii care se ingrijeau de biserica am aflat ca prin 2007,primarul Sucevei ar fi vrut sa darame biserica si sa construiasca o aripa noua a spitalului.Nu am nimic cu acest om,care dupa parerea mea este un foarte bun gospodar,vazand cat de minunat era organizat orasul,dar eu cosider ca se afla intr-un moment de ratacire sufleteasca in acele clipe.Ma rog la Bunul Dumnezeu sa nu mai apara asa 'binevoitori' si sa protejeze acest locas deosebit.

Aste fiind spuse dragii mei,deschideti bine ochii si uitati-va in jurul vostru ca sunt atat de multe lucruri extraordinare si frumoase,iar noi in loc sa le vedem ne gandim numai la conturi de banci,masini cat mai fitzoase si altele.Nu zic...is bune si astea,dar macar o data pe an mergeti intr-un Sfant Locas din acesta si rugati-va.Acei oameni care au de toate mergeti si multumiti pentru tot ce aveti,iar cei care isi doresc multe de la viata,mergeti cu inima curata si rugati-va "Cere si ti se va da".


In toata zona orasului Sucevei,pe unde am umblat,se auzea la ora fixa,clopotele bisericilor(si vreau sa zic ca sunt cateva biserici) si in fundal melodia "Crai Nou" a lui Ciprian Porumbescu.Am sunat si eu un prieten bun si m-a luminat in ce conditii a fost scrisa aceasta melodie.A fost scrisa de Ciprian Porumbescu ca un imn pentru o Noua Romanie,tara noastra aflandu-se sub jugul austro-ungar in timpul razboiului din 1877.Iar din punct de vedere astrologic,craiul noul este primul patrar al lunii,prima faza de luminare a lunii(care daca nu ar fi nori noaptea pe cer ar lumina pamantul in negura noptii).Cine are urechi sa auda,aude...si nimic in lumea asta nu este intamplator,iar Creatorul ne da foarte multe semne,dar daca multi dintre noi mergem in viata cu ochii inchisi si orbecaim din sant in sant nu vedem.

Cu o oarecare parere de rau,a trebuit sa parasesc acel oras minunat,Suceava si mi-am promis ca pe viitor am sa fac multe vizite acestui taram extraordinar.De aceea va spun dragii mei,incercati sa mergeti acolo,avem atatea lucruri de vazut la noi in tara,iar noi megem sa vedem locatii la mii de kilometrii distanta de noi.Iar locuitorilor Sucevei le transmit sa multumeasca Creatorului ca s-au nascut in aceea zona,iar in momentul cand vor constientiza acest lucru se vor simtii extraordinari de bogati.

Va imbratisez cu drag!!!

sâmbătă, iunie 20, 2009

OMENIREA LA RASCRUCE DE DRUMURI - O conversatie cu Gregg Braden


Gregg Braden a avut o cariera de succes ca geolog pentru Phillips Petroleum, in timpul crizei energetice din anii ‘70, iar in timpul „Razboiului Rece”, ca principalul proiectant de sisteme pentru computere, al companiei Martin Marietta Aerospace. In 1991 a devenit Directorul Tehnic Operational al companiei Cisco Systems. In acelasi timp, in ultimii douazeci de ani el a petrecut multe luni in unele dintre cele mai indepartate si mai pure locuri de pe Pamant, in manastirile din Bolivia, Peru, Nepal, India, Tibet, explorand conexiunile dintre stiinta cuantica si izvorul vechilor traditii spirituale. „Atunci cand colegii mei se relaxau in vacanta la plaja, eu mergeam in pelerinaj in Tibet”. Cel mai bine vandut autor – conform New York Times – este recunoscut la nivel mondial ca un pionier al creari unei punti de legatura intre stiinta si spiritualitate. Am vorbit cu el despre omenirea aflata la o rascruce de drumuri si cum se reflecta aceasta schimbare, in marketingul retelei.
I : Activitatea ta prezenta - lucrul cu spiritualitatea si cu puterea gandului - reprezinta o desprindere de trecutul tau (intr-un domeniu tehnic, intr-o mare firma), sau este o continuare a lui?
R: Este un progres clar. Intotdeauna am crezut ca nu exista o diferenta intre stiinta si spiritualitate, ca atunci cand studiem chimia sau fizica, invatam despre modul in care Dumnezeu creeaza lumea. M-am nascut si am crescut in nordul statului Missouri, intr-o comunitate relativ conservatoare – oamenii nu vorbeau despre asta prea des. Am crezut ca ceilalti gandeau asemanator si am constatat foarte repede ca nimic nu era mai departe de adevar.Cand am inceput sa lucrez intr-o mare firma, am descoperit ca marea majoritate a oamenilor credeau ca stiinta si spiritualitatea se excludeau reciproc – ca noi urmam o cale sau alta, nu amandoua.
I: Crezi ca, acum, acest punct de vedere se schimba substantial?
R: Absolut! Trebuie sa se schimbe si toti simt asta. Toti simt ca ceva se intampla, dar nu pot preciza ce anume. Exista o tensiune ascunsa ce depaseste granitele si natiunile: oamenii de pretutindeni simt ca ceva s-a schimbat.In 2005 a avut loc conferinta „Planeta la rascruce”, care a adunat oameni de stiinta, ingineri, filozofi, lideri religiosi si spirituali din toata lumea, pentru a-si pune intrebarea: Ce se petrece? Este o manifestare de paranoia sau ceva unic se petrece cu adevarat?Rezultatul a fost atat de profund, incat „Scientific American” a dedicat lucrarilor conferintei numarul sau din septembrie 2005. Au fost identificate 6 scenarii diferite: schimbarea climei, amenintarea unui razboi nuclear, noi tipuri de virusi virulenti netratabili, etc. Oricare dintre aceste scenarii, daca este lasat sa se desfasoare pana la capat, ar putea sa duca la sfarsitul civilizatiei pe Pamant si chiar la sfarsitul vietii pe planeta. Poate ca strabunii nostri au trebuit sa rezolve una sau cel mult doua probleme din aceasta lista. Simpozionul a concluzionat ca ceea ce face ca acest moment in istorie sa fie unic, este faptul ca noi experimentam simultan toate cele 6 scenarii. Ne vom da seama in urmatoarea perioada (de la 8 la 15 ani) daca vom supravietui sau nu. Concluzia conferintei a fost: „Singurul mod in care o vom face, este sa ne gandim la noi si la relatia noastra cu lumea, intr-un mod complet diferit.”
I: Asta se refera la „casatoria” dintre cea mai buna viziune stiintifica si cea mai inalta intelepciune spirituala.
R: Exact! Aceasta convergenta de situatii de criza poate fi, cu adevarat, ocazia noastra de a ne redefini cine suntem, cum lucram, care este rolul nostru in Univers. In secolul al 20-lea, urmatoarea intrebare a preocupat lumea stiintifica: Suntem observatori pasivi, scantei lipsite de importanta, ce influenteaza foarte putin lumea? Sau suntem creatori puternici, care joaca un rol semnificativ in modul in care se desfasoara realitatea? Interesant este ca raspunsul la ambele intrebari este – DA. El este determinat de cum alegem sa fim, de dorinta de a accepta puterea care este in fiecare dintre noi, de a influenta calitatea relatiilor noastre, vindecarea trupurilor noastre, succesul carierei si pacea intre natiuni.
I: Ca indivizi, este usor sa intram intr-un fel de neliniste existentiala, simtindu-ne neinsemnati. Spui ca am adoptat modul „Nu-mi pasa”, la scara sociala?
R: Da. Cred ca este conditionarea noastra inconstienta. Am devenit o societate bazata pe stiinta, acum 300 de ani, cand Isaac Newton a formulat legile fizicii. Incepand de atunci, am ajuns sa credem ca suntem fiinte neputincioase, victime ale unei lumi in care tot este separat de tot restul si avem o influenta foarte mica asupra unui lucru oarecare. Asta nu este ceva despre care sa discutam la o sueta, este o conditionare inconstienta, care ne preocupa intr-o oarecare masura.
I: Acest mod de a vedea lumea se strecoara si in felul in care abordam sanatatea, economia, mediul, geopolitica, totul.
R: Asa este! Intreaga noastra civilizatie s-a bazat pe doua ipoteze centrale, care sunt false si care sunt inca invatate la scoala: Prima: spatiul dintre lucruri este gol. Spunem ca 96% din univers este spatiu gol. Ceea ce este materie – sau am putea spune, ceea ce conteaza – este cel mult 4%. A doua: experienta noastra interioara – gandul, emotia, simtamantul, credinta noastra – nu are efect asupra lumii aflate in afara corpului nostru. Ambele ipoteze au fost dovedite ca fiind absolut false. Aceasta afirmatie nu este o alta teorie, ci un fapt stiintific bine documentat, dar care nu a ajuns inca in manualele elevilor.
I: Vorbesti de cercetarea „Campului de la Punctul Zero”? R: Acum stim ca exista un camp de energie care se afla la baza intregii existente fizice. Acest camp este descoperit de curand, astfel incat oamenii de stiinta nu au cazut de acord asupra unui nume; el este denumit pur si simplu „campul”, sau „mintea lui Dumnezeu”, „matrice”, „mintea naturii”, etc. In 1944 Max Planck, parintele teoriei cuantice, l-a numit „Matricea - the Matrix”. Stim ca avem abilitatea de a „vorbi” intr-un limbaj care rezoneaza cu acest camp, un limbaj non-verbal al simtamantului si al credintei din inima noastra. Cand facem asta, realizam vindecarea fizica in interiorul celulelor corpului nostru. Cheia este sa traim sentimentul intr-un mod foarte precis, ca si cum rezultatul dorintei inimii noastre s-a implinit deja. Asta pune in miscare o reactie in corpul nostru, reactiile chimice fiind in concordanta cu acest sentiment. Tot asa se intampla si in afaceri: cand cream precis sentimentul ca deja avem o cariera de succes, relatiile si partenerii nostri exista deja, si avem oamenii potriviti care sa implineasca toate telurile noastre in modul potrivit. Toate acestea pornesc un mecanism in acest camp, care permite ca asemenea lucruri sa se implineasca. De indata ce intelegem mecanismul, acesta devine o tehnologie pe care o putem aplica in mod repetat si constant.
I: Aceasta abordare se leaga de lucrul tau in rugaciunea in masa si focalizarea atentiei in grupuri mari?
R: Exact! Se aplica acelasi principiu, fie ca este vorba de o relatie, de vindecarea corpului, sau de pacea intre natiuni.Daca vrem sa influentam rezultatul, putem evoca simtirea acestuia in inimile noastre, ca si cum rezultatul s-a petrecut deja, mai degraba decat sa ne gandim ca trebuie sa-l construim pas cu pas. Cand construim o nava spatiala, sau coacem o placinta, o facem pas cu pas. In lumea fizica, externa, pentru a ajunge la telul dorit, trebuie sa ne adunam ingredientele si apoi sa aplicam pas cu pas secventa de operatii necesare. Dar in lumea cuantica a gandului, emotiei si credintei noastre, nu se aplica aceste principii. De fapt este chiar opusul: trebuie sa identificam clar si concis care este rezultatul, deoarece universul nu poate atinge un scop instabil.
I: Am fost crescuti sa gandim strategic si tactic. Tu spui ca pe acest nivel, realitatea transcende strategia si tactica si ca, in locul lor, realizam rezultatul plecand de la scop.
R: Asa este. Dar punem totul la punct, pentru ca asta sa se petreaca; nu putem sa stam cu bratele incrucisate. Dar trecem de la un mod pur newtonian de a rezolva problemele – in care credem ca totul este separat si trebuie sa muncim catre scopul nostru – la un mod de gandire cuantica – in care ne identificam cu rezultatul, in mod clar si puternic. Avem un document video sugestiv pentru modul rapid in care lumea fizica raspunde acestui limbaj: vedem o femeie care a fost diagnosticata cu o tumoare canceroasa inoperabila, conectata la un tomograf cu ultrasunete, aflata in prezenta a trei persoane care au fost antrenate in acest limbaj. Vedem cum tumoarea se topeste si dispare de pe ecran.
I: Asta este prin puterea gandurilor lor?
R: Nu este gandul, este sentimentul – un simtamant atat de puternic, incat tumoarea raspunde si se topeste in mai putin de trei minute. Acesta nu este un fenomen petrecut o singura data. In acea parte din China ei fac acest lucru in mod regulat, pentru tumori canceroase.
I: E interesant ca tu spui ca este un sentiment, nu un gand. Toata literatura noastra de succes foloseste termenul de „gand”. Gandirea are tendinta de a fi secventiala.
R: Aceasta este o consecinta fireasca a societatii noastre dominate de barbati, orientata schematic, bazata pe tehnologie si pe partea stanga a creierului. Nu e de mirare ca luam aceste principii si incercam sa le introducem fortat in ceea ce gandim – aceasta este conditionarea noastra. Iata concluzia: lumea noastra este alcatuita din camp electromagnetic de informatii. Daca vreti sa schimbati ceva in lume, trebuie sa comunicati cu acest camp electromagnetic. Este interesant ca stiinta a descoperit recent ca inima umana este cel mai mare generator de camp electromagnetic din corp.
I: Deci limbajul nostru era corect! Este o chestiune de inima!
R: Creierul nostru genereaza un camp electric si unul magnetic, dar acestea sunt relativ slabe, prin comparatie cu cele ale inimii. Campul electric al inimii este de aproximativ 100 de ori mai puternic decat al creierului, iar campul magnetic al inimii este de aproximativ 5000 de ori mai puternic decat cel al creierului. In manualele noastre de fizica se spune ca daca se doreste schimbarea atomilor de materie, trebuie sa fie schimbat fie campul electric fie cel magnetic. Inima le face pe amandoua.
I: Cand schimbam un magnet, pilitura de fier ia o noua forma.
R: Absolut! Iata de ce simtirea este mult mai eficace, in unele privinte, decat gandirea. In societatea noastra am fost conditionati sa credem ca sentimentele si emotiile sunt ineficiente. Barbatilor li s-a spus foarte des sa nu le aiba, iar femeilor li s-a spus ceva de genul „Daca le ai, du-te in alta parte, unde nu vor deranja pe nimeni!” Dar in afara societatii noastre occidentale, veti gasi chiar opusul. De exemplu, in manastirile din Tibet, se spune ca simtirea este cea mai puternica forta din univers. Intr-o manastire, am intrebat: „In traditia dumneavoastra, care este forta care conecteaza totul in Univers?” Calugarul mi-a raspuns un singur cuvant. Am crezut ca a fost o eroare de traducere, astfel incat l-am rugat pe translator sa-l mai intrebe inca o data. Raspunsul a fost acelasi: „Compasiunea”. Atunci l-am intrebat: „Stati putin! Este compasiunea o forta a naturii care conecteaza totul in Univers, sau este o experienta pe care o avem in inimile noastre?” Raspunsul primit, dupa ce translatorul s-a convins ca a inteles ce am intrebat, a fost tot un singur cuvant: „Da”.
