Despre reincarnare...

"După cum nu se poate fixa durata vieţii unui om pe pământ - unii trăind câteva zile şi alţii zeci de ani - tot asemenea nu se poate stabili cât timp stă omul în planul astral sau mental. Dar se ştie că această şedere este scurtă pentru cei ce au murit de mici şi mai ales pentru cei ce s-au sinucis. Şederea în planul mental este mai lungă pentru cei ce au fost mai puţin greşiţi pe pământ şi cu atât mai lungă cu cât viaţa omului a fost mai senină, mai iubitoare, mai luminată de credinţa în
Dumnezeu. Ea poate dura în acest caz zeci şi chiar sute de ani. După un timp mai scurt sau mai lung - timp necesar pentru examinarea a tot ceea ce a învăţat omul în viaţa terestră şi spaţială - în urma sfaturilor primite de la ghidul său spiritual şi ale altor spirite binevoitoare, se naşte în duh dorinţa de neînfrânt de a reveni iar în viaţa terestră, de a coborî din nou în corp de carne, pentru a suferi şi plăti tot trecutul acuzator. Atunci spirirul-ghid îl ia şi îl duce înaintea Sfatului marilor spirite albe, unde el îşi face cunoscută dorinţa de a reveni în viaţa terestră. În acele
momente de irezistibilă dorinţă i se arată, rând pe rând, toate împrejurările, toate greutăţile, toate nefericirile pe care le va întâmpina pe pământ în viitoarea viaţă fizică. Astfel vede că va avea o copilărie amărâtă, rămas orfan de mic, brutalizat de suflete nemiloase, crescut în mizerie. Se vede mai târziu contractând o căsătorie nefericită, urmată de o serie, nesfârşită de torturi morale. Ori poate să i se desfăşoare bucuria - ce o radiază în jurul lui un copil de mare inteligenţă, de o desăvârşită cuminţenie, dar care în plină viaţă pleacă de lângă el, în lumea spirituală. Câtă durere, ce sfâşietoare amintiri în urma acestui drăgălaş copil! Alteori îşi vede tabloul unei cumplite sărăcii, boala şi mizeria sufletească urmărindu-l toată existenţa terestră. Altora li se arată o viaţă somptuoasă, râvnită de toată lumea,înconjurat de glorie, şi totuşi într-o zi, în plină fericire, este lovit de moarte sau este dezonorat de soţia şi copiii săi, producând gol în jurul lui şi o întunecată noapte în sufletul său. Şi aspectele sub care se înfăţişează spiritului viaţa viitoare, lecţia ce va trebui să o înveţe, pot îmbrăca o infinitate de variaţii şi nuanţe.
La vederea acestor perspective grozave, spiritul omului se cutremură, oscilează, dar curând îşi revine, pentru că înţelepciunea spiritului în acest plan este aproape divină. Înţelege rostul lor, ştie cauzele pentru care trebuie să treacă prin aceste încercări, cunoaşte perfect urmările, acestor expieri - urcarea lui pe scara ştiinţei, a înţelegerii, a puterii, a înţelepciunii, a moralităţii. În urma acestor analize, spiritul se declară gata şi tare pentru a înfrunta aceste grozave suferinţe pentru ridicarea lui spirituală. Alegerea vieţii viitoare o dată hotărâtă de om, sub conducerea spirituluighid, spiritul o porneşte la drum însoţit o bună distanţă în planul mental superior de
sufletele care îl iubesc şi care îl încurajează şi sfătuiesc să fie tare. Spiritul se coboară în planul mental inferior. Aici recolta de cunoştinţe, de înţelepciune şi moralitate este luminată, pusă în acţiune de spiritele-lumină şi ca urmare a acestei reînvieri, materia mentală din acest plan se adună în jurul spiritului şi îi formează o învelitoare mentală; bineînţeles, de aceeaşi calitate pe care au atras-o din mediul înconjurător facultăţile-esenţe, aptitudinile în stare potenţială care erau înscrise în corpul cauzal al acestui spirit.
Ceva mai târziu, spiritul trece în planul inferior, în planul astral. Aici, prin reînvierea facultăţilor astrale - de iubire, milă, duioşie, compătimire, simţ pentru frumos şi bine, atrage din mediul acestui plan materie astrală şi astfel, treptat, îşi formează o haină astrală, înveliş cu o fineţe proporţională cu înălţimea şi valoarea esenţelor astrale înscrise în corpul cauzal. Acum omul real, spiritul, este gata pentru viitoarea sa reîncarnare. Unde se va reîncarna acest om? Locul reîncarnării nu este ales la întâmplare, după cum am văzut, ci este ales şi de calităţile dominante pe care le are spiritul; e determinat de legăturile pe care le-a avut, de îndatoririle pe care le-a
contractat altă dată pe pământ faţă de alţi oameni. Dacă a avut un frate pe care l-a iubit mult, se va încarna din nou în familia lui, ca din nou să-i fie frate, ori se va încarna ca fiu al acestuia, pentru ca astfel să fie împreună în noua viaţă terestră.
Dacă a avut o soţie pe care a adorat-o, se va naşte ca fiu al ei, astfel ca dragostea lor să continue şi să se întărească sub această formă în noua viaţă. A fost în altă viaţă femeie; se va renaşte bărbat şi va lua în căsătorie pe una din fostele sale surori din alte vieţi. Şi aşa mereu, în toate combinaţiile posibile, numai şi numai ca să se întărească prin iubire însuşirile câştigate împreună în alte existenţe terestre.
Alteori reîncarnarea se face într-o asemenea combinaţie ca duhul să se nască alături de acela pe care în altă viaţă l-a nedreptăţit, pentru ca în noua viaţă să fie frate cu el şi astfel, prin dragostea ce îi va arăta, să repare nedreptăţile făcute altădată. La reîncarnare se ţine seamă şi de calităţile dominante ale spiritului. În vederea dezvoltării acestor calităţi spirituale, duhul se va naşte într-o familie cu părinţi ale căror corpuri fizice au caracteristicile care se pot transmite pe cale ereditară,procurându-i şi lui un corp fizic care să-i permită dezvoltarea şi mai mult a calităţilor
caracteristice. Aşa de exemplu, dacă e vorba de un spirit care posedă calităţi muzicale, acesta se va naşte într-o familie cu corpul sensibil, impresionabil, care va da naştere unui copil cu un corp sensibil la melodii şi armonii sonore, dându-i posibilitatea spiritului închis în acest copil să ducă şi mai departe cunoştinţele sale muzicale.
Trebuie să ştim că reîncarnarea în decursul sutelor, miilor şi zecilor de mii de ani -cât are nevoie spiritul pentru evoluţie - nu se face numai în aceeaşi familie, în aceeaşi naţiune ori în aceeaşi rasă, ci în tot felul de familii, naţiuni sau rase, ba mai mult, în tot felul de situaţii sociale. Va fi când bogat, când sărac, când frumos la chip, când hidos, când ignorant, când înţelept. Prin toate treptele, prin toate categoriile omul trebuie să treacă, pentru a învăţa în fiecare câte ceva, care îl va ridica pe scara spiritualităţii.
Când ora reîncarnării a venit, spiritul se simte atras printr-o misterioasă afinitate către familia unde trebuie să se nască. Acest moment este pentru spirit mai teribil decât cea mai grozavă moarte. Într-adevăr, moartea are ca urmare eliberarea spiritului din cătuşele cărnii şi intrarea într-o viaţă liberă şi de lumină. Încarnarea este, din contră, pierderea acestei libertăţi, trecerea de la lumina spaţiilor într-o închisoare obscură, descinderea într-o viaţă de necazuri şi de felurite mizerii. Deci e mai penibil să te naşti decât să mori. Când cu toţii vom fi conştienţi de acest lucru,
nu ne vom mai bucura la naşterea unui copil, ci îl vom plânge cu lacrimi amare pentru că, cine ştie ce încercări grozave îl aşteaptă. Când omenirea se va ridica pe o treaptă mai înaltă a spiritualităţii, nu va mai plânge când cel iubit va închide ochii de lut, ci se va bucura că a scăpat de încercări şi merge spre fericire.
Spiritul furişat în pântecele mamei îşi condensează perispiritul, se face mic, atrage în jurul său moleculele şi celulele viitorului fetus şi serveşte viitorului copil drept tipar, un fel de calapod fluidic în jurul căruia se va orândui întreaga organizare a copilului. El totuşi până în luna a treia va mai putea evada din pântecele mamei. Din luna a treia spiritul nostru este cuprins de întunecime, de neştiinţă de sine. Când s-a ridicat în lumea astrală spiritul a fost cuprins de întuneric. Când s-a coborât în lumea fizică este iarăşi cuprins de întuneric. Facultăţile lui se voalează atunci una
câte una, memoria îi piere, conştiinţa adoarme cu desăvârşire. Spiritul se află închis de acum în materia grosolană, ca şi larva fluturelui închisă în gogoaşa sa de mătase.
Fenomenul reîncarnării în pântecele mamei este precedat de formarea unui corp eteric. Astfel, după ce spiritul s-a introdus în pântecele mamei, spiritele constructoare adună din spaţiu, din planul fizic, materie eterică şi formează un corp mic, un mic fetus eteric, care va fi canavaua pe care se va împleti materia creată de părinţi, celulele născute prin înmulţirea celulei-ou. O dată construit acest copil,învelişul extern al spiritului, corpul său astral, se pune în legătură cu învelişul eteric al fetusului. Când s-a stabilit un raport între spirit, învelişurile lui şi corpul fizic,
copilul e pregătit pentru a se naşte. Această legătură a învelişurilor mai fine(mentalul şi astralul) cu al celui fizic se dezvoltă an de an după naştere, până la vârsta de 25-30 ani, când devine deplină şi spiritul se exprimă corect de acum înainte în lumea fizică. Până la 5 ani spiritul se manifestă, aude şi vede prin corpul fizic, dar din când în când el vede şi aude şi în lumea astrală. Trăieşte în acele momente în două planuri: planul fizic şi planul astral, ca şi oamenii primitivi.
Vorbeşte sau desenează peisaje frumoase, feerice; descrie şi comunică cu entităţi invizibile. Părinţii lui uimiţi se uită, ascultă, dar nu văd nimic şi sunt cuprinşi de nelinişte faţă de aceste manifestări ale copilului lor, pe care îl cred căzut într-o stare bolnăvicioasă şi caută să-l sustragă de la ceea ce aude sau vede; îl contrazic sau îl ceartă, ca nu cumva să mai spună asemenea bazaconii. Sărmanii neştiutori! Ei nu au cunoştinţă de existenţa vederii astrale, de lumea din planul astral, cu care copilul într-adevăr este în relaţie.
Doctrina reîncarnării e veche de mii şi mii de ani. Cunoştinţa aceasta au posedat-o indienii, tibetanii, chinezii, asirienii, perşii, egiptenii şi creştinii în primele secole ale erei creştine."
(Scarlat Demetrescu)

Multa Pace,Lumina si Iubire!!!