Despre Muntele Athos(Grecia)

"Sfantul Munte Athos este o peninsula cu lungimea de 60 de kilometri cu o latime ce variaza intre 8 si 12 kilometri. De la poalele Athosului si pana la cele ale Olimpului se intinde ca o panza albastra, frumoasa mare Egee, semanata cu o multime de insule, a caror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Viata calugareasca de aici a luat fiinta mai intai sub forma de sihastrii si de schituri. Exista doua cai de a ajunge la Athos: prin Biserica si pe cont propriu. In cazul primei variante e vorba despre pelerinaje organizate periodic de Biserica Ortodoxa Romana. In acest caz, toate informatiile se obtin de la persoanele autorizate, adica protopopiate, sau direct de la Patriarhia Romana. Pelerinajul are loc cu grupuri organizate pe o perioada de cateva zile. Avantajul, in cazul acestei variante este ca nu ai prea multa bataie de cap cu permisele si aprobarile, insa exista si un mic dezavantaj: trebuie să te supui unui program. A doua varianta, ceva mai complicata, dar si cu anumite avantaje, este pelerinajul pe cont propriu. In acest caz exista mai multe variante, dar in mare trebuie parcursi urmatorii pasi: cu aproximativ doua saptamani inainte de perioada in care intentionati sa urcati pe Sfantul Munte trebuie sa sunati la "Biroul Muntelui Athos", din Salonic, situat in strada Ignatias Nr. 109, cod 54622, tel. 00302310252578, fax. 00302310252575, cu program de functionare de luni pana duminica intre orele 9.00-13.00. Ii anuntati pe cei de la Birou de intentia dumneavoastra si trimiteti o copie a pasaportului. Dupa ce aveti confirmarea permisiunii de a urca pe Athos puteti porni la drum. Pentru a nu avea emotii la trecerea granitelor e bine sa obtineti si o invitatie de la una dintre manastirile din Sfantul Munte, sau de la schitul romanesc Prodromu. De regula, turistii romani trebuie sa-si justifice calatoria in Grecia. Numarul mare de romani care merg in Grecia pentru a lucra la negru a starnit suspiciunea vamesilor, asa ca… paza buna trece primejdia rea. Daca toate acestea sunt in regula mai este nevoie sa va faceti rezervare pentru vaporul care va va transporta de la Ouranopolis la Dafne. Rezervarile pentru vaporul care pleaca spre Muntele Athos se fac la tel. 00302377021041, nu e neaparat obligatoriu sa faceti rezervarea, mai ales daca v-ati anuntat prezenta telefonic, la biroul din Salonic, cu o zi inainte. La Ouranopolis trebuie sa intrebati de biroul care acorda permisele de intrare pe munte. " postat de hypocratee.

Femeile nu au voie sa urce pe Sfantul Munte.Nu se fac exceptii nici la animale Ca explicatie a acestei reguli, o poveste veche spune ca Fecioara Maria calatorea pe mare alaturi de Sf. Ioan Evanghelistul, de la Joppa spre Cipru, pentru a-l vizita pe Lazar. Cand corabia a fost aruncata de valuri inspre Athos - teritoriu pagan pe vremea aceea - au fost nevoiti sa ancoreze langa portul Klement, in apropierea actualei manastiri Iviron. Plimbandu-se pe mal, Fecioara Maria, coplesita de frumusetea si salbaticia muntelui, l-a binecuvantat si l-a rugat pe Fiul sau sa faca din acest loc gradina sa. S-a auzit o voce: "fie ca acest loc sa fie mostenirea si gradina ta, un rai care sa salveze pe cei ce cauta sa fie salvati". De atunci muntele a fost consacrat drept gradina Maicii Domnului si a fost interzis tuturor celorlalte femei.
Conform Constitutiei Greciei, Muntele Athos este auto-guvernat politic si consta din 20 de manastiri (care formeaza Sfanta Comunitate, care administreaza teritoriul), iar capitala si centrul administrativ, Karyes, gazduieste guvernatorul, reprezentantul statului. Din punct de vedere spiritual, Muntele Athos este sub directa jurisdictie a Patriharatului Ecumenic. In afara manastirilor, mai exista 12 mici comunitati de calugari si numeroase schituri. Toti cei care traiesc acolo primesc cetatenia greaca fara alte formalitati, fiind admisi ca novici sau calugari. Laicii pot vizita peninsula doar cu aprobare speciala. Pentru a reduce tentatia sexuala, femeile nu au voie sa calce pe acest teritoriu; se spune ca pana si femelele animalelor domestice sunt interzise (cu exceptia pisicilor si a gainilor care fac oua, al caror galbenus proaspat e folosit in iconografie). Cu toate acestea, in timpul Razboiului Civil din Grecia, Athos a adapostit refugiati, inclusiv femei si fete.
Va imbratisez!

PARACELSUS

Paracelsus
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Paracelsus - portret de Quentin Matsys
Paracelsus (Philippus Theophrastus Aureolus Bombastus von Hohenheim) (n. 11 noiembrie 1493 - d. 24 septembrie 1541) a fost un celebru alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog, filozof elveţian. A fost cel mai cunoscut reprezentant al iatrochimiei.

Biografie

Paracelsus s-a născut în satul Maria Einsiedeln din Elveţia. De la tatăl său, care era alchimist şi medic, a primit primele noţiuni de chirurgie şi medicină.
La 16 ani intră la medicină la Universitatea din Basel, ulterior se mută la Viena, unde, în 1510 obţine bacalaureatul în medicină.
Paracelsus a mai fost instruit şi de celebrul Johannes Trithemius (1461-1526), abatele mănăstirii St. Jakob din Wurzburg, unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie. Sub îndrumarea acestui profesor, i-au fost cultivate înclinaţiile sale spre ştiinţele şi practicile oculte.
În 1516 obţine doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara.
Cam în acea perioadă îşi schimbă numele din Thephrastus în Paracelsus.

Medic

Profesiunea de medic itinerant îl poartă prin mai multe ţări ale Europei: Germania, Franţa, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia şi Rusia.
Se spune că a ajuns şi în India. Într-una din aceste călătorii, a fost luat prizonier da către tătari şi dus la Han. În această perioadă de captivitate, a fost iniţiat în învăţăturile secrete ale Orientului.
În toate aceste peregrinări, el a cules foarte multe date utile, nu numai de la medici, chirurgi şi alchimişti, dar şi din contactele pe care le-a avut cu călăii, bărbierii, ciobanii, evreii, ţiganii, moaşele şi ghicitoarele. A adunat informaţii preţioase, atât din mediile cele mai înalte ale societăţii, de la cei învăţaţi, ca şi de la cei neştiutori, şi nu era ceva neobişnuit ca el să fie văzut adesea printre căruţaşi şi vagabonzi, pe şosele şi prin hanuri, situaţie care a determinat pe duşmanii înguşti la minte să-i reproşexe purtarea şi să-l defăimeze. După ce timp de zece ani a călătorit - practicând uneori profesia de chirurg, sau învăţându-i pe alţii, sau studiind alchimia şi magia potrivit obiceiului acelor timpuri - la vârsta de treizeci şi doi de ani el s-a întors din nou în Germania, unde a devenit repede celebru datorită tratamentelor reuşite pe care le-a aplicat.
În 1525 este numit profesor de medicină şi chirurgie la Basel. Prelegerile sale nu constituiau, ca cele ale colegilor lui, doar repetarea ideilor lui Galen, Hippocrate şi Avicenna, lucru obişnuit în medicina din acele timpuri. Concepţiile sale erau strict personale, predându-le independent de opiniile celorlalţi, culegând aplauzele studenţilor şi şocându-i pe colegii săi ortodocşi prin nerespectarea regulii de a preda doar ceea ce fusese acceptat ca valabil de vechile autorităţi în materie, indiferent dacă învăţătura era compatibilă cu raţiunea şi adevărul.
A combătut concepţia despre boală a marelui grec al antichităţii, Galenus din Pergam (sec II), elaborând o concepţie nouă, mai generală. Dacă la Galenus apariţia bolii era determinată de tulburarea echilibrului dintre umorile organismului, după Paracelsus, rolul de factor determinant era atribuit chimismului fenomenelor fiziologice.
Concepţia lui Paracelsus, deşi mai generală decât a lui Galenus, a avut totuşi un caracter mecanicist, deoarece reducea fenomenele biologice, implicate în apariţia şi evoluţia bolii, la fenomene chimice.
Paracelsus a fost primul care a definit principiul după care fiecărei boli îi corespunde un medicament specific.

Alchimist

Ca alchimist a utilizat pentru prima oară în laborator aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apă, inventat de el, a preparat hidrogenul din oţet şi pilitură de fier şi eterul etilic din etanol şi vitriol.
Cercetările întreprinse de Pracelsus în vederea obţinerii pietrei filozofale au sădit în el credinţa că omul reprezintă adevărata chintesenţă.

Filozof

Pentru Paracelsus există o legătură profundă între om şi Univers, legătură care se ascunde în existenţa spiritului. Natura umană se împarte în trei entităţi:
natura noastră sensibil trupească - corpul elementar
natura noastră acoperită, verigă în lanţul lumii întregi, care emite şi recepţionează influenţa forţelor din Univers - corpul eteric-ceresc, corpul astral
natura cea mai înaltă, spiritul nostru, care se manifestă numai în mod spiritual - sufletul.

