IUBIREA INVINGE TOTUL!!!

DA-MI DOAMNE,PUTEREA DE A SCHIMBA LUCRURILE PE CARE LE POT SCHIMBA!DA-MI PUTEREA DE A ACCEPTA LUCRURILE PE CARE NU LE POT SCHIMBA!SI DA-MI INTELEPCIUNEA DE A LE DEOSEBI!!!

ZAMOLXE

Zamolxe a spus:

“BINECUVANTEZ VOCEA DUMNEZEULUI CARE BINECUVANTEAZA!!!”

Adevarul te va elibera !!!

Oricine se proclamă pe sine însuşi judecător în Câmpul Adevărului şi al Cunoaşterii este un naufragiat de care râd Zeii.

Albert Einstein

sâmbătă, noiembrie 28, 2009

DRAPELUL ROMANIEI





Drapelul României este un tricolor


albastru,


galben,


rosu,

având culorile dispuse în benzi verticale,

de dimensiuni egale.













Ca simbol vexilologic românesc, tricolorul albastru, galben, rosu este de dată relativ recentă, el apărând în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Despre istoria mai îndepărtată a steagului la strămosii nostri, informatiile sunt putine si lacunare.

Cu certitudine, geto-dacii (ramura nordică a marelui neam tracic) au avut ca simbol "draco": un cap de lup cu botul deschis, continuat cu un corp de sarpe, realizat din metal (bronz) si care se termina cu o serie de fâsii din pânză. Acest "draco" era înfipt în vârful unei hampe; purtat în galopul calului în timpul luptelor, "draco" scotea un suierat datorită aerului care intra prin gura deschisă a animalului si iesea printr-un "fluier" din lemn prins la coadă. "Draco" nu a fost o "inventie" geto-dacică, el fiind preluat de la popoarele de călăreti de origine iraniană cunoscute sub numele generic de sciti. Oricum, prima atestare a utilizării unui "draco" de către geto-daci datează din sec.IV a.ch., o schitare a unui astfel de steag fiind scrijelată în pasta crudă a unui vas local, lucrat cu mâna, descoperită în asezarea getică de la Budureasa, jud.Prahova. În scenele sculptate ale Columnei lui Traian, războinicii daci apar purtând deseori astfel de simboluri, ele regăsindu-se redate si pe monumente funerare ale unor ostasi romani de origine dacică stationati în Britania. Singurul exemplar păstrat - numai partea metalică - a fost descoperit în Germania, fără să se poată spune dacă piesa respectivă reprezintă un "trofeu" câstigat de o unitate militară romană în timpul luptelor purtate în Dacia si dislocată apoi pe limes-ul de pe Rin, o piesă capturată de la alte neamuri scitice, care o aveau ca simbol sau un "steag" al unei unităti militare auxiliare romane recrutată dintre geto-daci si care, conform practicii curente romane, îsi păstrau armamentul specific.

drapelul Romaniei

Roma, ca stat, nu a avut un steag anume. Fiecare legiune romană îsi avea "steagul" specific, "sigmum", care era o reprezentare plastică turnată în bronz (acvilă, leu s.a.m.d.), înfiptă în vârful unei hampe, pe aceasta din urmă fiind fixate si diversele "decoratii" (phalerae) pe care respectiva legiune le căpătase.

După secolele IX-X, odată cu constituirea celor dintâi formatiuni de tip statal atât la sud, cât si la nord de Dunăre, apar si primele însemne heraldice românesti si, odată cu acestea, lacunare si disparate informatii privind "steagul cel mare" care, în limbajul vremii, desemna simbolul vexilologic al statului. În afara "steagului cel mare" existau si diferite steaguri ale cetelor boieresti, fiecare în culori si cu reprezentări heraldice specifice iar, mai târziu, existau diferite drapele si stindarde ale unitătilor militare. Uneori, domnitorii îsi aveau propriul lor steag care îmbina elemente ale stemei personale cu stema tării.

"Steagurile cele mari" au reprezentate pe pânză elemente heraldice ale stemei, brodate sau pictate. Culoarea de bază a steagului Moldovei este, în general, rosu, iar cea a Tării Românesti alb sau o culoare deschisă (alb-gălbui), dar există si exceptii. O astfel de exceptie o reprezintă chiar prima stire scrisă, în care este descris un astfel de steag de pe vremea domnitorului Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1535) în care ni se spune că pânza era din mătase rosie pe care era brodată reprezentarea heraldică a stemei: pasăre (cioară?) cu capul conturnat, având o cruce în cioc si stând pe un pisc de munte.

Si steagul Moldovei, în perioada domniei lui Stefan cel Mare, era tot rosu, având capul de bour cu stea între coarne si flancat de soare si lună. Din aceeasi perioadă avem si imaginea steagului domnesc al lui Stefan în gravura redând bătălia de la Baia din 1467: flamură lungă si îngustă, având redate benzi verticale paralele cu hampa (fasciile stemei de familie) si capul de bour pe restul jumătătii pânzei.

După o relatare contemporană, delegatia marilor boieri moldoveni prezenti la încoronarea lui Henric de Valois ca rege al Poloniei (1574) avea un steag de culoare albastră pe care era redat bourul cu stea între coarne.

În jur de 1600, steagul Tării Românesti sub domnia lui Mihai Viteazul era alb având pictat un corb ce tine în cioc o cruce dublă, stând deasupra unei ramuri de ienupăr verde, în timp ce steagul Moldovei sub Ieremia Movilă era rosu, cu bourul având stea între coarne si flancat de două semilune, pictate galben; marginea steagului era bordisită cu galben si avea înscris numele si titulatura voievodului si data când a fost făcut.

Din steagurile datate în secolul al XVII-lea nu s-a mai păstrat nici unul "al tării". În schimb, există un interesant steag domnesc din vremea lui Mihnea al III-lea (1658-1659): pe fondul rosu închis, pictat cu aur, vulturul bicefal bizantin purtând coroană princiară, având ca suporti doi lei rampanti, totul încoronat cu o coroană arhiducală sustinută de doi îngeri; la partea superioară a pânzei era scris numele si titulatura. "IO MIHAIL RADU CU MILA LUI DUMNEZEU DOMN AL UNGROVLAHIEI SI AL PĂRTILOR MEGIESITE ARHIDUCE" Un alt steag domnesc este cel al lui Constantin Brâncoveanu, care este posibil să fi slujit si ca steag al tării. Pe o fată a pânzei era brodată stema Tării Românesti flancată de sfintii împărati Constantin si Elena cu inscriptia: "KONSTANTINUS BRANCOVAN, VALACHIAE TRANSALPINAE PRINCEPS, ANNO DOMINI 1698" iar pe cealaltă fată era scena Botezului Domnului.

În perioada domniilor fanariote apar, pentru prima dată, îmbinate pe un steag si simbolurile heraldice ale celor două principate românesti; asa cum este cazul cu steagul din vremea lui Constantin Ipsilanti care, pentru scrută vreme (decembrie 1806-august 1807), a domnit în ambele tări; mătasea steagului era de culoare albă.

Si steagul folosit de Tudor Vladimirescu în timpul miscării revolutionare din 1821 a fost făcut pe modelul steagurilor ostăsesti ale evului mediu. Pânza, din mătase albă, avea pictată, central, Sfânta Treime, flancată de doi sfinti militari (Sf.Mucenic Gheorghe si Sf.Theodor Tiron). Sub Sf.Treime, într-o cunună ovală din frunze de laur, era acvila cruciată a Tării Românesti si, la stânga si la dreapta stemei, erau scrise, cu litere chirilice versurile:

"Tot norodul românesc
Pe tine te proslăvesc
Troită de o fiintă
Trimite-mi ajutorintă.

Cu puterea ta cea mare
Si în bratul tău cel tare
Nădejde de dreptate
Acum să am si eu parte".

Sub stemă era înscrisă data când a fost citită Proclamatia de la Islaz, socotită ca moment "oficial" al declansării miscării initiate de slujerul Tudor Vladimirescu. Pe lângă flamura propriu-zisă sunt de amintiti si ciucurii care erau atârnati de hampă, sub ogivă; erau trei grupe de ciucuri, fiecare din acestea formate din fire împletite mai lungi, acoperite până la jumătate de fire mai scurte. Fiecare din acesti ciucuri erau colorati bicolor: rosu/albastru, galben/albastru si galben/rosu, ansamblul lor creând impresia tricolorului.