I: Cum aplici aceste experiente in munca ta, intr-o companie mare?
R: In munca mea ma gasesc adesea intr-un proiect care are piedici, este intarziat, sau a depasit bugetul. Folosind principiile pe care le-am vazut functionand in manastirile din Tibet, gasesc o modalitate de a naviga prin toate aceste dileme si ajung la o concluzie fericita. Dupa un timp, mi-am dat seama ca aceleasi principii pot fi aplicate intr-un context mult mai mare.
I: Ce a grabit acest lucru?
R: Ultimii ani ai Razboiului Rece au fost foarte periculosi. Desi publicul nu si-a dat seama de asta, am ajuns foarte aproape de a avea un schimb de bombe nucleare – de fapt eu stiu doua astfel de cazuri. Recunoscand cat de aproape am ajuns de a distruge tot ceea ce pretuim, mi-am dat seama ca situatia, ca orice alt proiect care are piedici, este intarziat sau a depasit bugetul. Am inceput sa studiez moduri de a aplica principiile folosite in munca mea la Cisco si Martin-Marietta, la acest proiect numit „Viata si Constiinta in secolul al douazeci si unulea”.
I: Atunci cand renuntam la acele ipoteze false despre care vorbeai mai devreme, ne dam seama ca spatiul nu este gol si ca lumea noastra interioara poate avea un puternic efect asupra lumii exterioare. Ce comportamente diferite se nasc din aceasta schimbare?
R: Incepem sa vedem ca totul este conectat cu tot restul si ca nu putem sa ne gandim doar la noi, atunci cand luam decizii, in contextul familiei noastre, al comunitatii noastre, sau al lumii. Lumea e mai larga decat Statele Unite. Urmatoarea generatie va fi cufundata in aceasta noua cunoastere, dar aceasta generatie este unica, prin aceea ca ambele perspective coexista in acelasi timp. Unii oameni sunt foarte inchistati in credintele vechi de trei sute de ani, altii sunt mai deschisi catre noua cunoastere. Dar, ca un intreg, aceasta generatie le imbratiseaza pe amandoua. Asta ne readuce la „Planeta la rascruce de drumuri”. Suntem pusi in fata unor provocari fara precedent, care vor fi rezolvate doar recunoscand ca suntem parte dintr-o comunitate mai mare, ca suntem o familie si avem nevoie unii de altii, chiar daca asta ne place sau nu.
I: Intr-o structura de retea de marketing (in care sunt 1099 de independenti, intr-un domeniu care are probabil sute de mii de oameni) trebuie sa invatam cum sa ne unim. Este aceasta retea, un exemplu al acestui mod diferit de a ne organiza intr-o societate?
R: Absolut! Oricat de complexa pare lumea noastra si oricat de mult incercam sa separam serviciul de viata, de univers, ne dam seama ca toate acestea se bazeaza pe aceleasi principii fractale – exact acelasi model, la diferite scari. Un broccoli este un exemplu perfect de model fractal. O mica ramura arata identic cu ramura mai mare din care s-a nascut. Se pare ca intreaga viata functioneaza asa, inclusiv corpul uman. Ceea ce este bine pentru o celula din corp, va sustine viata intregului corp. La fel este si in societate: ceea ce este bun pentru individ, este de asemenea bun pentru toti. Cand ii ajutam pe altii, ne ajutam pe noi insine. In 2004 am scris in „Codul lui Dumnezeu” despre principiile unificatoare care ne unesc ca o familie pe planeta. Acea carte cita mai mult de 400 studii stiintifice distincte, ce incercau sa determine daca suntem o specie violenta prin natura noastra, adica, daca a fi in competitie este natura noastra adevarata. Rezultatele tuturor acestor 400 de studii stiintifice a fost unanim: nu suntem o specie violenta si competitiva, prin natura noastra. Totusi, s-a descoperit ca renuntam la adevarata noastra natura – de bunavointa si cooperare – si devenim violent competitivi in urmatoarele conditii: cand ne simtim personal amenintati; cand ne simtim familiile amenintate; sau cand simtim ca modul nostru de viata este amenintat. Puteti vedea asta in locuri ca Irak sau teritoriile palestiniene, unde, in mod obisnuit, oamenii experimenteaza toate aceste trei conditii. Este inevitabil acel tip violent de conflict? Deloc. El nu este starea noastra naturala, este un comportament produs de acele conditii.
I: Fiind amenintati, uitam de natura noastra fractala – gandim ca propriul interes si actiunea in interesul celorlalti sunt doua directii ce se exclud reciproc. Incepem sa ne gandim ca se afla un spatiu gol intre noi. R: O alta concluzie a acestor studii a fost ca fiecare specie beneficiaza din cooperare. Cand sunt cooperanti, in mod repetat produc mai multi urmasi, traiesc mai mult si mai bine.Au descoperit aceleasi lucruri si la populatiile umane indigene din toata lumea: lungimea si calitatea vietii cresc, atunci cand oamenii coopereaza in culegerea si impartirea hranei, a apei si a altor resurse.In business se aplica acelasi principiu: cu cat cooperam mai mult, cu atat o vom duce mai bine. La asta se refera marketingul retelei. I: Cum vezi puse in practica, aceste doua moduri de a gandi?
R: Pe plan politic, exista oameni care privesc doar la situatia locala, iar altii care gandesc global. Exista oameni de stiinta care studiaza ceea ce este bine pentru America si altii care studiaza ceea ce este bine pentru lume. In ultimii cinci ani am fost pe toate continentele, cu exceptia Antarcticii si Groenlandei. Ceea ce am descoperit peste tot este ca oamenii sunt pregatiti pentru ceva mai mult decat suferinta, razboiul, conflictul, frica, pe care le-am experimentat in secolul al douazecilea.Daca prin procesul de alegere a noilor conducatori, ei ar putea sa-si exprime dorinta de a trai intr-un mod diferit, vom descoperi foarte repede, cum chiar aceste principii spirituale se manifesta pe scena lumii.

vineri, iunie 19, 2009

DESPRE BOALA SI SUFERINTA...


Acei oameni care se necajesc pentru micile defecte fizice oare de ce nu cauta in ei si darurile lui Dumnezeu?Caci exista o lege a compensatiei.Acolo unde a daruit lipsuri trupesti,a daruit in schimb daruri duhovnicesti si invers.Acei oameni sufera pentru ca duc o viata pur materiala,superficiala,in neglijenta profunda,care totusi vibreaza in ei.Tot ceea ce vedem cu ochii si simtim cu simturile este iluzoriu,lipsit de realitate,in cele mai multe cazuri cu efect pieritor.Viata adevarata este cea spirituala,ea este nemuritoare.Nu intotdeauna se poate reface o frumusete fizica,dar oricand se poate reface o frumusete spirituala,singura pe care timpul nu poate s-o imbatraneasca si s-o uzeze.Toate infirmitatile nu sunt decat in aparenta,dar logica omeneasca bazata numai si numai pe interese materiale le considera astfel.
Dumnezeu a lasat un echilibru in creatia Sa,orice micsorare a trupului omenesc aduce cu sine o crestere corespunzatoare a sufletului.
Durerea fizica mareste sensibilitatea spirituala,neputinta sufletului rafineaza sufletul si il pregateste pentru lucruri inalte,dar cu o conditie:sa nu se revolte impotriva infirmitatii sale,sa nu se intristeze,sa nu puna deci pret pe aparenta,pe placerile trupesti pe care ar fi putut sa si le implineasca fiind normal,ci din contra,sa accepte,sa primeasca ca pe un ajutor,ca pe un dar orice handicap,orice boala.
Cine stie sa-si exploateze infirmitatile poate face din ele cele mai mari instrumente de viata.Pentru ca un om sa ajunga la adevarata intelegere a intereselor lui spirituale si sa intre pe poarta vietii,are nevoie de o lunga experienta in general,bazata pe suferinta si esecuri.
Cei infirmi din nastere se gasesc la inceputul vietii lor in starea unei maturitati spirituale pe care multi oameni normali sunt incapabili s-o ajunga sau o ating doar dupa foarte multa experienta.
Boala nu este un fapt precis,ci o stare trecatoare.Aceasta inseamna ca nu exista boala,ci numai bolnavi,adica cei ce-si creeaza singuri boala,fie prin autosugestie,fie prin eroare.Boala este o incercare sau o prevenire,o corectie.Orice gest defectuos,orice idee gresita tulbura sufletul.Vibratiile sufletului rup echilibrul fluidic,care astfel,fiind in stare de dezordine,afecteaza trupul.
Trupul nostru este o masina perfecta organizata,insa noi o administram prost,nu o folosim dupa sfaturile creatorului ei si de aceea se strica.Din fericire,aceasta masina genial construita se adapteaza la orice,ba chiar se repara singura prin puterea gandului.Doar printr-o neindemanare persistenta si printr-o incapatanare incurabila reusim s-o distrugem.
Sa deschidem ochii si sa intelegem ca acest trup omenesc e facut pentru a trai dupa legile Creatorului,iar nu dupa capriciile noastre.Nici o masina nu poate fi folosita cu o alta destinatie decat pentru cea pentru care a fost creata.Greselile de intretinere si de utilizare se fac simtite,mai devreme sau mai tarziu sub forma de boli.
Orice motor revizuit si reparat poate functiona in bune conditii mai departe.VOI ATI REVIZUIT CONSTIINTA VOASTRA?ATI VERIFICAT COMPORTAREA VOASTRA,SENTIMENTELE VOASTRE?Nimeni nu este obligat sa sufere in zadar.Toate suferintele vin ca niste avertismente,nu ca niste blesteme.Sa nu accepti nici o durere fara sa tragi invataminte din ea.Orice durere trebuie sa va intareasca zestrea spirituala.Nimic nu se intampla fara motiv si nimic nu este la intamplare in lumea asta.Majoritatea bolnavilor habar nu au sa traga vre-un folos spiritual din durerea lor,ba inca pierd si ceea ce au avut.Cand nu mai poti suporta suferinta striga-L pe Prietenul durerii,incredintati-I Lui chinul vostru si aveti nadejde numai in El.
Din durere se naste fericirea,cu conditia ca durerea sa fie acceptata ca o cheie a intelegerii adevarului.Un om puternic nu se dezgusta niciodata de nimic.Totul este viata,nimic nu trebuie sa ne inspire dezgust.
Nedreptatea ce vi se face spuneti-o Creatorului.El va va da raspunsul la dreptatea pe care doriti sa vi se faca.Protestul vostru sa fie in interior.Lasati mandria ce-si revendica drepturile sa se depuna ca o zgura sau ca un mal la fundul vinului nou.
Puritatea inimii noastre va fi completa cand vom inlatura noroiul din sufletul nostru.Razbunarea este dreptatea pe care vrem s-o facem singuri.Ea atrage dupa sine alta razbunare.Nu exista oprire.Singurul antidot care pune capat urii este dragostea."Iarta-ne noua,precum si noi iertam!"DAR OARE IERTAM NOI IN INIMILE NOASTRE?
Va imbratisez cu drag!

joi, iunie 18, 2009

Un prieten si un mangaietor in clipe de grea incercare


Casa acelui Prieten nu are cheie si nici clanta.Putem intra la El fara sa batem la usa.Drumul catre El este prin propria noastra inima.El se intereseaza cu atat mai mult de cel ce are nevoie de El.Acolo unde este El totul este pur,totul este viata si fata Lui este dragoste.In general,in durere si suferinta facem cunostiinta cu acest Prieten unic.O data ce l-am cunoscut si l-am simtit aproape,Ii ramanem credinciosi,pentru ca nu ne mai putem lipsi de El.Ne obisnuim astfel sa traim viata Lui si viata fara El este suferinta,ca si cum soarele ar disparea din fata omului.
Nimeni nu-i cunoaste identitatea precisa,caci cel ce ar putea s-o patrunda ar fi insusi Dumnezeu.Sa ne multumim sa-L slujim.Cu cat ne vom apropia mai mult de acest Prieten,cu atat il vom cunoastemai mult si mai bine.
Si poate aveti bucuria sa-l intalniti intr-o zi.Ochii fizici nu-l vor vedea,dar duhul va tresari de fericire,caci Iubirea cheama Iubire si Duhul cheama Duh.
Ati fost umilit?Binecuvantata fie umilinta voastra!Ea este o doctorie pentru voi.Meditati asupra ei.Nu sunt alesi pentru aceasta incercare decat cei care sunt demni de ea.Nu esenta individualitatii profunde si spirituale este injosita,ci personalitatea superficiala si mentala sufera in orgoliul ei.Cu cat vom fi mai atinsi in personalitatea noastra,cu atat vom creste mai mult in individualitatea noastra,daca vom sti sa tragem o cat de mica lectie din umilirea trecatoare a vietii.
Aceasta umilire este daunatoare celor slabi,dar este salutara pentru cei tari.Umilirea nu se datoreaza decat propriei noastre comportari si ganduri gresite.Nu pacatul ne condamna,ci rumegarea lui si dragostea pe care o avem pentru el.Sa facem macar un pas in afara stadiului de gandire in care ne aflam actualmente.Prietenul ne va sari in ajutor si ne va conduce mai departe.Avansati pe drumul desavarsirii,nimeni nu mai are nici o putere sa ne umileasca.Nu veti mai cunoaste nici un ofensator pe pamant,caci egoismul nostru va fi mort.
Niciodata nu suntem parasiti.Ni se pare ca suntem singuri,fara nimeni,cerem iubire numai de la oameni ca noi,din carne si sange.Nu ne-a trecut niciodata prin minte sa cerem iubirea divinului Prieten.SUNTEM ABANDONATI NUMAI CAND NOI INSINE NE ABANDONAM.Prietenul abia asteapta cererea noastra.Nu ezitati,bateti la usa constiintei!Daca o ascultati cu atentie,ii veti auzi raspunsul din interior si o lumina va va inunda inima,iar caldura dragostei divine va patrunde in voi.Eternul Prieten este permanent prezent,nu importa numele si esenta lui.Principalul este ca El nu ne paraseste niciodata.Cu cat ii cerem mai multa dragoste,cu atat El ne ofera mai mult."Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide"
Trebuie sa stim ca scaderea potentialului omenesc,fizic si moral,nu dureaza mult.In aceste clipe grele,cand de multe ori slabiciunea fizica sau boala influenteaza psihicul si invers,cand durerea morala influenteaza starea sanatatii,in toate aceste momente grele prima idee pe care ar fi bine s-o avem este ca aceasta nu va dura prea mult si ca nu suntem singuri.Omul dotat cu putere spirituala intensa isi domina repede slabiciunea trupului.Meditatia si credinta il ajuta,in timp ce omul dezarmat moraliceste nu opune nici o rezistenta slabiciunii trupesti si descurajarea se instaleaza in mod cronic in inima sa.Pentru a va smulge din aceasta inertie chemati in ajutor Prietenul!Un mic efort,cat de mic,o initiativa cat de neinsemnata,chiar la inceput si asistenta Cerului va amplifica efortul vostru!Vointa de a actiona vine actionand,dupa cum foamea vine mancand.
Tu,calatorule obosit,care nu doresti altceva decat a pune povara jos si a te culca in mijlocul drumului,daca ai cunoaste cat de aproape este,peste drum chiar,un han de adapostit unde hangiul iti este prieten chiar,cum te-ai napusti intr-acolo!
Ei bine,drumetule,intra chiar acum fara sa bati!Intra in hanul vietii!Acolo fruntea iti va fi racorita si picioarele iti vor fi spalate.Acolo vei gasi hrana credintei si nadejdii si vei pleca mai departe intarit si refacut.
Voi purtati in voi acest han ceresc fara sa stiti.La orice ora din zi si din noapte va este deschisa poarta,iar hangiul binevoitor va priveste cu tristete cum treceti mereu prin fata lui fara macar sa-l observati.El asteapta mereu,va iubeste si vrea sa va vina in ajutor.DE VOI INSA DEPINDE TOTUL...
Va imbatisez dulce!

marți, iunie 16, 2009

LEMURIA


Pentru oamenii de stiinta gasire unui continent de legatura intre India si America era necesar, altfel nu s-ar fi putut explica distributia faunei si florei din zona oceanului Indian cum ar fi de exemplu prezenta lemurului, creatura ce traieste in insula Madagascar, dar mai putin in Africa, chiar si in India sau arhipelagul Malaieziei. Alte animale si plante au ridicat aceeasi problema. Cum ar fi putut lemurul sa treaca peste oceanul Indian? Un document prost conservat si un model de teracota spart l-au inspirit pe ocultistul britanic Scott Elliot in desenarea unei harti a Lemuriei, asa cum era la momentul intinderii ei maxime. Naturalistul german Ernst Haikel credea ca un continent s-ar fi intins candva din Madagascar pana in Malaiezia si ar fi putut explica arealul de distributie al lemurilor si al altor specii. Doctorul francez Augustus Le Longeon care a facut sapaturi in ruinele mayase din Yucatan a tradus una din cartile mayase "codecs troana". Acolo era o extraordinara relatare despre asa zisul continent Mu, un teritoriu infloritor, paradisiac distrus de un cutremur. Lep Longeon sustinea ca are dovezi dupa care locuitorii din Mu ar fi fost stramosii mayasilor dar si ai egiptenilor. Celebrul occultist Helena Blavatski in peregrinarile sale prin Tibet ar fi gasit in manastirile sacre ale Tibetului la asa zisi Mahatmas (suflete mari,iluminate) un manuscris intitulat "Cartea Dzyan". Despre acesta inteleptii spuneau ca este un vechi text din Atlantida in care se pomenea de evolutia umanitatii prin mai multe rase (7 rase) intre care lemurienii ar fi fost a treia. Dupa cartea Helenei Blavatski acestia ar fi trait pe un continent ce acoperea cea mai mare parte din emisfera sudica. Ei erau creature gigantice asemanatoare cu maimutele. Unii aveau patru brate in timp ce altii aveau un al treilea ochi in ceafa. Nu vorbeau nici o limba, comunicau doar telepathic si detineau uimitoare puteri paranormale. In timp, Lemuria s-a fragmentat descinzand din ea continental Atlantida si lumea actuala.
William Scott, un alt teozof spunea despre lemurieni ca aveau aproape 4,5 m inaltime si pielea bruna. Fetele lor erau tesite, fara frunti dar cu maxilare iesite inafara. Ochii le erau atat de departati unul de celalalt incat puteau vedea la fel de bine in lateral ca si inainte. Aveau calcaiele atat de lungi si de intinse inapoi incat puteau merge cu spatele la fel ca si cu fata. Ei ar fi fost candva hermafroditi dar in timp au ajuns sa se inmulteasca la fel ca oamenii.

Atlantida Coordonatele, Populatia, Civilizatia Atlantidei





Etimologia cuvantului "Atlantida"




Pentru a stabili etimologia acestui cuvant pornim de la Antilia care reprezinta ultimul vestigiu al Atlantidei. Exista motive temeinice pentru a se crede ca aceasta mai exista la inceputul secolului al XIV-lea, situandu-se in mijlocul "Marii occidentale" la paralela 28.
Antilia e o portiune a Atlantidei, scapata ca printr-un miracol de cataclismul de acum douasprezece milenii, ca sa dispara si ea pentru totdeauna pe la anul 1550.
Etimologia insulei Antilia este inca si mai curioasa. La baza acesteia sta forma "ante-ilia", adica insula din fata, deci pamant necunoscut, sau insula dinainte, adica cea mai veche, cu alte cuvinte Atlantida!

Coordonatele Atlantidei




Atlantida se presupune ca a existat "in centrul lumii". Studiind diferite harti vechi s-a ajuns la concluzia ca Antarctica este Atlantida deoarece aceasta neacoperita de gheata seamana izbitor cu harta lumii vazuta din Antarctica. Aici ea pare a fi buricul pamantului inconjurata de toate celelalte continente. Vazuta din Antarctica lumea are doar un ocean, "adevaratul ocean", exact cum spunea Platon.
Insa pentru identificarea Atlantidei mai erau doua obstacole de trecut si anume faptul ca Antarctica era inghetata de milioane de ani si catastrofa care ar fi putut distruge un continent intr-o zi si-o noapte.
O harta a Americii de Nord in timpul Epocii Glaciare arata ca pe multe insule din nordul indepartat nu a existat nici urma de gheata. Cum era posibil?
Polul Nord de-a lungul a 80 000 de ani a avut trei pozitii diferite si anume in Yukon, Marea Groenlandei si Golful Hudson. In urma cu 80 000 de ani, Polul Nord s-a deplasat de la districtul Yukon catre Marea Groenlandei, apoi, in urma cu 50 000 de ani, de la Marea Groenlandei catre Golful Hudson, si, in urma cu 12-17 000 de ani, de la Golful Hudson catre pozitia actuala. Cu alte cuvinte, cea mai recenta deplasare a invelisului a inceput in anul 15 000 i.e.n. si s-a incheiat in 10 000 i.e.n.
Comparatie intre imaginea actala a Antarcticii si harta Atlantidei (1665)
Aceste deplasari ale Polului Nord nu s-au petrecut pe nesimtite si, cel putin din punct de vedere al oamenilor de atunci, aceasta deplasare de la Golful Hudson catre pozitia actuala probabil ca a avut efect de soc, unele cataclismice, cum ar fi deplasarea invelisului scoartei din zona La Brea, California din 11 000 i.e.n., in urma careia, pe parcursul a 25 de ani, au disparut zeci de specii.
In sprijinul acestei teorii este si faptul ca, in Antarctica, gheata era mai groasa in zonele unde ningea mai putin, ceea ce parea a fi absurd, odata ce zapada se transforma in gheata. La fel de ciudat era faptul ca gheata mai subtire se gasea in zonele in care ningea mai abundent. Explicatia era ca zonele cu gheata groasa dainuiau in Cercul Antarctic cu mii de ani inainte de zonele cu gheata subtire. Cu alte cuvinte, Antarctica se deplasase, iar partea situata in afara Cercului Antarctic este acum localizata in interiorul acestuia.

Populatia Atlantidei




Acest continent se presupune ca a fost populat de hiperboreeni deoarece dupa cum stim, Polul Nord era in timpurile preistorice mai cald decat astazi datorita faptului ca planeza noastra se invartea, inainte de potop, in jurul unei axe situate perpendicular pe planul elipsei circumsolare, ceea ce facea ca pe atunci anotimpurile sa fie inexistente. Este stabilit cu precizie faptul ca Suedia si Norvegia au cunoscut o vegetatie de tip tropical, care constituie explicatia existentei astazi in aceste tari a ambrei galbene fosilizate, de origine rasinoasa, care se gaseste pe tarmurile Marii Baltice.
Se presupune ca hiperboreenii erau foarte inalti, cu pielea alba si avand, printre alte caracteristici, ochi mari, albastrii si limpezi si parul blond deschis. Este de asemenea posibil ca sangele acestora sa nu fi fost rosu si sa fi avut o culoare apropiata de albastru din cauza continutului bogat in gaz carbonic.
Este posibil ca locuitorii Atlantidei sa fi avut un al treilea ochi. Pentru initiati, al treilea ochi, situat in principiu in mijlocul fruntii, este un organ misterios, apt de a percepe ceea ce e subtil pentru simturile noastre grosolane. Inseamna ti ochiul imaginatiei si al visului, caci intors spre interior, pare sa actioneze asupra universului intim.
Pentru biolog, este glanda pineala sau epifiza, de marimea unei nucsoare, asezata in mijlocul creierului si care nu poate sa serveasca la mare lucru caci se calcifiaza la varsta adulta.
Probabil ca ea comanda un simt necunoscut care trebuie sa aiba o stransa legatura cu instinctul.
Cu cat vertebrele urca pe scara evolutiei, cu atat acest ochi devine o glanda, pierzand fibrele sale nervoase care il legau de creier.
Invers, ea capata o inervasie exceptionala venind de la sistemul simpatic si mai ales de la lobul cervical superior care primeste excitatiile sale de la ochi. In acest sens este un analizator de gradul doi.
Epifiza actioneaza emitand o substanta hormonala asupra glandelor genitale si aceasta pare sa franeze sistemul sexual. Poate din aceasta cauza initiatul, dotat cu al treilea ochi, se detaseaza de placerile corpului in beneficiul exercitiilor spirituale.
Faptul ca epifiza pierde, odata cu varsta, calitatile sale de ochi intors spre unoiversul interior, ne face sa credem despre copil ca este psihologic, mai bine inzestrat decat adultul pentru a percepe manifestarile elementului ocult si chiar pentru a deveni medium si vizionar.
Totul se petrece ca si cum inteligenta sa, abia trezita, ar gasi o compensatie intr-un instinct ultra sensibil.




Civilizatia Atlantidei




Civilizatia Atlantidei avea un nivel spiritual si tehnologic mult mai avansat ca al nostru. Acest lucru este dovedit de vestigiile gasite si scrierile despre acestia.
Ca de exemplu atlantii descoperisera secretul captarii energiei solare pe care o concentrau asupra unei pietre "cu proprietati magnetice", incat ea emitea mai multa energie decat primea.
Aceasta energie -pe care noi o vom numi in zilele noastre produs al dezintegrarii atomice-era distribuita in diferite circuite de utilizare: industrie, transporturi, menaj, asa cum servesc astazi undele pentru a ghida unele vehicule.
Marea piatra atomica era asezata intr-o constructie in forma de dom, prevazuta cu panouri culisante, ca la observatoarele astronomice. Stralucirea sa se putea exercita in toate directiile: "Radiatiile ce se propagau erau invizibile, dar actionau asupra pietrelor, suport al fortei care furniza energie motrica avioanelor, vehiculelor de placere, circuland aproape de Terra si navelor mergand pe sub apa."
Piatra cu energie solara era un cristal mare, cilindric pentru a capta energia si a o retine in mijlocul cilindrului. Astfel de pietre au fost descoperite la Zucatan in 1933.
Este posibil ca folosirea nesabuita a energiei atomice sa fi provocat dezintegrari neprevazute in natura inconjuratoare. In final poate acest lucru a fost cauza directa a calei de-a doua distrugeri a Atlantidei.
"Te crezi un nimic si tu contii rezumatul universului."
(Avicenea-filozof si medic arab)
"Omul este nemuritor si se reproduce fara incetare. Noi suntem stramosii nostrii. In acest sens, viata noastra constienta, actuala, nu este decat o bucatica din viata marelui nostru "EU" etern. Existenta superioara, cea in care eul nostru a invatat mai mult, este cea care deja a trecut."