Atlantida Coordonatele, Populatia, Civilizatia Atlantidei

Etimologia cuvantului "Atlantida"

Pentru a stabili etimologia acestui cuvant pornim de la Antilia care reprezinta ultimul vestigiu al Atlantidei. Exista motive temeinice pentru a se crede ca aceasta mai exista la inceputul secolului al XIV-lea, situandu-se in mijlocul "Marii occidentale" la paralela 28.
Antilia e o portiune a Atlantidei, scapata ca printr-un miracol de cataclismul de acum douasprezece milenii, ca sa dispara si ea pentru totdeauna pe la anul 1550.
Etimologia insulei Antilia este inca si mai curioasa. La baza acesteia sta forma "ante-ilia", adica insula din fata, deci pamant necunoscut, sau insula dinainte, adica cea mai veche, cu alte cuvinte Atlantida!

Coordonatele Atlantidei

Atlantida se presupune ca a existat "in centrul lumii". Studiind diferite harti vechi s-a ajuns la concluzia ca Antarctica este Atlantida deoarece aceasta neacoperita de gheata seamana izbitor cu harta lumii vazuta din Antarctica. Aici ea pare a fi buricul pamantului inconjurata de toate celelalte continente. Vazuta din Antarctica lumea are doar un ocean, "adevaratul ocean", exact cum spunea Platon.
Insa pentru identificarea Atlantidei mai erau doua obstacole de trecut si anume faptul ca Antarctica era inghetata de milioane de ani si catastrofa care ar fi putut distruge un continent intr-o zi si-o noapte.
O harta a Americii de Nord in timpul Epocii Glaciare arata ca pe multe insule din nordul indepartat nu a existat nici urma de gheata. Cum era posibil?
Polul Nord de-a lungul a 80 000 de ani a avut trei pozitii diferite si anume in Yukon, Marea Groenlandei si Golful Hudson. In urma cu 80 000 de ani, Polul Nord s-a deplasat de la districtul Yukon catre Marea Groenlandei, apoi, in urma cu 50 000 de ani, de la Marea Groenlandei catre Golful Hudson, si, in urma cu 12-17 000 de ani, de la Golful Hudson catre pozitia actuala. Cu alte cuvinte, cea mai recenta deplasare a invelisului a inceput in anul 15 000 i.e.n. si s-a incheiat in 10 000 i.e.n.
Comparatie intre imaginea actala a Antarcticii si harta Atlantidei (1665)
Aceste deplasari ale Polului Nord nu s-au petrecut pe nesimtite si, cel putin din punct de vedere al oamenilor de atunci, aceasta deplasare de la Golful Hudson catre pozitia actuala probabil ca a avut efect de soc, unele cataclismice, cum ar fi deplasarea invelisului scoartei din zona La Brea, California din 11 000 i.e.n., in urma careia, pe parcursul a 25 de ani, au disparut zeci de specii.
In sprijinul acestei teorii este si faptul ca, in Antarctica, gheata era mai groasa in zonele unde ningea mai putin, ceea ce parea a fi absurd, odata ce zapada se transforma in gheata. La fel de ciudat era faptul ca gheata mai subtire se gasea in zonele in care ningea mai abundent. Explicatia era ca zonele cu gheata groasa dainuiau in Cercul Antarctic cu mii de ani inainte de zonele cu gheata subtire. Cu alte cuvinte, Antarctica se deplasase, iar partea situata in afara Cercului Antarctic este acum localizata in interiorul acestuia.