Scrieri

Scrierile lui Paracelsus se disting prin maniera concisă şi cuprinzătoare în care sunt expuse ideile. Din acest punct de vedere, ele pot fi comparate cu lucrările lui Thales, Heraclit, Anaxagora şi Hippocrate

Citate

"Nimeni nu trebuie să fie sluga altuia. De poate pentru sine singur să rămână."
Aici este cuprinsă atitudinea sa faţă de cunoaştere, înălţarea prin forţele proprii spre adevăr.
"Medicul trebuie să treacă prin examenul Naturii, care e lumea; şi tot începutul ei. Şi acelaşi lucru pe care il spune Natura trebuie să îl dea mai departe înţelepciunii, dar să nu caute nimic în înţelepciunea lui, ci numai în lumina Naturii."
Concepţiile empirice sunt clar subliniate.
"Am început să-mi desăvârşesc arta imaginându-mi că nu există nici un profesor în toată lumea capabil să mă înveţe, şi că a trebuit să capăt eu însumi cunoştiţele în acest scop. Singura carte pe care am studiat-o a fost cartea Naturii scrisă de mâna lui Dumnezeu."

Note

^ După unii autori, este chiar fondatorul acestui curent.
^ Baccalaureus era de fapt primul grad academic conferit după absolvirea unui ciclu de pregătire ştiinţifică de bază.
^ Numele de Paracelsus şi l-a luat din dorinţa de a umbri renumele ştiinţific al celui mai mare medic roman, Aulus Cornelius Celsus, care a trăit în perioada lui August.

Bibliografie

Vătămanu, N. ; Brătescu, G., O istorie a medicinii, Editura Albatros, Bucureşti, 1975
Rabega, Maria ; Rabega Constantin, Chimia în slujba omului, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1977
Read, J. Through Alchemy to Chemistry, Bell and Sons, London, 1961

Sfantul Daniil Sihastru de la Voronet

Unul din cei mai populari sfinti moldoveni din toate timpurile a fost Daniil Sihastrul, cunos­cut si sub numele de Sfantul "Daniil schimonahul" sau "Sfantul Daniil cel Nou", spre a-l deosebi de proorocul din Vechiul Testament sau de Daniil Stalpnicul. Amintirea lui s-a transmis din neam in neam, din timpul vietii lui, din a doua jumatate a veacului al XV-lea, pana in zilele noastre. Una din traditiile pastrate in popor despre Daniil Sihastrul a fost fixata in scris mult mai tarziu, de marele cronicar moldovean Ion Neculce (1672-1745), in lucrarea lui O sama de cuvinte. Alte traditii despre el se pastreaza si azi in satele si manastirile Bucovinei.

Potrivit acestora, el s-ar fi nascut intr-o casa de tarani intr-un sat care apartinea de Episcopia din Radauti. Cunoscand mai multi calugari, s-a hotarat el insusi sa-si inchine viata lui Dumnezeu si astfel, tanarul Dumitru, cum se numea din botez, a intrat in cinstita stepena a calugariei, la manastirea-catedrala din Radauti, primind, potrivit randuielilor monahale, numele de David. A trait in preajma acestui sfant lacas de inchinare, cu hramul Sfantul Nicolae, ctitoria lui Bogdan Voda intemeietorul. Aici a invatat carte, a deprins pravila vietii calugaresti si a lucrat in gospodaria manastirii, alaturi de ceilalti vietuitori. Dorind o viata cu adevarat "pustniceasca", departe de lume si de framantarile ei, tanarul monah paraseste targul si Episcopia de Radauti si se retrage la schitul Sfantul Lavrentie (Laurentiu), in hotarul satului Laura (inglobat acum in comuna Vicovul de Sus, jud. Suceava), numit asa dupa "lavra" de calugari care fusesera odata in aceste locuri. A dus acum o viata si mai aspra, de post si rugaciune, impreunate cu munca in gospodaria schitului. Aici a imbracat "schima cea mare", adica ultima treapta a calugariei, primind un nume nou, cel de Daniil. Noul ieroschimonah Daniil s-a retras apoi intr-un loc tainuit, inspre munte, pe malul paraului Viteul, azi in satul Putna. Acolo a gasit o stanca, unde, dupa spusele traditiei, a daltuit cu multa osteneala un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii slujea drept chilie, dupa ostenelile zilei.
Vestea despre acest evlavios sihastru s-a raspandit curand, mai ales in satele din partile de nord ale Moldovei. Era cautat de multime de credinciosi, carora le citea rugaciuni pentru izbavirea de boli si suferinte. A auzit despre el si tanarul Stefan, feciorul lui Bogdan al II-lea, cel ucis la Reuseni, din porunca fratelui sau Petru Aron in octombrie 1451. Se spune ca tanarul Stefan, scapat atunci ca prin minune, si-a gasit adapost tocmai in chilia sihastrului Daniil, care l-a intarit si incurajat, prin cuvinte parintesti de mangaiere. Si tot atunci, cuviosul Daniil ar fi prezis tanarului coplesit de durere si deznadejde, ca nu peste multa vreme va urca pe tronul tatalui sau Bogdan II si al bunicului sau Alexandru cel Bun. Si cuvantul sihastrului s-a implinit, in aprilie 1457, cand vrednicul de pomenire mitropolitul Teoctist "l-a pomazuit spre domnie" pe Stefan cel Mare, "la locul ce sa chiama Direptatea", cum scria batranul cronicar Grigore Ureche.

Ajuns pe tronul Moldovei, Stefan Voda l-a cercetat pe sihastrul Daniil si in anii lui de domnie, atat in vremuri de pace, cat si in vremuri de cumpana pentru tara. Tot traditia spune ca el l-ar fi indemnat pe domn sa ridice manastirea Putna, in apropiere de chilia in care traia. Noua manastire a fost sfintita la 10 septembrie 1470 de mitropolitul tarii, Teoctist, de episcopul Tarasie de la Roman, inconjurati de un ales sobor de arhimandriti, ieromonahi si preoti de mir, 64 la numar. Mai tarziu, biserica manastirii a devenit gropnita lui Stefan cel Mare si a familiei sale. Tot traditia ne spune ca domnitorul si ierarhii tarii aveau de gand sa randuiasca in slujba de egumen pe Daniil, dar el n-a primit, ci a ramas pe mai departe la chilia lui, continuand sa fie cercetat de tot mai multi credinciosi, intre timp, a murit mitropolitul Teoctist al Moldovei, la 18 noiembrie 1478. Si de data aceasta, domnul si boierii din Sfatul tarii s-au gandit sa ridice la aceasta inalta vrednicie tot pe sihastrul Daniil. Auzind de aceasta, el si-a parasit chilia si s-a indreptat spre locuri mai retrase, oprindu-se undeva pe apa raului Voronet (numit si Corbul), unde si-a facut o noua chilie sub stanca numita Soimul.

Impovarat de ani, a inceput aici o noua perioada a vietii lui. Ca si la Radauti sau in chilia lui de la Viteul, el priveghea si se ruga fara incetare, povatuind pe toti aceia care se indreptau spre chilia lui de sihastru. A pregatit si aici ucenici in ale calugariei, intre care si pe Grigorie Rosea, viitor egumen la Probota, apoi mitropolit al Moldovei si nou ctitor la Voronet.

Intre cei care se indreptau si acum spre chilia lui, spre a-i cere cuvant de invatatura si de mangaiere, s-a numarat din nou Stefan cel Mare. In vara anului 1476 a intrat in Moldova o puternica si pustiitoare armata turceasca, comandata de insusi sultanul Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului. In lupta de la Valea Alba - Razboieni, din tinutul Neamtului, din 26 iulie 1476, oastea lui Stefan cel Mare a fost infranta, iar domnul, cu putini osteni s-a retras in nordul tarii, din fata invadatorilor, in aceste imprejurari dramatice, domnitorul il cauta din nou pe Daniil si-i cere cuvant de incurajare, in acele ceasuri de restriste pentru tara Moldovei, intalnirea lor este descrisa in cuvinte emotionante de cronicarul Ion Neculce, in lucrarea sa O sama de cuvinte, pe baza marturiilor culese de el insusi din traditia pastrata pe atunci in popor.
Iata ce scria invatatul cronicar: "Iara Stefan Voda, mergand de la Cetatea Neamtului in sus pre Moldova, au marsu pe la Voronet, unde traia un parinte sihastru pre nume Daniil. Si batand Stefan Voda in usa sihastrului sa-i descuie, au raspunsu sihastrul sa astepte Stefan Voda afara pana s-a istovi ruga. Si dupa ce s-au istovit sihastrul ruga, l-au chiemat in chilie pre Stefan Voda. Si s-au ispoveduit Stefan Voda la dansul. Si au intrebat Stefan voda pre sihastru ce va mai face, ca nu poate sa mai bata cu turcii; inchina-va tara la turci, au ba? Iar sihastrul au zis sa nu o inchine, ca razboiul iaste a lui. Numai, dupa ce va izbandi, sa faca o manastire acolo, in numele Sfantului Gheorghe, sa fie hramul bisericii. Decii au si purces Stefan Voda in sus pe la Cernauti si pre la Hotin si au stransu oastea, feliuri de feliuri de oameni. Si au purces in gios. Iar turcii, intalegand ca va sa vie Stefan Voda cu oaste in gios, au lasat si ei Cetatea Niamtului de a o mai bate si au inceput a fugi spre Dunare. Iar Stefan Voda au inceput a-i goni in urma si a-i bate, pana i-au trecut de Dunare. Si intorcandu-sa inapoi Stefan Voda, s-au apucat de au facut manastirea Voronetul. Si au pus hramul bisericii Sfantul Gheorghe".

Asadar, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor, pentru a izbavi tara Moldovei. Si tot de la el a venit si indemnul de a zidi o manastire noua la Voronet, in apropierea chiliei sale. Noua ctitorie a lui Stefan cu hramul Sfantul Gheorghe purtatorul de biruinta, a fost ridicata in vara anului 1488, din 26 mai pana la 14 septembrie, dupa cum spune pisania, deci la 12 ani dupa luptele pustiitoare pe care le-a avut cu turcii.

Nu stim cand a trecut Daniil la cele vesnice. A fost ingropat in partea sudica a pronaosului bisericii de la Voronet. Pe mormantul sau a fost asezata o lespede de gresie, pe care se afla o inscriptie in limba slavona: "Acesta este mormantul parintelui nostru David, schimnicul Daniil", fara nici o lamurire cu privire la data mutarii sale la Domnul. Tot traditia spune ca, la inmormantarea lui ar fi luat parte si domnitorul Stefan cel Mare, care a randuit sa i se aseze pe mormant acea piatra funerara, in manastirea Putna se pastreaza pana azi un deget aratator, imbracat in ferecatura de argint si impodobit cu margaritare, din 1749, care, dupa traditie, ar fi al Cuviosului Daniil; cu acest deget ar fi aratat lui Stefan cel Mare locul potrivit pentru zidirea manastirii Putna.

Dupa adormirea sa intru Domnul, la mormantul lui au venit multi credinciosi spre a se ruga aici si a cere vindecarea de boli si neputinte, inca din timpul vietii, poporul care ii cunostea viata si faptele minunate, l-a cinstit ca "sfant", iar dupa moarte aceasta cinstire a sporit si mai mult, desi nu i s-a facut o canonizare oficiala din partea Bisericii. El apare cu acest nume in mai multe documente din veacul al XVI-lea. De pilda, la 21 martie 1551, mitropolitul Grigorie Rosea, ucenicul lui Daniil, facea o danie manastirii Voronet "unde-i hramul Sfantului Mare Mucenic al lui Hristos si purtator de biruinta Gheorghe, unde se odihneste sfantul staret Daniil", danie intarita de Ilias Voda Rares. Printr-un act de la Alexandru Voda Lapusneanu, din 5 aprilie 1558, se intarea dania satului Dragoesti, facuta de un monah cu numele Teodosie, manastirii Voronet, "unde este hramul sfantului marelui mucenic Gheorghe si al sfantului staret Daniil". Acelasi Teodosie mai daruia Voronetului doua sate, dania lui fiind intarita de Petru Voda Schiopul, la 16 iulie 1575, cand se facea din nou amintire de "moastele sfantului staret Daniil". In sfarsit, printr-un act de la Ieremia Voda Movila din 17 decembrie 1599, se intarea dania catorva sate de dincolo de Prut harazite manastirii Voronet, "unde se odihnesc sfintele moastii a preacuviosului si purtatorului de Dumnezeu parintelui nostru Daniil cel Nou". Notam aici ca prin cuvantul "staret" nu trebuie sa intelegem un egumen, ci un calugar incarcat de ani cu o viata imbunatatita, un bun povatuitor si indrumator al calugarilor si credinciosilor.

De asemenea, numele acestui cuvios apare si intr-o insemnare din 1550, pe un manuscris slavon, daruit de un monah cu numele Ioan, manastirii Voronet, "unde din frageda tinerete si din copilarie m-am fagaduit lui Dumnezeu, cu rugaciunile Sfantului Parintelui nostru Daniil cel Nou si unde am primit mantuitorul si ingerescul cin...". Mai tarziu, teologul ucrainean Zaharia Kopistenski, in cartea sa Palinodia, alcatuita in anii 1621-1622, amintea pe "Daniil, sfantul facator de minuni", de la Voronet. Dupa sase decenii, mitropolitul Dosoftei, in cartea sa Viata si petrecerea sfintilor (vol. II, Iasi, 1686, fila 152), il aseaza in fruntea unui sir de noua sfinti, notand ca a si vazut moastele sale si pe ale lui Rafail de la Agapia. Dupa cartea lui Dosoftei, numele celor noua sfinti moldoveni au mai fost trecute si in alte Vieti de sfinti care au aparut in romaneste. Mai multi invatati romani din veacul trecut si din vremea noastra noteaza, in lucrarile lor, unele din traditiile legate de viata lui Daniil, subliniind cu totii faptul ca traditia populara il socoteste ca "sfant". Marele carturar Nicolae Iorga, de pilda, il numea "sfantul romanesc din vremea lui Stefan Voda" sau "sfant taranesc tarziu pe care l-a dat Moldova noastra".

Chipul Sfantului Daniil apare si in doua picturi din secolul al XVI-lea. In 1547 s-a terminat minunata pictura exterioara a bisericii lui Stefan cel Mare de la Voronet, prin purtarea de grija a mitropolitului Grigorie Rosea. Pe fatada de miazazi a pridvorului, langa usa de intrare, apar chipurile mitropolitului Grigorie si al lui Daniil Sihastrul. Acesta este zugravit ca un om batran cu barba lunga si alba si in vesminte de sihastru; in jurul capului, cu plete albe, apare aureola de sfant, precum si inscriptia "Sfantul Daniil". In mana stanga are un toiag, iar in dreapta tine un sul de pergament, cu o inscriptie slavona: "Veniti fratilor, de ma ascultati. Invata-va-voi frica Domnului, cine este omul...". Un alt chip al sfantului apare intr-un Tetraevanghel, daruit de mitropolitul Grigorie Rosea manastirii Voronet. Sfantul este infatisat stand in picioare, cu o cruce in mana dreapta si un toiag in stanga; este imbracat in vesminte scumpe si bogate, avand barba si plete albe. Fata ii straluceste de bunatate si de evlavie, o fata spiritualizata de schimnic care a trait toata viata in post si rugaciune, in jurul capului apare aureola sfinteniei, precum si inscriptia "Sfantul Daniil".

Iata deci atatea marturii din care reiese ca acest cuvios Daniil de la Voronet s-a bucurat de aleasa cinstire din partea credinciosilor moldoveni inca din timpul vietii, iar dupa moarte l-au socotit ca "sfant". O hotarare sinodala de "canonizare" s-a luat abia la 20 iulie 1992, randuindu-se ca el sa fie praznuit pe intreg cuprinsul Patriarhiei Romane in fiecare an la 18 decembrie.

Sa-l cinstim si noi, cei de astazi si sa-i cantam: "Viata ingereasca ai petrecut pe pamant, chip si pilda facandu-te ucenicilor tai. Prin rugaciuni, posturi indelungate si privegheri, te-ai invrednicit a te salaslui in pamantul celor blanzi, Sfinte Daniil, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihastrilor si lauda calugarilor" (Condacul Sfantului, glas 3).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

Omul care este nemultumit cu ceea ce are este sclavul vietii materiale

In orice clipa trebuie sa fim stapani pe obiceiurile noastre,gata de a le schimba,daca alte ganduri noi si nobile ne indeamna.Omul nu este o masina care se regleaza odata pentru totdeauna,ci un organism viu,care se adapteaza evenimentelor.Fata de obiceiurile rele trebuie sa fim stapani pe noi insine.
Accidentele nu sunt decat efectele unor stari de lucru defectuase.Este foarte probabil sa le evitam,modificand atitudinea noastra.Nu Dumnezeu se razbuna pe noi,ci noi insine facem aceasta.Exista un fel de a coopera cu legile naturale.In prima clipa a accidentului,sa ne intrebam intotdeauna:ce am facut rau si incorect?
Cel nemultumit cu ceea ce are,care vesnic doreste altceva,este sclavul vietii materiale.Cel care se multumeste insa cu putin,cu ceea ce are,ramane stapan pe existenta lui,caci este stapan pe trupul lui.In fond,nevoia cea mai mare a oamenilor este nesatul dupa surplus.Indata ce renuntam la artificii,totul devine indestulator,caci nevoia este mai mult o chestiune de imaginatie decat de realitate.Nevoia este incompatibila cu credinta.Cel ce crede cu adevarat niciodata nu-si face griji pentru nevoile lui viitoare.El stie ca Dumnezeu se ingrijeste de soarta lui daca,la randu-i,munceste cinstit si traieste dupa voia si legile lui Dumnezeu." Nu va ingrijiti de ceea ce veti bea,veti manca,va veti imbraca!Cautati imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua! "Sa cautam imparatia pentru ca sa ni se dea belsugul vietii ar fi un egoism si un calcul interesat,iar credinta ar fi o ipocrizie.
Nu va ingrijiti de ceea ce va fi maine! Sa cautam imparatia lui Dumnezeu,sa o zidim in inima noastra si atunci sigur va veni belsugul peste noi,in sensul ca vom fi multumiti cu ceea ce avem.
Dumnezeu este Acela care stabileste mersul evenimentelor,al fenomenelor naturii,al marilor cataclisme naturale si al tuturor calamitatilor.
In aceste clipe grele,sprijinul si nadejdea noastra va fi doar la Hristos.Daca avem obiceiul sa ne ghemuim la pieptul Lui in clipe de mari incercari,ne vom simti aparati de El.Ajutorul lui va consta in curajul pe care-l vom avea de a privi in fata,fara frica,orice pericol.De ce sa cautam salvarea acolo unde ea nu mai poate fi?De ce sa neglijam adevarata salvare a sufletului nostru?
Planurile lui Dumnezeu sunt ascunse si tot raul aparent este spre curatirea si desavarsirea mintilor omenesti.Nenorocirile se afla in noi insine,nu in afara noastra.
Va plangeti de o fire si de un caracter sensibil,de un temperament pesimist pe care natural le aveti.Mai bine spuneti ca va complaceti in acest fel de a fi si acuzati natura.Orice temperament se poate schimba prin vointa,prin lupta,prin munca zilnica.Nu mai persistati deci in atitudinea voastra distructiva,in a va mentine caracterul vostru mohorat,care va face sa nu inceteze nenorocirile.
Cand sunteti lovit in demnitate,in afectiune si in sanatatea voastra,plecati-va fata lui Dumnezeu si strigati catre El: "Tata iubit,care m-ai creat si nu doresti pieirea mea,a lucrarilor mainilor Tale;intoarce-mi ochii si mintea de la durerea mea!Acopera-mi privirea,ridica-ma,incalzeste-ma,imprastie-mi suferinta din inima! "
Va imbratisez dulce!

A fi sau a nu fi...reincarnare

Reincarnarea este o credinta veche,larg raspandita,dar care,cu toate acestea,nu a fost niciodata majoritara in Occidentul marcat de crestinism si nici obiect de invatatura,spre deosebire de Orient.
Adeziunea la reincarnare este exprimata in scrierile multor autori occidentali.Iata afirmatiile scriitorului german Goethe(1749-1832):"Am certitudinea ca am venit aici,asa cum sunt acum,de mii de ori.Si sper ca voi mai veni de alte mii de ori".Filosoful american Emerson(1803-1822) scria:"Nimic nu moare.Oamenii se prefac a fi morti;ei trec prin niste simulacre de funeralii.Si iata-i privind pe fereastra,in perfecta stare,intr-o noua si stranie deghizare".Tot astfel,romancierul rus Tolstoi(1828-1910) afirma:"Dupa cum traim mii de vise in viata prezenta,la fel,aceasta nu este decat una dintre miile in care salasluim dupa ce am parasit o alta viata,reala,la care ne vom reintoarce dupa moarte:viata divina."In sfarsit,iata si epitaful pe care Benjamin Franklin(1706-1790) si l-a compus la varsta de douazeci si doi de ani pentru a-i fi gravat pe mormant:

"Aici odihneste trupul lui Benjamin Franklin tipograful,
Asemanator copertelor unei carti cu foile smulse,
Parasite de randuri,
Cu titlul si poleiala sterse.
Insa lucrarea nu se va pierde,
Caci,dupa a lui credinta,
Va aparea inca o data
Intr-o editie noua si mult mai eleganta
Revizuita si corectata de autorul insusi."

Asadar,reincarnarea este un mijloc de realizare a sinelui si de mantuire ai carui artizani suntem noi insine;ea poate fi dovedita stiintific,atat de parapsihologie,cat si prin experiente ale stiintei clasice,caci lumea spirituala urmeaza legi precise.
Problema raului din lume si-ar gasi ,astfel explicatia si justificarea:"Daca relele pe care le induram,scrie Maughan,sunt consecintele pacatelor comise in vietile anterioare,putem sa le suportam cu resemnare si cu speranta ca vom suferi mai putin in viata viitoare daca ne straduim sa ducem,de acum inainte,o viata virtuasa."
Daca nu ar exista reincarnare,Dumnezeu ar fi nedrept in felul in care imparte fericire unora si nefericire altora.Daca nu ar fi reincarnare,omul ar fi obligat sa atinga dintr-o data perfectiunea,intr-o singura viata.Dar acest lucru este posibil?Cata vreme,prin legea karmei totul s-ar explica:diferitele tipuri de renastere ar corespunde unei anumite scale a meritelor,in conformitate cu gradul de "reparatie" a faptelor intreprinse anterior.
Napoleon declara apropiatilor sai ca intr-o existenta anterioara fusese Carol cel Mare.Generalul Patton credea ca obtinuse stiinta militara pe alte campuri de batalie.Jack London scria:"Cresc si ma dezvolt de un numar infinit de milenii si fiecare dintre identitatile mele anterioare imi aduce vocea,ecolul si dorinta sa".
Senzatia de deja-vu(deja vazut) si deja-vecu(deja-trait) este obisnuita.Numeroase observatii verificate dovedesc existenta unui anume gen de memorie a trecutului sau cunostiinte bine organizate cu origine necunoscuta.Astfel,o limba arhaica nefolosita,este vorbita dintr-o data de o persoana inculta(fenomenul este numit ,in literatura parapsihologica de specialitate xenoglosie).De asemenea ,cunostiinte matematice sau muzicale apar inexplicabil inca din frageda copilarie.Handel nu a avut nici un predecesor muzician.Mozart compunea,la cinci ani ,piese muzicale atat de elaborate...nu se explica oare prin aceea ca le schitase in vieti precedente si acumulase cunostiinte in existentele trecute?
Un copil de patru ani povesteste cu convingere intamplari ciudate pe care le-ar fi trait sub un alt nume,intr-un alt loc si intr-o alta familie.Isi conduce parintii intr-acolo,regaseste drumul catre casa "sa",identifica obiecte si recunoaste persoane.Sau,bunaoara,la un alt copil se descopera fobii,ticuri,atractii pentru obiecte decedate despre care se emite ipoteza ca s-ar fi intors sub chipul unui pusti.
Aceste amintiri din viata trecuta apar mai ales la copii intre doi si trei ani.Daca anturajul nu-i cenzureaza discursul,ei vor continua sa-si aminteasca existenta anterioara pana catre varsta de cinci ani,oferind,daca li se solicita,detalii precise.Imaginile trecutului se estompeaza ulterior,iar intrarea la scoala "normalizeaza" subiectul.Unii copii cer chiar sa fie dusi "la ei",sa revina la vechea lor postura.Altii refuza faptul de a fi baiat sau fata.Sau refuza mediul social si parintilor lor,tot in numele existentelor anterioare.
Cunostintele precoce sunt frecvente in cazurilr analizate in India.Copii de trei ani incep sa recite texte in sanscrita pe care nu le-au auzit niciodata,ca si cum memoria lor ar reactiva invataturile acumulate de intelepti din trecut.Similare sunt atractiile precoce ale unor copii de aceeasi varsta pentru tigari,alcool sau droguri,inclinatii pe care le-ar fi avut in viata anterioara.
La tibetani este o practica obisnuita ca viitorul Dalai Lama sa fie ales dintre copii supusi probelor de identificare a obiectelor,locurilor sau amintirilor avand legatura cu defunctul Dalai Lama,pentru a se stabili in care dintre ei s-a reincarnat.
Iata un caz cu un copil birmanez care poarta riduri adanci marcate in palme,pe antebrate,pe pumni,pe glezne.El isi povesteste intamplarile din trecut.Fiu al unui om bogat,avea multi bani pusi la ciorap.Intr-o noapte,hotii au pus mana pe el,l-au legat fedeles cu un fir subtire de sarma,pe vine,cu mainile trecute peste picioare.I-au luat banii si l-au abandonat in starea aceasta jalnica.Eforturile sale disperate de a se eliberanu au facut decat sa-i produca taieturi pe maini,pe brate si pe picioare.A murit dupa trei zile de agonie.Ori,copilul,victima a acestui cosmar a trecutului,face parte dintr-o familie crestina care nu crede in reincarnare.In Thailanda,apropiatii unui mort ii insemneaza corpul dupa deces in mod distinct,pentru a-l putea identifica atunci cand se va intoarce intr-un nou nascut care va purta acelasi semn.Ce explicatie ar putea fi oferita pentru aceste semne fizice,daca nu reincarnarea?
In concluzie sa notam ca,in general,credinta in reincarnare intr-un mediu dat pare sa favorizeze marturiile menite sa o acrediteze.Negarea realitatii fenomenului pare,dimpotriva,sa inhibe manifestarile vizibile:tot astfel cum "spiritele" se abtin sa apara atunci cand la sedinta de spiritism asista sceptici.
NOTA: La un moment dat acum cateva zile aveam o stare ciudata.Nu stiam in ce directie sa ma indrept in viata de zi cu zi,nu mai aveam inspiratie,nu stiam ce as mai putea publica pe blog,etc...M-am dus si m-am rugat la Moastele Sf. Parascheva si acesta incetul cu incetul a inceput sa ma directioneze.Iti multumesc din suflet,Preaiubita Sfanta,ca datorita tie am scris acest articol si am inceput sa vad iarasi viata cu ochii de odinioara.
Va imbratisez cu multa dragoste!

Din cartea "Conversatii cu Dumnezeu - Un dialog neobisnuit"

- "Dumnezeu" (TOT CEEA CE ESTE) explica de ce a creat, prin fragmentarea propriei sale fiinte energetice, universul, sufletele, viata pe pamânt si pe alte planete din univers. Inainte de fragmentare si materializare, cunostea TOTUL dar numai TEORETIC, fara sa fi simtit PRACTIC ce reprezinta realitatea fizica. Prin creerea universului dualistic, a sufletelor si a vietii, si-a dat lui insasi posibilitatea practica de a se cunoaste pe el insusi, de a se cunoaste pe sine, de a stii CINE ESTE si CE POATE DEVENI. Pentru a cunoaste ce e caldura (creind frigul), de a cunoaste ce e sa fii satul (creind foamea), ce e fericirea (creind supararea), ce e sanatatea (creind boala), ce e pacea (creind razboiul) etc. Cunosterea practica a tuturor acestor trairi o poate realiza numai prin intermediul vietii terestre a SUFLETELOR.- Sufletele sunt parti din TOT CEEA CE ESTEE. Ele cunosc programele extrem de complicate (experimentate dealungul evolutiei pe parcursul a miliarde de ani) de crestere-evolutie a corpurilor plantelor, animalelor, oamenilor, ele furnizeaza CENTRALEI informatii, impresii, simtaminte, senzatii. Intre SUFLET si TOT CEEA CE ESTE nu exista nicio diferenta, TOTUL E UNA.- EXISTA: o forta energetica multidimensionnala hiperinteligenta numita TOT CEEA CE ESTE, suflete (parti componente a TOT CEEA CE ESTE, preexistente), viata inainte si dupa moarte, îngeri pazitori (mentori spirituali), un proces etern de autocunoastere (prin creatiile sale) a TOT CEEA CE ESTE.- NU EXISTA: paradis, purgatoriu, iad, diavoli, judecata de apoi, pedepse eterne.- Toate creatiile lui TOT CEEA CE ESTE din Univers se afla INAUNTRUL (nu INAFARA !) lui.- TOT CEEA CE ESTE nu ameninta, nu se supara, nu da porunci, nu judeca, nu se razbuna, nu bate, nu pedepseste pe niciuna din propriile sale creatii, caci s-ar pedepsi pe el insusi. TOT CEEA CE ESTE este o forma de energie subtila, exprimata prin IUBIRE PURA. Acest mesaj, mesajul IUBIRII PURE, a fost transmis oamenilor de catre toti marii intemeietori ai religiilor mondiale. Oamenii nu au inteles insa mesajul.- TOT CEEA CE ESTE nu a cerut niciodata organizarea oamenilor in biserici, nu a cerut proslaviri, inchinaciuni, cultul personalitatii, ofrande.- Intrebat de ce nu apare manifest si simultan tuturor oamenilor spre a-si dovedi existenta, TOT CEEA CE ESTE a raspuns ca pentru el n-ar fi nicio greutate sa o faca, numai ca marea majoritate a oamenilor, indoctrinati religios, ar crede ca ceea ce vad si aud nu este opera lui, ci a diavolului.
- Oamenii dispun de 3 constiinte:
a) constiiinta corpului fizic,
b) constiinta Ego-ului (ambele în interiorul corpului fizic),
c) constiinta sufletului (extinsa si inafara corpului).
Primele doua sunt formate la nastere, a treia (sufletul) este preexistenta (pastratoarea amintirilor si experientelor acumulate in incarnarile anterioare). Primele doua nu au acces in timpul vietilor la banca de date acumulate de suflet in cursul vietilor anterioare, având sarcina de intretinere a corpului in viata. Dupa moarte sunt integrate in suflet.- Indiferent de apartenenta confesionala (in prezent exista pe glob sute de confesiuni religioase) si de faptele savârsite din viata, toate sufletele ajung dupa moarte in acelasi loc, nimeni nu va fi judecat si pedepsit.- Oamenii sunt parti din TOT CEEA CE ESTE, din DUMNEZEU, sunt DUMNEZEI, egali intre ei din toate punctele de vedere, dar aflati insa stadii diferite de evolutie spirituala. Unii sunt in faza unor copii de gradinita, altii in clasele primare, altii in clasele de liceu. Cei evoluati, nu au dreptul sa-i dispretuiasca si sa-i critice pe cei din clasele primare sau de la gradinita, precum nici cei de la gradinita sau din clasele primare nu au dreptul sa-i invidieze pe cei care au atins deja un stadiu de dezvoltare superior. Caci, toti sunt frati si surori, toti parti din TOT CEEA CE ESTE, toti sunt - fara exceptie - DUMNEZEU.- 70-80% din tot ceea ce traim in fiecare viata este planificat de catre suflet inainte de nastere, numai 20-30% reprezinta hotarîri spontane, neplanificate. Fiecare suflet este autorul scenariului vietii, totodata regizorul si actorul care joaca in viata un anumit rol.- TOT CEEA CE ESTE explica notiunea greu de inteles a sincronicitatii timpului. In Univers nu ar exista decât un etern ACUM, trecutul, prezentul si viitorul existând simultan. Viata ar fi (ca si la desfasurarea unei partide de sah), o drama in care au fost prevazute, inca inainte de creerea universului, toate variantele posibile de derulare. Si la jocul de sah exista un numar extrem de mare de variante posibile de derulare a partidelor, dar limitate ca numar de posibilitati. In orice stadiu exista un numar limitat de variante care mai stau la dispozitia jucatorilor, la libera alegere. Orice mutare ar face jucatorul este una din miliardele de variante care îi mai stau la dispozitie, pâna la incheierea partidei. Toate mutarile efectuate inaintea viitoarei mutari reprezinta trecutul, mutarea imediat urmatoare prezentul, iar mutarile viitoare ramase la dispozitie pâna la finele partidei de sah viitorul. Mutarile ar avea loc, in aceasta conceptie, simultan, deoarece se petrec in interiorul unui joc cu mutari deja cunoscute, limitate. In acest sens trebuie inteleasa si sincronicitatea trecutului, prezentului si viitorului in Univers.
SCOPUL CREATIEI Neale Donald Walsch: Exista unii care afirma ca viata ar fi o scoala, ca noi am fi venit aici ca sa invatam anumite lectii.
E adevarat ?
TOT CEEA CE ESTE: Este o alta parte a mitologiei voastre, bazata pe experienta umana.
N.D.W.: Viata nu e o scoala ?
TOT CEEA CE ESTE: Nu.
N.D.W.: Nu suntem aici ca sa invatam lectii ?
TOT CEEA CE ESTE: Nu.
N.D.W.: Atunci de ce suntem aici ?
TOT CEEA CE ESTE: Sa va amintiti si sa re-creati CINE SUNTETI.
N.D.W.: Nu sunt sigur ca inteleg.
TOT CEEA CE ESTE: SUFLETUL STIE TOT TIMPUL TOT CEEA CE ESTE DE STIUT. Nimic nu ii este ascuns, nimic nu ii este necunoscut. Totusi, A CUNOASTE nu este suficient. Sufletul cauta sa TRAIASCA EXPERIENTE. Singura dorinta a sufletului este sa transforme CONCEPTUL despre el insusi in EXPERIENTA TRAITA. Pâna când conceptul nu devine experienta, totul este speculatie. Eu fac speculatii despre mine insumi de multa vreme. De mai multa vreme decât ne-am putea aduce aminte amândoi. De mai multa vreme decât vârsta universului, inmultita cu vârsta intregului univers. Vezi deci, cât de recenta este experienta mea despre mine insumi.
N.D.W.: Tot nu inteleg. Experienta ta despre tine insuti ?
TOT CEEA CE ESTE: Da. Stai sa-ti explic. La inceput, CEEA CE ESTE este TOT CEEA CE A FOST, si nu a fost nimic altceva. Totusi, TOT CEEA CE ESTE nu se putea cunoaste, pentru ca TOT CEEA CE ESTE e TOT CEEA CE ERA si nu era nimic altceva. TOT CEEA CE ESTE, NU ESTE. Acesta este marele "ESTE / NU ESTE" la care s-au referit MARII INITIATI (Buddha, Lao-Tze, Moise, Iisus etc), inca de la inceputul timpurilor. TOT CEEA CE ESTE stia ca era TOT CEEA CE ERA, dar aceasta nu este destul, deoarece isi putea cunoaste maretia numai ca un CONCEPT si nu ca EXPERIENTA. Totusi, EXPERIENTA despre el insusi este ceea ce isi dorea, pentru ca dorea sa stie cum te simti sa fii atât de maret. Dar aceasta era imposibil, pentru ca insusi termenul "maret" este un termen relativ. TOT CEEA CE ESTE nu putea sa stie cum este când esti maret, decât daca aparea CEEA CE NU ESTE. In absenta lui CEEA CE NU ESTE, CEEA CE ESTE NU ESTE. Intelegi ?
N.D.W.: Cred ca da... Continua...
TOT CEEA CE ESTE: CEEA CE ESTE stia un singur lucru: ca NU EXISTA NIMIC ALTCEVA. Si, astfel, el nu putea si nu voia sa se cunoasca pe el insusi dintr-un punct de referinta exterior lui insusi. Un astfel de punct de referinta NU EXISTA. Exista unul singur, si acela era locul unic din INTERIOR. Acel "ESTE - NU ESTE", acel "SUNT - NU SUNT". Insa TOT CEEA CE ESTE a hotarât sa se cunoasca pe el insusi prin EXPERIENTA. Aceasta ENERGIE pura, nevazuta, neobservata, necunoscuta de nimeni altcineva, a hotarât sa TRAIASCA EXPERIENTA SINELUI INSUSI. Pentru a face aceasta, si-a dat seama ca trebuie sa foloseasca un PUNCT DE REFERINTA din INTERIOR. S-a gândit ca orice fragment din SINE INSUSI va trebui, in mod necesar, sa fie mai putin decât intregul, si astfel daca se imparte in fragmente, fiecare fragment fiind mai putin decât intregul, putea sa priveasca la RESTUL SINELUI, si sa-i vada maretia si toate calitatile. Si astfel, TOT CEEA CE ESTE s-a fragmentat benevol, devenind simultan ceea ce este ACEASTA si ceea ce este ACEEA. Pentru prima data, ACEASTA si ACEEA au existat separat una de cealalta, si totusi ambele au existat concomitent. Si tot asa exista CEEA CE NU ERA NICI UNA DINTRE ELE. Astfel, au fost create trei elemente: CEEA CE ESTE AICI, CEEA CE ESTE ACOLO si CEEA CE NU ESTE NICI AICI, NICI ACOLO, dar care trebuia sa existe, pentru ca AICI si ACOLO sa existe. Nimicul tine la un loc totul. Non-spatiul tine la un loc spatiul. Intregul tine la un loc partile. Intelegi toate acestea ? Ma poti urmari ?
N.D.W.: Cred ca da... Ai folosit o descriere atât de clara, incât inteleg.
TOT CEEA CE ESTE: Sa mergem mai departe. Acest NIMIC care tine la un loc TOTUL, este ceea ce oamenii numesc DUMNEZEU. Dar, acesta nu este termenul potrivit, pentru ca sugereaza ca exista ceva, ce Dumnezeu NU ESTE, si anume TOT CEEA CE NU ESTE NIMIC. Dar eu sunt TOT CE EXISTA, vazut si nevazut, astfel incât descrierea mea ca MARELE NEVAZUT, CEEA CE NU EXISTA, sau SPATIUL DINTRE, nu este nici ea tocmai potrivita. Aceia care cred ca DUMNEZEU este TOT CEEA CE ESTE, si simultan TOT CE NU ESTE, sunt acei a caror intelegere e cea corecta. Creind ceea ce este AICI si ceea ce este ACOLO, Dumnezeu i-a dat posibilitatea lui Dumnezeu sa se CUNOASCA PE EL INSUSI. In momentul giganticei explozii din interior, Dumnezeu a creat RELATIVUL, cel mai mare cadou pe care Dumnezeu si l-a facut vreodata lui insusi. Din CEEA CE NU EXISTA a fost creat TOTUL, un eveniment in deplina concordanta cu ceea ce oamenii vostrii de stiinta numesc BIG-BANG. In timp ce elementele intregului inaintau in viteza, a fost creat TIMPUL, pentru ca ceva a fost mai intâi AICI, apoi a fost ACOLO, si perioada necesara de a ajunge de aici acolo putea fi masurata. Pe masura ce fragmente din EL INSUSI, care pot fi vazute, au inceput sa se contureze in relatie unele cu celalalte, acelasi lucru s-a intâmplat si cu fragmentele care nu pot fi vazute. Dumnezeu a stiut ca, pentru ca IUBIREA sa existe, si sa se cunoasca pe ea insasi ca IUBIRE PURA, trebuia sa fie creata si CONTRARIUL ei. Astfel Dumnezeu a creat marea DUALITATE, OPUSUL IUBIRII, tot ceea ce nu este iubire, ceea ce se numeste FRICA. In momentul in care a existat FRICA, IUBIREA a putut exista ca un lucru care putea fi TRAIT sub forma de EXPERIENTA, nu numai de CONCEPT TEORETIC. Despre aceasta creare a dualitatii, a polaritatii intre iubire si contrariul ei, vorbesc oamenii când se refera (in diferitele lor mitologii religioase) la NASTEREA RAULUI, la CUNOASTEREA POMULUI BINELUI SI RAULUI, la CADEREA LUI ADAM, la REVOLTA LUI SATAN si asa mai departe. Tot asa cum voi, oamenii, ati hotarât sa personificati IUBIREA pura ca pe un personaj pe care-l numiti DUMNEZEU, la fel ati hotarât sa personificati FRICA ca pe un personaj pe care-l numiti DIAVOL. Pe pamânt, unii au elaborat mitologii in jurul acestui eveniment, completate cu scenarii despre batalii si razboaie, soldati angelici si razboinici diavolesti, forte ale binelui si raului, ale luminii si intunerecului. Aceasta mitologie a fost incercarea timpurie a omenirii de a intelege si de a spune altora, INTR-UN MOD PE CARE EI IL PUTEAU PRICEPE, un eveniment cosmic de care sufletul omenesc este profund constient, dar pe care MINTEA (EGO, EU) il poate concepe cu greu. Facând ca universul sa fie o versiune fragmentara a lui insusi, Dumnezeu a produs din energie pura tot ceea ce exista, atât cele vazute (universul fizic) cât si cele nevazute (universul metafizic). Partea din Dumnezeu care formeaza a doua jumatate a ecuatiei "SUNT / NU SUNT" a explodat deasemenea, intr-un numar infinit de unitati mai mici. Voi, oamenii, numiti aceste unitati SUFLETE sau SPIRITE. In câteva dintre mitologiile voastre religioase se spune ca "Dumnezeu-Tatal are multi copii intru spirit". Acest paralelism cu experientele umane asupra vietii pare a fi unicul mod prin care masele pot fi facute sa accepte ideea aparitiei spontane a nenumarate spirite in "Imparatia Cerului". In acest caz, povestile voastre mitologice nu sunt chiar foarte departe de realitate, pentru ca spiritele infinite care ma cuprind in totalitate sunt produsele mele. SCOPUL meu pentru care m-am divizat a fost de a crea suficiente parti din mine, astfel incât SA MA CUNOSC PE MINE INSUMI CA EXPERIENTA. Exista un singur mod prin care CREATORUL se poate CUNOASTE PE SINE INSUSI ca TRAIRE a sa de CREATOR si acesta este prin A CREA. Si astfel, eu le-am dat nenumaratelor parti create din mine si neseparate de mine (SUFLETELE) ACEIASI PUTERE DE A CREA pe care o am eu ca INTREG. Aceasta vor sa spuna religiile voastre, atunci când afirma ca ati fost creati "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu". Aceasta nu inseamna, dupa cum spun unii, ca trupurile noastre arata la fel (desi Dumnezeu poate sa preia, pentru un anumit scop, orice forma fizica pe care o alege). Aceasta inseamna ca ESENTA NOASTRA ESTE ACEIASI. NOI SUNTEM CONSTRUITI DIN ACELASI MATERIAL. NOI SUNTEM ACELASI MATERIAL. Scopul meu atunci când v-am creat pe voi, sufletele, a fost SA MA CUNOSC PE MINE INSUMI CA DUMNEZEU. NU AM NICIO ALTA MODALITATE DE A FACE ACEASTA DECAT PRIN VOI. Se poate spune ca scopul meu, in ceea ce va priveste, este ca voi SA VA CUNOASTETI PE VOI INSIVA CA FIIND EU. Acest lucru este simplu, dar totusi devine mai complicat, deoarece EXISTA UN SINGUR MOD SA VA CUNOASTETI PE VOI INSIVA CA FIIND EU SI ACESTA E CA MAI INTAI SA VA CUNOASTETI PE VOI INSIVA CA NEFIIND EU...
TOT CEEA CE ESTE explica in continuare ce este IERTAREA: Intr-un moment greu al vietii, Neale Donald Walsch l-a intrebat pe Dumnezeu de ce, daca totul este drept si bun (asa cum de atâtea ori afirmase), a primit atâtea lovituri din partea celor dragi, din partea celor apropiati ? De ce l-au parasit cei carora le daruise toata fiinta sa ? De ce s-au purtat atât de nedrept cu el, tocmai cei carora le oferise dragostea, munca, implinirile sale ? Dumnezeu, dupa ce l-a ascultat cu bunavointa, i-a raspuns cu o mica pilda: - "Odata, a spus Dumnezeu, a venit la mine un MIC SUFLET care mi-a spus ca doreste sa afle ce este IERTAREA. Ai toata libertatea sa inveti tot ce doresti tu, a spus Dumnezeu. In imparatia mea fiecare invata tot ce doreste. Atunci, MICUL SUFLET, s-a uitat in dreapta, s-a uitat in stânga, cautând sa afle pe cineva pe care sa-l ierte. Atâta doar ca acolo, in cer, toti se purtau atât de frumos cu el, cautau sa-i îndeplineasca toate dorintele, erau atât de plini de atentie fata de el, incât nu avea de ce sa ierte pe nimeni. Atunci a venit la el un SUFLET PRIETENOS, care i-a promis ca o sa-l ajute sa afle ce este IERTAREA. Dar pentru asta, a spus el, va trebui sa ne nastem amândoi pe Pamânt. Iar eu o sa-ti fac viata atât de amara, o sa ma port atât de rau cu tine, o sa te chinuiesc si o sa te nedreptatesc atât de mult, iar tu va trebui sa ma ierti. Un singur lucru iti cer, a adaugat el. Atunci când se vor intâmpla toate astea, sa-ti aduci aminte ce am discutat impreuna, acum"... Asa ca, vedeti ce prieteni si rude aveti acum in preajma si cu cine stati in casa. Sa va purtati cu multa iubire si intelegere, fata de cei de lânga voi, fata de cei care va fac acum zile amare. S-ar putea ca unul dintre ei sa fie chiar SUFLETUL PRIETENOS din aceasta pilda.
TOT CEEA CE ESTE explica deasemenea ROLUL VENIRII NOASTRE PE PAMANT: Odata, in luminoasa lume de dincolo, a existat un MIC SUFLET, care stia ca el este LUMINA, dar era nerabdator sa traiasca experienta de a fi luminos, de a se vedea pe el insasi ca LUMINA, pur si nepatat. "Eu sunt lumina", spunea el, "sunt lumina pura". Totusi, nici faptul ca o stia, nici faptul ca o spunea tuturor, nu puteau înlocui experienta practica de a sti ce este a fi LUMINA, inconjurat fiind numai de LUMINA, de suflete luminoase. Fiecare suflet care-l înconjura era numai LUMINA, radiind stralucirea luminii din împaratia lui Dumnezeu. Si astfel, micul suflet se simtea ca o MICA LUMANARE, in soare, nevazuta, neremarcata de nimeni. In mijlocul luminii coplesitoare care-l înconjura, din care era o mica particica, MICA LUMANARE nu putea sa se vada pe sine însasi, nu putea trai experienta a sti CINE SI CE ERA CU ADEVARAT. Si, astfel, acest mic suflet tânjea necontenit sa se autocunoasca. Atât de fierbinte era dorinta lui, incât intr-o buna zi Dumnezeu i-a spus cu blândete si intelegere: "Stii tu, Mic Suflet, ce trebuie sa faci ca sa-ti indeplinesti aceasta dorinta arzatoare ?" "Doamne, ce trebuie sa fac ? Sunt in stare sa fac orice !" i-a raspuns micul si bunul suflet. "Trebuie sa te separi de noi ceilalti" i-a raspuns Dumnezeu "...si trebuie sa aduci întunericul asupra ta". "Ce inseamna întunerec, Atotputernice ?", a intrebat sfios Mica Lumânare. "Ceea ce tu nu esti" i-a spus Dumnezeu. Si asa a si facut, desprinzându-se temporar de INTREG si trecând incorporat ca OM in lumea terestra. Aici, micul suflet a avut ocazia de a trai experienta tuturor felurilor de întunerec, in care el a simtit pentru prima data ce inseamna sa nu fii LUMINA pura. Si totusi, in mijlocul întunericului apasator, greu de suportat, Mica Lumânare a strigat la un moment dat: "Tata, Tata, de ce m-ai parasit ?", la care Tatal i-a raspuns: "Eu nu te-am parasit niciodata, totdeauna am fost alaturi de tine, in tine, gata sa-ti reamintesc CINE ESTI TU CU ADEVARAT, gata totdeauna sa te rechem cu drag acasa, in imparatia luminii vesnice. De aceea, asa cum ti-ai dorit, mai fii putin timp LUMINA in intunericul de pe pamânt, nu-l blestema, caci fara intuneric n-ai fi putut afla niciodata CINE ESTI TU, n-ai fi aflat niciodata ca tu esti numai LUMINA. In curând vei fi din nou cu noi, in imparatia luminii eterne, tu, mic si bun suflet, tu, mica si buna lumânare"...
Va imbratisez cu multa dragoste!

Zicale celebre

Zicale din Vechiul Testament

' Tarâna esti si in tarâna te vei intoarce '(lat. Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris) (Geneza 3,19)In sudoarea fetzei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce.
' Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte ' (Exodul, 21,23-25)Dar daca se intâmpla o nenorocire, vei da viata pentru viata, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mâna pentru mâna, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, vânataie pentru vânataie.
' Vitelul de aur ' (Exodul, 32,3-4)Si toti si-au scos cerceii de aur din urechi, si i-au adus lui Aaron. El i-a luat din mâinile lor, a batut aurul cu dalta, si a facut un vitel turnat.
' Tap ispasitor ' (Leviticul, 16,20-21)Când va ispravi de facut ispasirea pentru sfântul locas, pentru cortul intâlnirii si pentru altar, sa aduca tapul cel viu. Aaron sa-si puna amândoua mâinile pe capul tapului cel viu, si sa marturiseasca peste el toate faradelegile copiilor lui Israel si toate calcarile lor de lege cu care au pacatuit ei; sa le puna pe capul tapului, apoi sa-l izgoneasca in pustie.
' Ca mielul la taiat ' (Isaia, 53,7)Când a fost chinuit n-a deschis gura deloc, ca un miel care-l duci la taiat, si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
' Totul este desertaciune ' (lat. Vanitas vanitatum, et omnia vanitas) (Eclesiastul 1,2)O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o, desertaciune a desertaciunilor ! Totul este desertaciune.
' Nimic nou sub soare ' (lat. Nihil nove sub sole) (Eclesiastul 1,10, dupa Solomon)Daca este vreun lucru despre care s-ar putea spune: Iata ceva nou !, de mult lucrul acela era si in veacurile dinaintea noastra.
' Mâncati, beti si va veseliti ' (Eclesiastul 8,15, dupa Solomon)Am laudat petrecerea, pentruca nu este alta fericire pentru om sub soare decât sa manânce, sa bea si sa se veseleasca.
' Sabie cu doua taisuri ' (Pildele si proverbele lui Solomon 5,3-4)Caci buzele femeii straine strecoara miere, si cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; dar la urma este amara ca pelinul, ascutita ca o sabie cu doua taisuri.
' A pazi ceva ca lumina ochilor ' (Pildele si proverbele lui Solomon 7,2)Tine sfaturile mele, si vei trai; pazeste invataturile mele ca lumina ochilor.
' Cine sapa groapa altuia ' (Pildele si proverbele lui Solomon 26,27)Cine sapa groapa altuia cade el in ea, si piatra se intoarce peste cel ce o pravaleste.
' Domnul a dat, Domnul a luat ' (Hiob 1,21)
' Iadul este pavat cu intentii bune ' (Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah Eclesiasticul)

Zicale din Noul Testament

' Cine are urechi de auzit, sa auda si cine are ochi sa vada ' (zicala se gaseste in mai multe pasaje ale Bibliei)
' Ca vocea profetului in desert ' (lat. Vox clamatis in deserto) (Matei 3,3)Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: Iata glasul celui ce striga in pustiu.
' A separa bobul de neghina ' (Matei 3,12)Acela isi are lopata in mâna, isi va curati cu desavârsire aria, si isi va strânge grâul in grânar; dar pleava o va arde intr-un foc care nu se stinge.
' Ferice de cei saraci cu duhul ' (lat. Beati pauperes spiritu) (Matei 5,3)Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este imparatia cerurilor !
' Da si celalalt obraz ' (Matei 5,38-39)Ati auzit ce s-a zis: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Dar, eu cred ca ar fi bine,sa nu va impotriviti celui ce va face rau. Ci, oricui te loveste peste obrazul drept, intoarce-l si pe celalalt.(pe cat de omeneste posibil)
' Nu stie stânga ce face dreapta ' (Matei 6,3)Ci tu, când faci milostenie, sa nu stie stânga ce face dreapta.
' A vedea si bârna din propriul ochi ' (Matei 7,3-4)De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau, si nu te uiti cu bagare de seama la bârna din ochiul tau ? Sau, cum poti zice fratelui tau: lasa-ma sa scot paiul din ochiul tau si când colo tu ai o bârna intr-al tau ?
' A arunca margaritare porcilor ' (lat. Margaritas ante porcos) (Matei 7,6)Sa nu dati câinilor lucrurile sfinte, si sa nu aruncati margaritarele voastre inainte porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare, si sa se intoarca sa va rupa.
' Cereti, si vi se va da ! ' (Matei 7,7)Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide.
' Lup in blana de oaie '(Matei 7,15)Paziti-va de prooroci mincinosi. Ei vin la voi imbracati in haine de oi, dar pe dinlauntru sunt niste lupi rapitori.
' Nimeni nu e profet la el acasa '(lat. Nullus propheta in patria) (Matei 13,54-57)Iisus a venit in patria sa, si a inceput sa invete pe oameni in sinagoga; asa ca cei ce-l auzeau, se mirau si ziceau: De unde are el intelepciunea si minunile acestea ? Oare nu este el fiul tâmplarului ? Nu este Maria mama lui ? Si Iacob, Iosif, Simon si Iuda, nu sunt ei fratii lui ? Si surorile lui nu sunt toate printre noi ? Atunci de unde are el toate lucrurile acestea ? Si gaseau astfel in el o pricina de poticnire. Dar Iisus le-a zis: Nicaieri nu este pretuit un profet mai putin decât in patria lui si in casa lui.
' Multi chemati, putini alesi ' (lat. Multi sunt vocati, pauci vero electi) (Matei 20,16)Tot asa, cei din urma vor fi cei dintâi, si cei dintâi vor fi cei din urma; pentru ca multi sunt chemati, dar putini sunt alesi.
' Dati Cezarului ce este a Cezarului ' (Matei 22,20-21)El i-a intrebat: chipul acesta si cuvintele scrise pe el, ale cui sunt ? Ale Cezarului, i-au raspuns ei. Atunci el le-a zis:' Dati Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. '
' In sânul lui Avraam ' (Luca 16,22)Cu vremea saracul a murit; si a fost dus de ingeri in sânul lui Avraam.
' Toma necredinciosul '(Ioan 20,27)Apoi a zis lui Toma: Adu-ti degetul incoace, si uita-te la mâinile mele; si adu-ti mâna, si pune-o in coasta mea; si nu fi necredincios, ci credincios.
' Radacina tuturor relelor '(Epistola intâia a lui Pavel catre Timotei, 6,10)Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta, si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri.

Despre reincarnare...

"Informatii referitoare la reincarnare au existat (si mai exista) în Biblie si in unele texte apocrife. Biserica primelor secole a acceptat teza reincarnarii, sustinuta si de Isus. In anul 553 însa, la cel de al cincelea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol, teza reincarnarii a fost anatemizata, fiind considerata drept o eroare dogmatica. Imparatul Justinian (leit-motivul sãu: "Afurisit fie cel care, de aici încolo, va mai crede in preexistenta sufletului !") a impus clerului propriul sau crez, a pus sub arest pe Papa Vigilius (spre a nu conturba Conciliul !) si a obligat episcopii sa accepte noua dogma. Justinian a considerat ca teza reincarnarii acorda omenirii o prea lunga perioada de timp pentru atingerea unei trepte mai înalte de dezvoltare a constiintei.Dupa anul 553, credinciosilor li s-a spus de catre biserica ca au la dispozitie o singura viata pentru a reveni din nou la stadiul dinaintea comiterii pacatului originar.Noua teza a lui Justinian, propagata masiv în rândul enoriasilor de pretutindeni in cursul secolelor urmatoare, continuata pâna azi, a dus la erori si mai mari de comportament ale oamenilor, majoritatea încercând sa traiasca din plin asa-zisa unica viata.Biserica a exclus treptat aproape toate textele, documentele si cele 31 evanghelii apocrife, neconforme noii linii dogmatice trasate. Cu toata cenzura impusa textelor originare, s-au mai pastrat pe alocuri unele referiri ale lui Isus la reincarnare (Evanghelia lui Ioan [3,1-8], deasemeni afirmatiile lui Isus despre reincarnarea profetului Ilie in trupul lui Ioan Botezatorul din Evanghelia lui Matei [11,14 si 17,10-13], sau cele spuse de Isus fariseilor, in legatura cu faptul ca el ar mai fi trait odata pe pamânt, inca inaintea patriarhului Avraam [Evanghelia lui Ioan, 8,56-58]). Alte pasaje biblice care aduc indicii asupra reincarnarii: "Ieremia" (1,5), "Cartea Intelepciunii" (2,5 si 8,20), "Cartea lui Kohelet" (12,6), "Evanghelia lui Matei" (26,52), "Evanghelia lui Ioan" (9,1-3), "Epistola lui Pavel catre Filipeni" (2,6-7), "Epistola soborniceasca a lui Iacov" (3,6). Deasemenea, in documentele necanonice (apocrife): "Evanghelia dupa Pistis Sophia", "Evanghelia lui Toma" s.a.
REINCARNAREA IN DIVERSE CURENTE DE GANDIREGANDIREA GREACA
La baza acesteia se afla unele comunitati practicante ale religiei inspirate de Orfeu (orfismul), aparute in Grecia incepând cu secolul 6 î.C. Este vorba despre un sistem de credinta care asocia nemurirea sufletului cu ciclurile de reincarnari. Dupa ciclul nasterilor si roata destinului, existenta trupeasca e considerata ca o pedeapsa. Exilat in corp, sufletul trebuie sa scape de tristul destin al reincarnarilor si nu poate sa o faca decât prin asceza (adica prin abstinenta de la consumul de carne). Numerosi filozofi au fost marcati de aceste credinte, dar indiferent de forma pe care o ia doctrina lor, scopul ramâne acela de eliberare a sufletului. Incarnarea sufletului apare ca o pedeapsa pe care sufletul si-a atras-o prin propriile sale greseli; prin urmare reincarnarea functioneaza in acelasi timp ca o fatalitate de care trebuie sa te eliberezi si ca o sansa de eliberare. In orice caz, pentru ca aceasta eliberare sa intervina, e necesara o initiere religioasa sau o constientizare filozofica.HINDUISMUL
Ideea de reincarnare se exprima cel mai pregnant in hinduism, cu toate ca si aici ea a trecut printr-o serie de reinterpretari. Cele mai vechi texte (Rigveda) nu pomenesc nimic despre aceasta idee. Abia in Upanisad, vechea teorie a platii a fuzionat cu ideea de reincarnare. Ca urmare, se pot observa unele influente reciproce intre religia originara, revolutia adusa de Upanisad, Baghadavad Gita si evlavia populara. In Upanisad, identificarea salutara a Sinelui (atman) cu Absolutul (brahman) nu poate avea loc decât daca Sinele o rupe cu ciclul infernal al existentei (samsara), adica cu sirul de reincarnari succesive. Salvarea inseamna oprirea revenirilor pe pamânt si nicidecum inmultirea numarului de reincarnari, cum pretind adeptii occidentali ai unui hinduism deformat. Nu e vorba aici de o noua nastere; omul se naste o singura data, dar nu moare cu adevarat: din reincarnare in reincarnare, el nu-si schimba decât trupul, pâna ce ajunge la adevarata libertate, in Nirvana. Principiul care dirijeaza calatoria dintr-un corp in altul este dorinta sau legea karmei. Scopul spiritualitatii hinduse este acela de eliberare de aceasta legatura karmica, pentru a se putea uni cu brahman. Prin Bakhti (curent de devotiune) se insista asupra harului divin ca unic mod de salvare. Omul nu este agentul propriei eliberari din ciclul reincarnarilor. Hinduismul culmineaza printr-o mistica a eliberarii, dar nu si prin explicarea raului si mortii prin reincarnare. Este aici o mare diferenta fata de ezoterismul occidental care se considera ca derivând din hinduism. Pentru Albert Schweitzer, aceasta mistica este legata de o negare a lumii, de o conceptie pesimista a existentei, foarte apropiata de cea greaca privind trupul inchisoare; aceasta idee este contemporana cu predominanta ideii de reincarnare, ea este de asemenea legata de o viziune pesimista a materiei si istoriei. Ideea de reincarnare este centrata total asupra omului si faptelor sale.BUDDHISMUL
Buddhismul, ca si hinduismul, crede in existenta unei relatii strânse intre reincarnare si legea karmei. Sunt totusi numeroase diferente fata de hinduism:
Privind conceptia eliberarii omul se poate elibera singur de lume si de suferinta. Terapia se bazeaza pe critica iluziilor legate de dorinta si pe renuntare; ea propune un demers mai putin mistic, cat psihologic. Accentul nu este pus pe fuziunea cu brahman, ci pe detasarea care conduce la Nirvana, inteles ca o privatiune de orice dorinta, ca un calm desavârsit.
Non-permanenta sufletului; continuitatea subiectului uman nu este decât iluzie si aparenta. Nu se are in vedere nemurirea sufletului. Sufletul este un flux, o curgere, o transformare neîncetata. Doar curgerea vietii pare sa asigure continuitatea reincarnarilor.
Nirvana: in budismul clasic este definit intr-o maniera negativa. El nu este de fapt nimic, nu este un loc, el exprima starea de eliberare, de non-dorinta. Dar anumite secte il vad ca pe locul de beatitudine, de fericire deplina atinsa la sfârsitul procesului de eliberare de catre individul care a trecut printr-o serie de reincarnari. ALTE CURENTE DE GANDIRE:
Gnosticismul: este o ipoteza iudeo-crestina alcatuita din mai multe curente crestine aparute in cursul celui de al doilea secol dupa Cristos. Printre altele, aceasta ipoteza atribuie lui Cristos teoria dupa care Ioan Botezatorul ar fi fost Ilie reincarnat.
Cabala ebraica: exista din vremea celui de al doilea secol dupa Cristos, dar propasirea ei s-a facut intre sec. 13-16. Este o teosofie in forma ebraica. Cabalistii nu sunt toti de acord asupra ideii de reincarnare. Sunt multe adaptari succesive, care dau impresia de a te gasi in fata unei compilari doctrinare, in care reincarnarea isi joaca rolul in functie de problemele care se ivesc in constiinta populara.
Filozofii moderni: Ideea de reincarnare a atras mult o serie de filozofi moderni. Pentru Lessing (1729-1781), aceasta constituie o ipoteza, pentru Arthur Schopenhauer (1786-1860), ea este un element important al unei filozofii extrem de pesimiste (care ar putea fi prezentata ca o filozofie a plictiselii).
Spiritismul: Reincarnarea se regaseste in curentul spiritist al lui Allan Kardec (1804-1869). Influenta sa a fost foarte mare in sec.19 si se mai pastreaza inca reminiscente importante in Brazilia si Filipine.
Rozicrucienii: aceast curent afirma, printre altele, ca reincarnarea nu este un simplu fapt de credinta, ci ceva sigur, accesibil capacitatilor oculte ale initiatului si ca orice fiinta este parte integranta din Dumnezeu (tema care se regaseste azi in curentul New Age), ca doctrina despre reincarnare este o explicatie etica multumitoare a nedreptatilor din aceasta lume; ca reincarnarea si legea de la cauza la efect sunt in perfecta armonie cu astrologia; ca Cristos a dat ucenicilor sai invataturi despre reincarnare, dar ca le-a poruncit sa nu vorbeasca nimanui despre aceasta, de unde ar reiesi o ocultare, o ascundere a existentei reincarnarii timp de 2000 de ani.
Antropozofia: Rudolf Steiner (1861-1929), fondatorul antropozofiei a trecut prin initierea Rozcrucienilor. Se observa la el, ca in toate teoriile moderne ale reincarnarii, o deplasare de accente si chiar o rasturnare completa a sensului reincarnarii. Pentru hindus, scopul era de a fi eliberat de fatalitatea reincarnarilor. Pentru Rudolf Steiner, reincarnarea nu mai este o lege ingrozitoare a existentei, de care ar trebui sa se elibereze, ci devine un instrument pozitiv, indispensabil dezvoltarii spiritualitatii si a libertatii. Nasterea intr-un corp este ceva minunat in sensul biblic al creatiei omului dupa chipul lui Dumnezeu. Ceea ce alieneaza omul, nu este trupul sau, ci atitudinea in fata vietii. Suferinta legata de karma destinului provine dintr-o nepotrivire a sufletului fata de posibilitatile pe care i le ofera viata actuala. Sufletul trebuie sa fie eliberat de aceasta nepotrivire, dar nu de corp. Aceasta conceptie este legata de evolutionismul si ideea de progres a lui Steiner. Pentru Rudolf Steiner, Cristos constituie impulsul central si hotarîtor al istoriei mondiale. "Radu Cerghizan