Dupa ce a traise o viata plina de egoism, in care nu se gandise decat la sine, fara sa-i pese de cei din jur, un om a ajuns in beznele iadului. Mult s-a cait el atunci pentru tot ce facuse, dar degeaba: era prea tarziu! Si astfel, chinuindu-se zi si noapte in flacarile cele nepotolite, se ruga intruna lui Dumnezeu, zicand:
- Iarta-ma Doamne, ca am gresit, dar acum m-am lecuit! Nu mai sunt egoist deloc, m-am schimbat la suflet si nu mai am pic de rautate in mine!
Si iata ca odata, in timp ce acela se ruga cu glas mare, batandu-si pieptul cu pumnii dogoriti de vipie, un inger al Domnului i-a stat dinainte, zicandu-i:
- Bucura-te, omule, ca Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii si tu in rai, la un loc cu cei drepti si plini de iubire! Dar oare te-ai schimbat cu adevarat, sau doar vorba e de tine?
- Cum sa nu?! M-am m-am schimbat cu totul, sunt numai credinta, pocainta si iubire!
- E bine daca-i asa. Vezi tu firul acela care coboara acum spre tine de sus? De te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de toata osanda.
Nespus de vesel, omul prinse a se catara pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce urca, a bagat de seama ca firul se subtia vazand cu ochii, de parca povara era prea mare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi alti pacatosi se atarnasera in urma de firul lui, incercand cu disperare sa scape si ei din flacarile iadului.
- Ce faceti, nenorocitilor?! - striga omul speriat si plin de ciuda. Dati-va imediat jos, ca o sa se rupa firul si o sa cad iarasi, cu voi cu tot!. Jos, ma, n-auziti?!
Si, disperat, se puse a-i lovi cu picioarele. Dar in clipa aceea firul s-a rupt si au cazut cu totii in adancul invapaiat.
- Of, ingere, uite ce mi-au facut nenorocitii astia! Spune lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa pot scapa odata de aici!
- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul, intristat.
- Cum asa?! Pai doar eu n-am nici o vina ca firul asta s-a rupt din pricina lor!
- Ba nu, om nefericit ce esti, firul s-a rupt din pricina ta si a pizmei tale! Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul, daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ziceai ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat, dupa cum se vede. Deci vadindu-te tu la fel de pacatos si nepasator de chinul fratilor tai intru suferinta, firul nu te-a tinut, iar locul cuvenit tie, dupa dreptate, ramane aici - si pentru totdeauna!
( Leon Magdan – “Cele mai frumoase pilde ortodoxe si povestiri cu talc” )
Minunat, minunat!
RăspundețiȘtergereDeosebit. Se potriveşte de minune cu femeia care se roagă. Brîncuşi a fost un om deosebit.
RăspundețiȘtergereIarăşi, o pildă minunată.
Numai bine.
Domnul a dat, Domnul a luat, lăudat fie numele Domnului!
RăspundețiȘtergereEu sunt cel care trebuie să înveţe lecţia smereniei.
Îmi cer iertare în mod oficial tuturor celor cărora le-am greşit cu voie sau fără voie prin faptele mele, multe dintre ele necugetate! Îi cer iertare în special celei care comentează pe acest blog cu numele ramonabai.
Dacă voi nu mă iertaţi, nici eu nu voi putea să mă iert!
Nu fac parte din nici o sectă.
Despre mine, aşa cum mă văd eu găsiţi informaţii la adresa:
http://viataiubire5.blogspot.com/2009/05/despre-mine.html
Poate nu sunt aşa, eu nu mă pot vedea pe mine însumi, deci trebuie să mă uit mai bine în oglindă.
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi cu Lumina Sa, cu Pace, Iubire şi Înţelepciune şi de asemenea Sănătate pe toate planurile!
Îmi cer încă odată iertare în faţa Tuturor şi în Faţa lui Dumnezeu!
Te rog publică acest mesaj dacă ai încredere în mine!
Adriane...am sa fiu alaturi de tine pana la moarte!!!LUPTA...am trecut si eu prin ce treci tu acum...rezultatul e uimitor de frumos.
RăspundețiȘtergere