Populatia Atlantidei

Acest continent se presupune ca a fost populat de hiperboreeni deoarece dupa cum stim, Polul Nord era in timpurile preistorice mai cald decat astazi datorita faptului ca planeza noastra se invartea, inainte de potop, in jurul unei axe situate perpendicular pe planul elipsei circumsolare, ceea ce facea ca pe atunci anotimpurile sa fie inexistente. Este stabilit cu precizie faptul ca Suedia si Norvegia au cunoscut o vegetatie de tip tropical, care constituie explicatia existentei astazi in aceste tari a ambrei galbene fosilizate, de origine rasinoasa, care se gaseste pe tarmurile Marii Baltice.
Se presupune ca hiperboreenii erau foarte inalti, cu pielea alba si avand, printre alte caracteristici, ochi mari, albastrii si limpezi si parul blond deschis. Este de asemenea posibil ca sangele acestora sa nu fi fost rosu si sa fi avut o culoare apropiata de albastru din cauza continutului bogat in gaz carbonic.
Este posibil ca locuitorii Atlantidei sa fi avut un al treilea ochi. Pentru initiati, al treilea ochi, situat in principiu in mijlocul fruntii, este un organ misterios, apt de a percepe ceea ce e subtil pentru simturile noastre grosolane. Inseamna ti ochiul imaginatiei si al visului, caci intors spre interior, pare sa actioneze asupra universului intim.
Pentru biolog, este glanda pineala sau epifiza, de marimea unei nucsoare, asezata in mijlocul creierului si care nu poate sa serveasca la mare lucru caci se calcifiaza la varsta adulta.
Probabil ca ea comanda un simt necunoscut care trebuie sa aiba o stransa legatura cu instinctul.
Cu cat vertebrele urca pe scara evolutiei, cu atat acest ochi devine o glanda, pierzand fibrele sale nervoase care il legau de creier.
Invers, ea capata o inervasie exceptionala venind de la sistemul simpatic si mai ales de la lobul cervical superior care primeste excitatiile sale de la ochi. In acest sens este un analizator de gradul doi.
Epifiza actioneaza emitand o substanta hormonala asupra glandelor genitale si aceasta pare sa franeze sistemul sexual. Poate din aceasta cauza initiatul, dotat cu al treilea ochi, se detaseaza de placerile corpului in beneficiul exercitiilor spirituale.
Faptul ca epifiza pierde, odata cu varsta, calitatile sale de ochi intors spre unoiversul interior, ne face sa credem despre copil ca este psihologic, mai bine inzestrat decat adultul pentru a percepe manifestarile elementului ocult si chiar pentru a deveni medium si vizionar.
Totul se petrece ca si cum inteligenta sa, abia trezita, ar gasi o compensatie intr-un instinct ultra sensibil.

Civilizatia Atlantidei

Civilizatia Atlantidei avea un nivel spiritual si tehnologic mult mai avansat ca al nostru. Acest lucru este dovedit de vestigiile gasite si scrierile despre acestia.
Ca de exemplu atlantii descoperisera secretul captarii energiei solare pe care o concentrau asupra unei pietre "cu proprietati magnetice", incat ea emitea mai multa energie decat primea.
Aceasta energie -pe care noi o vom numi in zilele noastre produs al dezintegrarii atomice-era distribuita in diferite circuite de utilizare: industrie, transporturi, menaj, asa cum servesc astazi undele pentru a ghida unele vehicule.
Marea piatra atomica era asezata intr-o constructie in forma de dom, prevazuta cu panouri culisante, ca la observatoarele astronomice. Stralucirea sa se putea exercita in toate directiile: "Radiatiile ce se propagau erau invizibile, dar actionau asupra pietrelor, suport al fortei care furniza energie motrica avioanelor, vehiculelor de placere, circuland aproape de Terra si navelor mergand pe sub apa."
Piatra cu energie solara era un cristal mare, cilindric pentru a capta energia si a o retine in mijlocul cilindrului. Astfel de pietre au fost descoperite la Zucatan in 1933.
Este posibil ca folosirea nesabuita a energiei atomice sa fi provocat dezintegrari neprevazute in natura inconjuratoare. In final poate acest lucru a fost cauza directa a calei de-a doua distrugeri a Atlantidei.
"Te crezi un nimic si tu contii rezumatul universului."
(Avicenea-filozof si medic arab)
"Omul este nemuritor si se reproduce fara incetare. Noi suntem stramosii nostrii. In acest sens, viata noastra constienta, actuala, nu este decat o bucatica din viata marelui nostru "EU" etern. Existenta superioara, cea in care eul nostru a invatat mai mult, este cea care deja a trecut."

Pilda despre diferenta dintre rai si iad

Nu mai tin minte exact unde am citit despre aceasta pilda.Am sa incerc sa scriu acest articol din memeorie si sper sa se inteleaga mesajul transmis.

Se intalneste la un moment dat in fata portii raiului un om "curat" cu Sfantul Petru.Acesta il intreba pe Sfant care e diferenta dintre rai si iad.Sf.Petru il lua sub aripa lui protectoare si incepu sa-i arate...

Prima data il duse intr-o camera,in care se aflau la o masa deosebit de imbelsugata,multi oameni.Acesti oameni mancau aceea mancare deosebita cu niste tacamuri lungi de aproape un brat de om.Toti mesenii din aceasta camera erau foarte slabi,ogarjiti,suparati si incruntati(cam cum sunt oamenii din viata noastra de zi cu zi).Sf.Petru ii zise omului nostru ca acesta este iadul...

Dupa aceasta Sfantul ii arata alta camera.Aceasta camera era exact la fel cu cea de dinainte,dar cu o singura exceptie,mesenii aratau foarte bine,erau foarte bucurosi si se intelegeau minunat unii cu altii.Sf.Petru ii zice omului ca acesta este raiul...

Nedumerit,omul nostru il intreaba pe Sf.Petru de ce oamenii din rai aratau asa de bine si erau fericiti,iar cei din iad erau asa de slabi si negrii la suflet.

Sfantul ii raspunde la aceasta intrebare aratandu-i modul in care se hraneau oamenii.Cei din iad se chinuiau sa manance cu tacamurile cele lungi si erau foarte nervosi ca erau atat de multe bucate si nu puteau sa se hraneasca singuri...

Oamenii din rai cu aceleasi tipuri de tacamuri lungi se hraneau unul pe altul.Fiecare il hranea pe cel din stanga si din dreapta sa...

Va imbratisez si va pup!

Holograme si prisme misterioase pe Ceahlau

Ceahlaul nu se ridica, nici pe departe, la altitudinea altor piscuri muntoase din Romania sau din tarile vecine. Cu toate acestea, in mod paradoxal, el este singurul masiv care poate fi vazut de la sute de kilometri departare. In anumite conditii atmosferice si de luminozitate solara, piscurile Ceahlaului se zaresc cu o deosebita claritate de pe tarmul Marii Negre si de pe malurile Nistrului. Gheorghe Asachi scria despre acest fenomen inca din anul 1859: „Corabierul de pe Marea Neagra vede piscul cel inalt al acestui munte, de la Capul Mangaliei si pana la Cetatea Alba. Locuitorul de pe tarmul Nistrului vede soarele apunand dupa masa acestui munte, iar pastorul nomad, dupa ce si-a iernat turmele sale pe campiile Bugeacului, se intoarce catre casa avand in vedere varful Pionului, sau Ceahlaului”.
Holograma de pe Ceahlau
Acesta nu este, insa, singurul lucru uimitor care se leaga de existenta masivului muntos. Pe Ceahlau se petrec an de an, cu regularitate, doua fenomene optice inexplixabile. In prima decada a lunii august, sub lumina rasaritului de soare, umbrele varfurilor Toaca si Piatra Ciobanului formeaza, timp de peste o ora si jumatate, o holograma naturala imensa, avand forma unei piramide perfecte. Din acest motiv, fenomenul a fost denumit Umbra Piramidei.
Calea Cerului
Tot in aceeasi perioada a anului si tot la rasaritul soarelui, deasupra varfului Toaca se produce un fenomen optic care dureaza doar cateva minute si pe care localnicii l-au numit, inca din vechime, Calea Cerului. Practic, deasupra muntelui se formeaza un stalp de o luminozitate intensa si stranie, care se pierde in imensitatea cerului si care este marginit pe laturi de doua benzi intunecate. Unii cercetatori ai respectivelor fenomene sunt de parere ca acestea se datoreaza faptului ca prin Ceahlau, respectiv prin varful Toaca, trece una din axele energetice ale globului pamântesc.
Varful Toaca, o piramida cu baza patrata
La aceasta teorie trebuie adaugat ca varful Toaca reprezinta el insusi un mister. Acesta are aspectul unei piramide cu baza patrata, figura considerata a se forma extrem de rar in mod natural. Masuratorile efectuate de specialisti au aratat ca laturile bazei au exact dublul lungimii piramidei lui Keops, din Egipt, iar unghiul pantelor este cu doar 10 grade mai mare decat cel al aceleiasi piramide.
Acest lucru ar fi putut fi catalogat doar ca o simpla si intamplatoare coincidenta, daca la numai 30 de kilometri distanta de Ceahlau nu ar fi fost descoperita celebra cultura Cucuteni, datand din perioada anilor 4.800 inainte de Hristos. Printre vestigiile scoase la iveala s-au gasit nenumarate obiecte din ceramica, ce aveau imprimate proiectii in plan ale unor piramide cu baza patrata si cu diagonalele perfect trasate.
In zilele noastre, localnicii din zona Ceahlaului sunt, frecvent, martori ai unor fenomene inexplicabile cu care, deja, s-au obisnuit. Tit Tihon este renumit profesor de matematica in Roman si autor al unor carti de specialitate, deci o persoana a carui credibilitate poate fi pusa greu la indoiala. Originar din Bicaz, localitate aflata la poalele masivului Ceahlau, el se afla in vizita la parinti si a fost martorul unei aparitii luminoase pe cer, chiar in noaptea revelionului acestui an. Profesorul Tihon a surprins fenomenul cu ajutorul unui telefon mobil dotat cu camera foto, insa imaginea de o calitate extrem de slaba nu le-a permis specialistilor, ulterior, sa stabileasca daca este vorba de un obiect neidentificat aflat in zbor sau de o simpla reflexie optica. Alti localnici declara, cu mana pe inima, ca vad deseori fasii de lumina strabatand padurile Ceahlaului. Calugarii de la Schitul Durau fac afirmatii asemanatoare, sustinand ca vad, in miez de noapte, cand se duc la rugaciune, ploi de luminite albastre pogorandu-se deasupra piscurilor muntelui. Ei spun ca acest lucru este harul lui Dumnezeu, care ii indeamna la credinta pe monahii tuturor manastirilor ce impanzesc masivul Ceahlau.

Magia cifrei 7...

Eruptia Vezuviului din anii ’79 d. Chr. a distrus orasul Pompei. Au murit o multime de oameni din cauza focului, cenusii incandescente si gazelor toxice. Sfirsitul tragic al locuitorilor orasului a devenit, ulterior, o sursa bogata de informatie pentru arheologi si alti oameni de stiinta. Inaintea catastrofei, pe un perete al amfiteatrului din Pompei, cineva a facut un desen. Un fel de poster dedicat unui gladiator victorios. Admiratorul a scris entuziasmat: „Ai invins de fiecare data, este una din cele sapte minuni ale lumii!”. Un lucru minor, care atesta o realitate istorica!
Desenul de pe perete dovedeste mai bine ca oricare referire a vreunui autor antic ca cele 7 minuni ale antichitatii era o notiune foarte raspandita deja de acum 2000 de ani, folosita si de oamenii simpli. Ca si in zilele noastre, si pe vremeea aceea notiunea insemna o marca inregistrata, un certificat de calitate. Nu este de mirare ca folosirea acestui superlativ a dus, mai devreme sau mai tarziu, la aparitia unei anumite neclaritati - atunci cand a fost nevoie sa se distinga intre adevaratele si proverbialele minuni ale lumii. Toate listele cu aceste minuni au un singur element de baza comun: in fiecare dintre ele exista 7 constructii, care au fost apreciate ca un tot, respectiv drept cele 7 minuni ale lumii. Sapte constructii au fost contopite intr-un mit. Magicul acestei cifre a fost cunoscut si de culturile premergatoare grecesti. In Babilon cifrele trei si patru erau considerate a fi semne de viata: trei insemna nucleul vietii - familia, deci tatal, mama si copilul. Patru desemna elementele de foc, apa, pamint si aer. Sapte inmanunchia ambele dimensiuni si ilustra intregul mister al existentei. Teba a fost aparata de 7 porti. Roma a fost construita pe 7 coline.Sa nu uitam ca si orasului Iasi i se mai spune si orasul "celor 7 coline". Biblia vorbeste de cea de-a 7-a zi in care Dumnezeu s-a odihnit dupa ce a creat lumea. Noe a trimis porumbelul ca sa afle daca apa se va retrage dupa potop si a trebuit sa astepte pe arca 7 zile. In Egipt, dupa 7 ani plini, urmau 7 secetosi. Sapte este cifra-cheie in Apocalipsa lui Ioan. Este vorba de sapte biserici, sapte trambite si o carte cu sapte peceti. Christos se teme de sapte pacate, catolicismul se bazeaza pe sapte sacramentalii, in templul din Ierusalim este un candelabru cu sapte brate.
Enumerarea ar putea continua mult. Astazi, viata noastra se petrece intr-o saptamana, formata din sapte zile. Pana si al saptelea cer in care plutesc indragostitii isi are originea tot in antichitate. Filosoful Aristotel, profesorul lui Alexandru cel Mare, a introdus notiunea cam in anul 330 i. Chr. Bolta lumii era formata din sapte cercuri concentrice invizibile, pe care evoluau, in jurul Pamantului, Soarele, Luna si planetele. Dupa Aristotel, cel de al saptelea cer este cel care inconjoara lumea. Atotcuprinzator ca si iubirea!
Magicul cifrei 7 poate fi dovedit si stiintific. Din punct de vedere matematic, sapte nu poate fi dedus nici ca produs, nici ca factor al cifrelor de la unu la zece. Deci sapte nu se obtine nici din impartirea, nici din inmultirea primelor zece numere. Este, dupa cum spuneau antecesorii nostri, „dumnezeiesc” - nu creeaza, nici nu poate fi creat. Din punct de vedere psihologic, cifra 7 are o pozitie mediana intre prea mult si prea putin. Se spune ca cele mai importante constructii ale omenirii care s-au bazat pe cifrele unu, doi sau trei au dispus de o paleta foarte redusa de posibilitati. Minunile lumii, daca ar fi depasit cifra zece, s-ar fi demonetizat. Zeci de constructii importante sunt posibile, dar nu si tot atatea minuni! Un far, o gradina suspedata, un templu, doua morminte si doua statui - cifra magica transforma aceste realizari arhitectonice in minuni ale creatiei umane. Pliniu scria despre ele in Secolul I d. Chr.: prin asemenea opere, fie oamenii devin zei, fie zeii devin oameni.

Sa nu uitam deasemeni cate culori contine minunatul curcubeu(ROGVAIV).

Simbolul credintei este minunatul Crez,care arata ce trebuie sa creada fiecare crestin sa se mantuiasca.Simbolul credintei se imparte in 12 articole si este urmatorul:

1.Cred intru Unul D umnezeu,Tatal Atottiitorul,Facatorul cerului si al pamantului,vazutelor tuturor si nevazutelor.

2.Si intru Unul Domn Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu,Unul Nascut,Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii.Lumina din Lumina,Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat,nascut iar nu facut;Cel ce este de o fiinta cu Tatal,prin Care toate s-au facut.

3.Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din cer si S-a intrupat de la Duhul-Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om.

4.Si S-a rasticnit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat.

5.Si a inviat a treia zi,dupa Scripturi.

6.Si S-a inaltat la cer si sade de-a dreapta Tatalui.

7.SI IARASI VA SA VINA CU MARIRE SA JUDECE VIII SI MORTII,A CARUI IMPARATIE NU VA AVEA SFARSIT.

8.Si intru Duhul Sfant,Domnul de viata Facatorul,Care din Tatal purcede,Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit,Care a grait prin prooroci.

9.Intru una,sfanta,soborniceasca si apostoleasca Biserica.

10.Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor.

11.Astept invierea mortilor.

12.Si viata veacului ce va sa fie.

Amin.

As mai vrea sa diascutam putin de persoanele care au cifra destinului 7.Dupa parerea mea acestia au parte de un ajutor foarte mare din partea divinitatii.Exista totusi un "dar".Mare atentie in momentul in care aceste persoane gresesc in fata Creatorului.Pedeapsa lor este cu mult mai mare...De aceea iubitii mei cand sunteti la pamant,ridicati-va,stergeti-va de praf si mergeti mai departe,dar nu oricum...intorceti-va cu fata la Dumnezeu pentru ca el ne iubeste pe toti si sa nu uitam in ultimul rand ca El este TATAL NOSTRU,iar noi nu suntem robii lui...Cine are urechi sa auda,iar cine are ochi sa vada.

Va imbratisez cu multa dragoste!

In ce directie ne indreptam?

In anul 1987,cineva a descoperit in jungla din Uganda ceea ce presa a numit la vremea respectiva "copilul maimuta".Copilul acesta traise in jungla printre maimute patru sau cinci ani.Autoritatile l-au luat pe acest copil,care parea sa fi avut vreo sase ani,l-au internat intr-un spital si mai apoi l-au plasat intr-un orfelinat,unde topaia si se invartea in cerc la fel ca un cimpanzeu.Refuza sa manance hrana pe care i-o dadeau si musca pe oricine se apropia de el.
Expertii care au studiat comportamentul baiatului au aratat ca este aproape imposibil ca un copil care traieste in mijlocul animalelor mai mult de patru-cinci ani sa revina dupa aceea la un comportament normal.Activittea creierului este marcata,in mod ireversibil,pentru tot restul vietii.
Ceva asemanator se intampla si cu oamenii de astazi.Traid intr-o lume a rationalismului,ei au uitat ca au iesit din mana lui Dumnezeu.Ei culeg consecintele unei existente separate de Dumnezeu.Printre consecintele grave se numara destramarea familiilor si inrobirea copiilor fata de lumea drogurilor si a promiscuitatii.Ei sufera,isi pierd dorinta de a trai si atunci inventeaza solutii simpliste,ca sa-si potoleasca durerea si strigatul de disperare al sufletului.
De ce continui sa suporti in tacere durerea pe care nimeni nu o stie?In ceasul cel mai intunecat din viata,cand durerea iti rapeste dorinta de a mai trai,cand cauti un raspuns in sufletul tau si nu gasesti nimic,vrei sa iei decizia de a te intoarce la Creatorul tau?
In urma cu 2000 de ani,Domnul Isus a privit catre starea oamenilor din secolul nostru si S-a intrebat "Cand va veni Fiul omului,va gasi El credinta pe pamant?"(Luca 18:8).El Se intreaba daca oamenii isi vor aminti ca El ii iubeste si ca ii asteapta cu bratele deschise.
TU ITI VEI AMINTI?

Tu singur iti vei raspunde la aceasta intrebare......

Pilda Sfintei Treimi

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire: - Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă? - Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândi¬rea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să pri¬vim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm. Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate. "Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie! " (Sfântul Ioanichie)

Pilda bogatului nemilostiv...

“Unde este comoara ta,
acolo va fi si sufletul tău.”
Mt. 6:21



Iubitii mei,
Evanghelia ne vorbeste despre o situatie des întâlnită si în ziua de azi: un om bogat si egoist nu vrea să ajute un om bolnav si sărac.
Dumnezeu, după ce l-a creat pe om, într-adevăr i-a dat în grijă întreg pământul cu tot ceea se află pe el, însă adevăratul Stăpân al tuturor este tot Dumnezeu. Acest lucru, din păcate scapă din vedere omului din zilele noastre, care încearcă să adune cât mai multe aici pe pământ în timpul vietii, nesocotind si nevoile semenilor lor.
Domnul Iisus ne arată însă că viata
noastră nu se încheie în momentul mortii ci, continuă si după moartea trupului. Deasemenea El ne arată că felul cum trăim aici pe pământ înfluentează în mod direct felul cum vom trăi dincolo. Bogatul din pilda noastră a mers în iad la suferintă vesnică, pentru viata sa egoistă, iar săracul, pentru virtutiile sale a ajuns în Împărătia lui Dumnezeu.
Bogătia obtinută prin muncă cinstită, nu este un păcat, si nu va aduce osândirea proprietarului. Pedepsit în schimb este modul folosirii avutiei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Esti bogat? Nu sunt împotriva ta! Esti zgârcit? Iată pt. ce te osândesc!”
Motivul pedepsei bogatului, este spus de Avraam: “Fiule, adu-ti amine că ai primit cele bune ale tale în viata ta.” Adică nu ai suferit nimic, ti-ai făcut viata ta pe pământ un paradis. Acum vremea vietii pământesti a trecut si totul s-a schimbat, binele si desfătările s-au prefăcut în chinuri si scrâsnire de dinti. Iată, deci crima bogatului: o viată petrecută în chip egoist, în defrânare, în trândăvie si nepăsare, o viată lipsită de fapte bune.
Si în ziua de azi se întâmplă la fel: omul bogat/îndestulat, trece nepăsător pe lângă cel lipsit, ca si cum ar trece pe lângă un gard. Cum să înteleagă el suferinta săracului, valoarea banului sau să aibă simtul cumpătării dacă el are mereu de prisos? Înteleptul Solomon spune că : “Sătulul calcă mierea în picioare, iar flămândului si ce este amar i se pare dulce”(Pilde 27:7).
Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei si a patimilor. Este reprobabilă imaginea cersetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduintă a crestinilor milosi. Nicolae Iorga spune: “Dacă as fi scris eu cele 10 porunci as mai fi adăugat una à să nu cersesti!”.
Evident aceste rânduri nu se adresează oamenilor cu adevărat necăjiti, care trebuie ajutati. De altfel, Biserica i-a îndemnat mereu pe crestini să împartă din ceea ce au, cu cei care au fost mai putin norocosi si se află în lipsuri. Primele spitale, orfelinate, azile de bătrâni si scoli au luat nastere pe lângă biserici si mănăstiri.Insa cu timpul s-au cam schimbat lucrurile din pacate...

Dragii mei,
Aici pe pământ trăim doar o mică, dar importantă parte a vietii noastre. Mică pentru că dincolo ne asteaptă vesnicia, dincolo nu mai murim; si importantă pentru că pe pământ este locul unde trebuie demonstrăm că vrem dar si merităm să ajungem în Împărătia lui Dumnezeu. De modul în care ne ducem viata pe pământ depinde locul unde vom fi trimisi pentru totdeauna: la fericire vesnică sau la osândă si chinuri vesnice.
Pentru a ne putea mântui ar fi necesare 3 conditii :
- să primim Harul(puterea lui Dumnezeu).
- să avem credintă în Dumnezeu.
- să demonstrăm credinta noastră prin fapte bune. Despre cea de-a III-a conditie vorbim acum.
Nu este de ajuns să nu facem răul, ci ar trebui să facem si bine. Acelasi lucru îl spune si Sf. Ap. Matei: Nu oricine Imi zice: “Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.”(Mt.21:7) Căci “credinta fără fapte este moartă”(Iacov 2:20).
La judecată, fiecare va fi judecat după faptele de dragoste, milostenie si întrajutorare pe care le-a făcut aproapelui său suferind, părăsit, lipsit si neajutorat.
Există atâtea pilde care vorbesc despre osândirea atât aici pe pământ cât si dincolo a celor care nu vor să împartă belsugul lor cu cei defavorizati.
M-am oprit la două dintre ele:
I.
Într-un oras trăia odată un om tare zgârcit si egoist. Toată viata n-a făcut altceva decât să strângă si să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a păsat de nimeni si de nimic, niciodată nu a vrut să ajute nici un sărman. O singură dată, într-o duminică, trecând prin fata unei biserici, i-a aruncat unui cerstor 2 bănuti. Nu vroia să ajute pe nimeni, pentru că se gândea în sinea lui: dacă în lumea asta totul poate fi cumpărat, cu sigurantă că si în lumea cealaltă este la fel.
Într-o zi a murit si a fost dus la portile Raiului unde îl astepta Sf.Petru care l-a întrebat:
-Ce-i cu tine aici?
-Sfinte Petre as vrea si eu să intru în rai. Spuse omul.
-Dar crezi că poti?
-Dacă trebuie pot să plătesc. Am comori nenumărate…
-Păi de ce n-ai spus asa, omule, dacă ai comori strânse nu-i nici o problemă. Ia să vedem câtă avere ai la tine.
N-a mai putut omul de bucurie când a auzit că poate plăti intrarea în rai, doar toată viata nu făcuse decât să strângă si să strângă. A început să se scotocească prin toate buzunarele, dar să vezi, nu mai găse nici un ban
. Într-un târziu a găsit pe fundul unui buzunar 2 bănuti.
-Ei omule, i-a spus Sf. Petru, când ajungi aici, ai doar ceea ce ai dăruit când ai trăit pe pământ. Acestea sunt comorile pe care le strânge fiecare în cer. Cu ele, într-adevăr, poti intra în rai, dar cei doi bănuti ai tăi nu sunt de ajuns. Dacă în timpul vietii ai fi făcut mai multe fapte bune poate ai fi intrat, dar asa…

II.
De mult, în ajunul Crăciunului, Dumnezeu a coborât pe pământ împreună cu Sf. Petru, pentru a vedea cum se pregătesc oamenii să întâmpine Sărbătoarea Nasterii Domnului.
Prima dată au mers la casa unui om bogat. De cum au intrat în curte începuse să se simtă miros de cozonac, friptură, sarmale si alte bunătăti care sunt pregătite de Crăciun. Au bătut la usă si, când a iesit bogatul i-au spus:
-Omule bun, suntem doi călători obositi si înghetati. Te rugăm, lasă-ne să înnoptăm la tine si, dacă s-ar putea, să ne dai si nouă o coajă de pâine ti-am fi foarte recunoscători, că n-am mâncat nimic toată ziua.
Auzind bogatul ce au avut de spus călătorii, le-a răspuns:
-Îmi pare rău dar astept niste invitati în seara aceasta. Nu am nici unde să vă culc, nici ce să vă dau de mâncare. Mergeti la casa de alături, acolo o să găsiti de toate. Si a spunând acestea a închis usa râzând.
Alături locuia o femeie văduvă împreună cu cei doi copilasi ai săi. Dumnezeu si Sf.Petru, desi stiau, s-au dus să o încerce si pe femeie. I-au bătut în usă si i-au spus ce i-au spus si bogatului. Spre surprinderea lor, femeia le-a răspuns că îi lasă să innopteze la ea:
-Puteti rămâne peste noapte aici dar, de mâncare nici pentru copilasii mei nu am nimic.
Când au intrat cei doi călători,au văzut copiii plângând de foame, căci nu mâncaseră nimic toată ziua. După câtva timp, femeia s-a hotărât să meargă la vecinul cel bogat pentru a-i cere putină mâncare pentru copilasi. Evident, si ea a primit acelasi răspuns. La întoarecere, a trecut pe lângă grajdurile bogatului si a adunat de pe jos câteva baligi, le-a pus în sort si a plecat spre casă. Când a intrat copiii au sărit bucurosi din pat strigând:
-Mami, mami, ne-ai adus de mâncare?
Plângând în suflet, femeia le-a răspuns:
-Culcati-vă linistiti că v-am adus mâncare. Mâine, de Crăciun, o să aveti ce să mâncati.
Auzind aceasta, copiii s-au culcat fericiti, însă mama si cei doi călători stiau adevărul. Pentru a nu-si da seama copilasii, femeia a pus baligile în cuptor.
După putin timp, nu mică i-a fost mirarea când Dumnezeu i-a zis:
-Haide femeie, deschide cuptorul si scoate mâncarea, că de acum s-o fi făcut.
-De ce vă bateti joc de mine? Parcă domniile voastre nu stiti ce am pus în cuptor… spuse femeia plângând.
-Nu auzi ce ti-am spus? Deschide! insistă Dumnezeu.
De gura străinului, femeia a deschis cuptorul, si nu mică i-a fost mirarea când a văzut tot felul de bunătăti înăuntru, la fel ca pe vremea când trăia bărbatul ei.
În acel moment si-a dat seama cine sunt străinii, si a căzut la picioarele lor multumindu-le. Dar Dumnezeu a oprit-o spunându-i:
-Scoală-i pe copii si dă-le să mănânce. Si în acel moment cei doi s-au făcut nevăzuti.
În acest timp, la casa bogatului începuseră să sosească invitatii. Când au ajuns toti, s-au asezat la masă pentru a începe ospătul. Dar ce să vezi, când să scoată slugile mâncarea din cuptoare pentru a o servi, în toate era numai baligă.
Din fericire, povestirea noastră are un final fericit. După ce au plecat invitatii, bogatul si-a pus slugile să pregătească din nou din toate bunătătile iar apoi a chemat-o pe vecina văduvă cu copilasii ei să petreacă împreună Sărbătoarea Crăciunului. Si după sărbători, pentru a se asigura că are din ce să trăiască, a angajat-o la conacul său.

Iubitii mei,
În încheiere as vrea să vă rog să medităm la cuvintele Mântuitorului care spune că în fiecare dintre semenii nostri se află El, si asteaptă din partea noastră să arătăm că suntem crestini:
34. Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii.
35. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit;
36. Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.
37. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei?
38. Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat?
39. Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine?
40. Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.
41. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui.
42. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau;
43. Strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat.
44. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit?
45. El insa le va raspunde, zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut.
46. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica. (Mt.25)

Sper ca, măcar de acum în colo, când vedem pe cineva care are nevoie de ajutorul nostru să nu mai trecem pe lângă el făcându-ne că nu vedem, ci să-i acordăm tot sprijinnul nostru, stiind că faptele bune de azi sunt comori adunate în ceruri pentru mâine.

Va imbratisez cu drag!

OCROTITOAREA ROMANIEI

VIAŢA SF. PARASCHEVA
Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"
În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.!