Prima reunire a celor trei culori, ca benzi separate de culoare, ca simbol vexilologic nu al principatului Tării Românesti, ci al unitătilor militiei pământene si al navelor comerciale, datează din 1834, pe timpul domniei lui Al.D.Ghica. Benzile erau dispuse pe orizontală, cu fâsia rosie la partea superioară si cea albastră la partea inferioară. Pe galben, era pictată acvila cruciată, încoronată, tinând în ghiare un buzdugan si o spadă, înconjurată de o cunună ovală din frunze de stejar si laur; în colturi, erau pictate acvile. Pornindu-se de la Hatiseriful din 1834, prin care sultanul aproba cele trei culori ca simbol vexilologic, adeptii "Partidei Nationale" vor vedea în acest tricolor simbolul national al tuturor românilor. Fără îndoială că această optiune a fost puternic influentată de miscarea natională pe care noile forte politce ale burgheziei o promovau în întreaga Europă, modelul vexilologic fiind cel francez: albastru, alb, rosu. După acest model, Belgia adoptă, la proclamarea independentei sale, steagul negru, galben, rosu; revolutionarii italieni - si apoi statul italian - verde, alb, rosu etc.

În aceeasi perioadă, a domniilor "Regulamentare", în Moldova, domnitorul Mihail Sturdza împarte si el drapele si stindarde noilor unităti ale militiei pământene. Culorile unitătilor militare moldovene sunt bicolore: pe pânza albastră sunt plasate la colturi pătrate rosii. Pe aversul pânzei, în centru, era bourul moldovenesc cu stea între coarne si coroana princiară, în timp ce pe revers era pictat Sf.Gheorghe călare, ucigând balaurul; pe pătratele rosii era monograma domnitorului, "M".

De notat că nici în această perioadă nu s-a ajuns încă la instituirea unui steag al "statului", principalul steag al tării fiind cel al domnitorului. Steagul domnesc al lui Gheorghe Bibescu (1842-1848) era confectionat din mătase rosie având marginile brodate cu flori de aur; central, un scut, timbrat cu coroana princiară, în care este acvila cruciată, scutul fiind sustinut de doi lei rampanti; în spatele scutului sunt încrucisate o spadă si un buzdugan, iar totul este plasat deasupra unei panoplii formate din steaguri, arme, tevi de tun, tobe si ghiulele. Pe reversul steagului este pictat Sf.Gheorghe călare, omorând balaurul.

În contextul revolutionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri a unor state nationale, si revolutionarii români, aflati la Paris la izbucnirea revolutiei, vor arbora drapelul albastru, galben, rosu, cu albastru la hampă. Asa va fi si consfintit, ca drapel national, prin Decretul nr.252 al guvernului provizoriu de la Bucuresti, desi, initial, apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontală, asa cum fuseseră ele arborate de revolutionarii români din Ardeal la Adunarea Natională de la Blaj din 26 aprilie. Nu stim motivul pentru care ardelenii au ales dispunerea culorilor pe orizontală; este posibil să fi fost un mimetism după tricolorul verde, alb, rosu al revolutionarilor maghiari. Ar mai fi de notat că, initial, tricolorul românilor ardeleni a fost albastru, alb, rosu, cu benzile pe orizontală, pe alb fiind scris cu auriu "VIRTUS ROMANA REDIVIVA" (Virtutea romană reînviată). În decursul revolutiei însă, treptat, toate drapelele românilor vor înlocui albul cu galben.

Ca drapel national, tricolorul se impune în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, dar în varianta dispunerii orizontale a benzilor de culoare. Primul steag din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâsia albastră plasată sus, apoi, în a doua perioadă a domniei lui Cuza, fâsia rosie a fost dispusă la partea superioară. Odată cu venirea domnitorului Carol I, din 1867, atât steagul tării cât si drapelele si stindardele unitătilor militare vor avea benzile dispuse pe verticală, cu albastru lângă hampă. România se alinia astfel regulilor vexilologice europene pentru steaguri tricolore care au, toate, banda de culoarea cea mai închisă, culoarea "rece", lângă hampă.

Trebuie făcută precizarea că între steagul national si drapelele unitătilor militare au existat întotdeauna si peste tot în lume diferente. La noi, drapelele militare au avut redată stema tării pe centru si în colturi sigla suveranului, pe când steagurile nationale, începând din 1872 când aceste aspecte sunt legiferate, nu. În 1948, regimul comunist, pentru a încerca să îndepărteze cât mai mult din tot ce a însemnat traditia natională, a înlocuit nu numai stema tării, rezultată din îmbinarea elementelor heraldice traditionale, cu una nouă, de sorginte sovietică, dar a si plantat această nouă stemă pe tricolorul national. În decembrie 1989, oamenii au rupt simbolul comunismului de pe steag si s-a revenit la ceea ce fusese steagul României din 1872 până în 1947.

Sursa:www.enciclopedia-dacica.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu