IUBIREA INVINGE TOTUL!!!

DA-MI DOAMNE,PUTEREA DE A SCHIMBA LUCRURILE PE CARE LE POT SCHIMBA!DA-MI PUTEREA DE A ACCEPTA LUCRURILE PE CARE NU LE POT SCHIMBA!SI DA-MI INTELEPCIUNEA DE A LE DEOSEBI!!!

ZAMOLXE

Zamolxe a spus:

“BINECUVANTEZ VOCEA DUMNEZEULUI CARE BINECUVANTEAZA!!!”

Adevarul te va elibera !!!

Oricine se proclamă pe sine însuşi judecător în Câmpul Adevărului şi al Cunoaşterii este un naufragiat de care râd Zeii.

Albert Einstein

marți, noiembrie 24, 2009

Meditatia catre calea perfecta-Osho










Fiinţa umană bâjbâie în întuneric. Ea este asemenea unei case
în care nu mai străluceşte nici cea mai mică flacără, asemenea unei
case pierdute în ceaţă. Ceva s-a stins din interiorul ei. Cu toate
acestea, focul se poate aprinde din nou din cenuşă.
Ca o corabie aflată în derivă, omul şi-a uitat destinaţia, nu mai
ştie ce să facă. Totuşi, cunoaşterea – acum moartă – poate fi reînviată
din nou în sufletul său. Nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de disperare.
Cu cât noaptea este mai profundă, cu atât zorii sunt mai aproape.
Lumea va cunoaşte o renaştere spirituală, un nou tip de fiinţă umană
se va naşte, iar noi suntem martorii durerii acestei veniri la viaţă.
Căci această cunoaştere spirituală nu se va produce decât prin
intermediul nostru. Nimeni nu se poate limita la un rol de gură-cască,
deoarece trebuie să ne năştem din noi înşine; renaşterea trebuie să
aibă loc în fiecare din noi. Soarele inimii nu se va ridica decât dacă
ne umplem de lumină, această responsabilitate ne revine. Noi suntem
cu toţii elementele edificiului de mâine, noi suntem razele astrului
care se va manifesta. Fiecare bărbat, fiecare femeie este un creator, o
creatoare. Însă a vorbi despre viitor înseamnă a greşi. Prezentul este
cel pe care trebuie să-l reanimăm şi propria noastră fiinţă este cea pe
care trebuie să o creăm. Cum să creăm o umanitate dacă noi nu ieşim
mai întâi din starea noastră incertă? Individul este baza societăţii, şi
prin intermediul lui are loc orice evoluţie şi orice revoluţie.
Iată de ce vă adresez o chemare. Treziţi-vă, vă rog. De ce nu
îndrăzniţi să recunoaşteţi că viaţa voastră este sumbră, obscură
plictisitoare? Ea nu are nici o savoare, şi ea nu poate fi altfel. Orice
bucurie este interzisă unei inimi tulburate, neliniştite.
De unde vine acest sentiment de inutilitate şi de descurajare,
când în realitatea viaţa voastră este o sursă infinită de plenitudine?
Voi sunteţi pierduţi, dezorientaţi. A vegeta, a exista fizic fără nimic în
plus, nu înseamnă a trăi, ci a aştepta moartea. Cum să ne simţim în
largul nostru? Cum să ne bucurăm de faptul de a exista? Repet: este
imposibil să scăpaţi de coşmarul pe care îl luaţi drept realitate. Calea
este aici, în faţa voastră, ea nu a dispărut niciodată. Ea duce de la
întuneric la lumină, ea este eternă. Voi sunteţi cei care îi întoarceţi
spatele. Ea este focul care arde în mijlocul căminului, farul bărcii aflate în mijlocul furtunii.
Mahavira, maestrul jainist, a spus că religia adevărată este ancora,
destinul, refugiul, singurul port al omului prins în vâltoarea lumii, al
bolii şi al morţii. Tânjiţi după o viaţă debordând de bucurie şi de
iubire? Aspiraţi la adevărul care aduce nemurirea? În acest caz,
veniţi, acceptaţi invitaţia mea. Nu este un secret prea mare: ajunge să
deschideţi ochii. Veţi descoperi un univers nebănuit. Deschideţi ochii
mari! Treziţi-vă! Priviţi, nimic altceva!
Nimic nu este cu adevărat distrus în om şi el nu şi-a pierdut în
realitate direcţia. Dar pentru că refuză să „vadă”, el se crede
înconjurat de umbre ameninţătoare. Ascunzându-şi chipul, el pierde
totul şi devine un sărăntoc. Dacă ar deschide ochii, s-ar descoperi
rege. Credeţi că sunteţi decăzuţi? Vă sfătuiesc să redescoperiţi
nobleţea voastră, să ieşiţi din visul vostru urât. Înfrângerea voastră se
poate transforma în victorie, căderea voastră în salvare, moartea
voastră în viaţă eternă. Lăsaţi-mă să vă ajut.
Înainte de orice, acceptaţi iubirea mea. Este tot ce am să vă
ofer în acest loc înconjurat de dealuri liniştite. Doresc să vă împart
ceea ce divinul a revărsat în mine. Vreau să vă dau totul. Cu cât pot
să vă dau mai mult, cu atât primesc mai mult! Nu este minunat?
Adevărata bogăţie creşte odată cu împărţirea ei. Aceea care scade
atunci când o răspândim, nu este defel o comoară. Iubirea cheamă
iubire şi ura ridică ură. Reţineţi că trebuie să daţi ceea ce doriţi să
primiţi. Nu speraţi să obţineţi iasomie în schimbul urzicilor voastre.

Multa Pace si Lumina!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu