RUGA PENTRU POPORUL ROMAN...

Sursa:Adrian Baciu

Timpul schimbarii...

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb, nu-i asa?

-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine

!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:

-Vezi acest vlăstar?

-Da, părinte!

-Smulge-l!

Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.

-Acum scoate-l pe acesta.

S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:

-Smulge-l acum pe acela.

-Dar e destul de mare, nu pot singur.

- Du-te si mai cheamă pe cineva.

Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.

-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.

-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.

-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din

suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se

cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.

Imparatia acestei lumi...

	Un bătrân pustinic fu invitat odată la curtea regelui. -Invidiez un om sfânt ca tine, care se multumeste cu atât de putin, spuse regele. -Eu invidiez pe majestatea voastră care se multumeste cu si mai putin decât mine, răspunse pustnicul. -Cum poti spune asta, când întreaga tară îmi apartine? Zise împăratul ofensat. -Tocmai de asta. Eu am muzica sferelor ceresti. Eu am râurile si muntii întregii lumi, am luna si soarele, pentru că îl am pe Dumnezeu în inimă. Tot ce are majestatea voastră, pe de altă parte, este această împărătie. Paolo Coelho

A doua sansa...

Dupa ce a traise o viata plina de egoism, in care nu se gandise decat la sine, fara sa-i pese de cei din jur, un om a ajuns in beznele iadului. Mult s-a cait el atunci pentru tot ce facuse, dar degeaba: era prea tarziu! Si astfel, chinuindu-se zi si noapte in flacarile cele nepotolite, se ruga intruna lui Dumnezeu, zicand:

- Iarta-ma Doamne, ca am gresit, dar acum m-am lecuit! Nu mai sunt egoist deloc, m-am schimbat la suflet si nu mai am pic de rautate in mine!

Si iata ca odata, in timp ce acela se ruga cu glas mare, batandu-si pieptul cu pumnii dogoriti de vipie, un inger al Domnului i-a stat dinainte, zicandu-i:

- Bucura-te, omule, ca Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii si tu in rai, la un loc cu cei drepti si plini de iubire! Dar oare te-ai schimbat cu adevarat, sau doar vorba e de tine?

- Cum sa nu?! M-am m-am schimbat cu totul, sunt numai credinta, pocainta si iubire!

- E bine daca-i asa. Vezi tu firul acela care coboara acum spre tine de sus? De te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de toata osanda.

Nespus de vesel, omul prinse a se catara pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce urca, a bagat de seama ca firul se subtia vazand cu ochii, de parca povara era prea mare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi alti pacatosi se atarnasera in urma de firul lui, incercand cu disperare sa scape si ei din flacarile iadului.

- Ce faceti, nenorocitilor?! - striga omul speriat si plin de ciuda. Dati-va imediat jos, ca o sa se rupa firul si o sa cad iarasi, cu voi cu tot!. Jos, ma, n-auziti?!

Si, disperat, se puse a-i lovi cu picioarele. Dar in clipa aceea firul s-a rupt si au cazut cu totii in adancul invapaiat.

- Of, ingere, uite ce mi-au facut nenorocitii astia! Spune lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa pot scapa odata de aici!

- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul, intristat.

- Cum asa?! Pai doar eu n-am nici o vina ca firul asta s-a rupt din pricina lor!

- Ba nu, om nefericit ce esti, firul s-a rupt din pricina ta si a pizmei tale! Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul, daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ziceai ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat, dupa cum se vede. Deci vadindu-te tu la fel de pacatos si nepasator de chinul fratilor tai intru suferinta, firul nu te-a tinut, iar locul cuvenit tie, dupa dreptate, ramane aici - si pentru totdeauna!

( Leon Magdan – “Cele mai frumoase pilde ortodoxe si povestiri cu talc” )

Telefonul de duminica seara...

“Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.

Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat “A tot sunat, dar nu am raspuns.”

In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.

Acesta i-a raspuns: “Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund.”

De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este “Dumnezeu Atotputernicul” “

(Text primit de la dl. Teofilact – Elek Molnar, autorul blogului http://teofilact.blogspot.com/ ; Multumim frumos!)

Va imbratisez cu drag!!!

O gustare cu Dumnezeu...

"A fost odata un baietel care a dorit foarte mult sa il intalneasca pe Dumnezeu si s-a gandit el intr-o zi sa porneasca in cautarea Lui. Stia foarte bine ca nu o sa fie o simpla plimbare, asa ca inainte de a porni si-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri si cu multe sticlute cu apa, sa-si mai potoleasca foamea si setea din cand in cand.

Cand a fost la cateva blocuri departare de casa lui a zarit un parc mare si umbros, si s-a gandit sa-si traga putin suflul inainte de a porni iar la drum. S-a asezat pe o banca langa un batran amarat care se uita atat de plictisit la porumbeii ce scormoneau si ei asfaltul, in speranta ca or mai gasi cate ceva de-ale gurii.

Baietelul si-a pus valiza in brate si a scos din ea o sticluta de apa si cand sa se serveasca a fost intrerupt de privirea batranului, care se uita la el cu o flamanzeala de parca vroia sa il manance cu tot cu papuci. Facandu-i-se mila, baiatul i-a oferit acestuia cateva dulciuri, iar drept rasplata batranul i-a oferit un zambet.

Atat de incredibil si de radiant a fost zambetul batranului, incat baietelul i-a oferit si o sticluta cu apa doar, doar va mai primi inca un zambet atat de frumos. Fara nici o ezitare si fara nici o retinere, batranul i-a mai zambit inca o data copilului.

Toata dupa-amiaza intreaga au stat acolo pe banca, mancand si band, fara sa isi spuna vreun cuvant unul celuilalt. Pe cand se innopta, baiatul simti prezenta oboselii si se hotari sa o ia catre casa, cu gandul ca isi va continua calatoria in urmatoarea zi. Nici nu apuca bine sa faca cativa pasi ca da fuguta inapoi sa-l imbratiseze pe colegul sau de banca. Batranul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi inapoi a fost cel mai frumos zambet pe care l-a vazut copilul in acea zi.

Ajuns acasa, mama baiatului il intampina. Surprinsa de expresia fetei plina de fericire a copilului ei, nu se rabda sa nu il intrebe: “Ce ai facut tu azi de esti asa de fericit? Cine ti-a adus aceasta fericire?”

Copilul ii raspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Si inainte ca mama lui sa apuce sa ii raspunda, a mai adaugat: “Stii ceva? Are cel mai frumos zambet dintre toate pe care le-am vazut vreodata!”

intre timp, batranul a ajuns si el acasa si copilul sau, observand privirea pasnica a tatalui, nu a ezitat sa nu il intrebe: “Tata, ce ai facut azi de esti asa fericit? Cine ti-a adus aceasta fericire?”

El i-a raspuns fiului sau: “Am mancat in parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Si inainte ca fiul sau sa apuce sa ii raspunda, el a adaugat:” Stii ceva? Este mult mai tanar decat am crezut!”

Prea des subapreciem puterea si efectele unei imbratisari, a unui zambet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultatoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potentialul de a face dintr-o zi obisnuita o zi speciala sau chiar sa schimbe intregul fir al vietii unei persoane. Si toate acestea sunt printre cele mai obisnuite lucruri prin care actioneaza ajutorul divin."

Sursa:www.articolecrestine.com

Va imbratisez dulce!!!

Despre viata si iubire...

"Motto:
"Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie."

O intrebare frecventa pe Google pare a fi: “Ce este dragostea?“… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala.

Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi.

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!... Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie !! "
Sursa: crodica_psdar@yahoo.com
Va imbratisez dulce!!!

Trinitatea spatiului...

"Lumea reala este tridimensionala.Ea necesita prezenta lungimii,latimii si inaltimii,dimensiuni marcate prin linii infinite care parcurg tot spatiul si au directiile privite de pe Pamant(est-vest,nord-sud,sus-jos).Liniile nu se pot vedea decat daca au o anumita latime,deci,se cere sa fie prezenta o a doua dimensiune pentru a o putea pune in evidenta pe prima.Existenta lungimii nu poate fi demonstrata decat prin prezenta simultana a latimii.
Realitatea spatiala necesita si prezenta inaltimii,pe langa lungime si latime,asa cum,in mod analog,existenta Dumnezeului Triunic,Tatal etern,cat si a omniprezentului Duh Sfant este demonstrata si reprezentata vizibil de Cuvantul intrupat,Fiul lui Dumnezeu.
Spatiul este pus in evidenta-identificat-incepand cu o dimensiune,
-vazut-in doua dimensiuni
-cunoscut-in trei dimensiuni
asa cum Dumnezeirea este identificata cu Tatal,vazuta in Fiul si cunoscuta in Duhul Sfant.
Asa cum spatiul in plinatatea lui,ca volum,se obtine prin inmultirea celor trei dimensiuni infinite,obtinandu-se un univers infinit,tot astfel,matematica Triunicului Dumnezeu,pentru a nu fi contradictie in termeni,se obtine in acelasi mod: 1X1X1=1,ceea ce este profund adevarat."

Sursa:"Consecintele necunoasterii adevarului" de Gheorghe Tepes-Greurus.
Va imbratisez cu drag!!!