"Informatii referitoare la reincarnare au existat (si mai exista) în Biblie si in unele texte apocrife. Biserica primelor secole a acceptat teza reincarnarii, sustinuta si de Isus. In anul 553 însa, la cel de al cincelea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol, teza reincarnarii a fost anatemizata, fiind considerata drept o eroare dogmatica. Imparatul Justinian (leit-motivul sãu: "Afurisit fie cel care, de aici încolo, va mai crede in preexistenta sufletului !") a impus clerului propriul sau crez, a pus sub arest pe Papa Vigilius (spre a nu conturba Conciliul !) si a obligat episcopii sa accepte noua dogma. Justinian a considerat ca teza reincarnarii acorda omenirii o prea lunga perioada de timp pentru atingerea unei trepte mai înalte de dezvoltare a constiin
tei.Dupa anul 553, credinciosilor li s-a spus de catre biserica ca au la dispozitie o singura viata pentru a reveni din nou la stadiul dinaintea comiterii pacatului originar.Noua teza a lui Justinian, propagata masiv în rândul enoriasilor de pretutindeni in cursul secolelor urmatoare, continuata pâna azi, a dus la erori si mai mari de comportament ale oamenilor, majoritatea încercând sa traiasca din plin asa-zisa unica viata.Biserica a exclus treptat aproape toate textele, documentele si cele 31 evanghelii apocrife, neconforme noii linii dogmatice trasate. Cu toata cenzura impusa textelor originare, s-au mai pastrat pe alocuri unele referiri ale lui Isus la reincarnare (Evanghelia lui Ioan [3,1-8], deasemeni afirmatiile lui Isus despre reincarnarea profetului Ilie in trupul lui Ioan Botezatorul din Evanghelia lui Matei [11,14 si 17,10-13], sau cele spuse de Isus fariseilor, in legatura cu faptul ca el ar mai fi trait odata pe pamânt, inca inaintea patriarhului Avraam [Evanghelia lui Ioan, 8,56-58]). Alte pasaje biblice care aduc indicii asupra reincarnarii: "Ieremia" (1,5), "Cartea Intelepciunii" (2,5 si 8,20), "Cartea lui Kohelet" (12,6), "Evanghelia lui Matei" (26,52), "Evanghelia lui Ioan" (9,1-3), "Epistola lui Pavel catre Filipeni" (2,6-7), "Epistola soborniceasca a lui Iacov" (3,6). Deasemenea, in documentele necanonice (apocrife): "Evanghelia dupa Pistis Sophia", "Evanghelia lui Toma" s.a.
REINCARNAREA IN DIVERSE CURENTE DE GANDIREGANDIREA GREACA
La baza acesteia se afla unele comunitati practicante ale religiei inspirate de Orfeu (orfismul), aparute in Grecia incepând cu secolul 6 î.C. Este vorba despre un sistem de credinta care asocia nemurirea sufletului cu ciclurile de reincarnari. Dupa ciclul nasterilor si roata destinului, existenta trupeasca e considerata ca o pedeapsa. Exilat in corp, sufletul trebuie sa scape de tristul destin al reincarnarilor si nu poate sa o faca decât prin asceza (adica prin abstinenta de la consumul de carne). Numerosi filozofi au fost marcati de aceste credinte, dar indiferent de forma pe care o ia doctrina lor, scopul ramâne acela de eliberare a sufletului. Incarnarea sufletului apare ca o pedeapsa pe care sufletul si-a atras-o prin propriile sale greseli; prin urmare reincarnarea functioneaza in acelasi timp ca o fatalitate de care trebuie sa te eliberezi si ca o sansa de eliberare. In orice caz, pentru ca aceasta eliberare sa intervina, e necesara o initiere religioasa sau o constientizare filozofica.HINDUISMUL
Ideea de reincarnare se exprima cel mai pregnant in hinduism, cu toate ca si aici ea a trecut printr-o serie de reinterpretari. Cele mai vechi texte (Rigveda) nu pomenesc nimic despre aceasta idee. Abia in Upanisad, vechea teorie a platii a fuzionat cu ideea de reincarnare. Ca urmare, se pot observa unele influente reciproce intre religia originara, revolutia adusa de Upanisad, Baghadavad Gita si evlavia populara. In Upanisad, identificarea salutara a Sinelui (atman) cu Absolutul (brahman) nu poate avea loc decât daca Sinele o rupe cu ciclul infernal al existentei (samsara), adica cu sirul de reincarnari succesive. Salvarea inseamna oprirea revenirilor pe pamânt si nicidecum inmultirea numarului de reincarnari, cum pretind adeptii occidentali ai unui hinduism deformat. Nu e vorba aici de o noua nastere; omul se naste o singura data, dar nu moare cu adevarat: din reincarnare in reincarnare, el nu-si schimba decât trupul, pâna ce ajunge la adevarata libertate, in Nirvana. Principiul care dirijeaza calatoria dintr-un corp in altul este dorinta sau legea karmei. Scopul spiritualitatii hinduse este acela de eliberare de aceasta legatura karmica, pentru a se putea uni cu brahman. Prin Bakhti (curent de devotiune) se insista asupra harului divin ca unic mod de salvare. Omul nu este agentul propriei eliberari din ciclul reincarnarilor. Hinduismul culmineaza printr-o mistica a eliberarii, dar nu si prin explicarea raului si mortii prin reincarnare. Este aici o mare diferenta fata de ezoterismul occidental care se considera ca derivând din hinduism. Pentru Albert Schweitzer, aceasta mistica este legata de o negare a lumii, de o conceptie pesimista a existentei, foarte apropiata de cea greaca privind trupul inchisoare; aceasta idee este contemporana cu predominanta ideii de reincarnare, ea este de asemenea legata de o viziune pesimista a materiei si istoriei. Ideea de reincarnare este centrata total asupra omului si faptelor sale.BUDDHISMUL
Buddhismul, ca si hinduismul, crede in existenta unei relatii strânse intre reincarnare si legea karmei. Sunt totusi numeroase diferente fata de hinduism:
Privind conceptia eliberarii omul se poate elibera singur de lume si de suferinta. Terapia se bazeaza pe critica iluziilor legate de dorinta si pe renuntare; ea propune un demers mai putin mistic, cat psihologic. Accentul nu este pus pe fuziunea cu brahman, ci pe detasarea care conduce la Nirvana, inteles ca o privatiune de orice dorinta, ca un calm desavârsit.
Non-permanenta sufletului; continuitatea subiectului uman nu este decât iluzie si aparenta. Nu se are in vedere nemurirea sufletului. Sufletul este un flux, o curgere, o transformare neîncetata. Doar curgerea vietii pare sa asigure continuitatea reincarnarilor.
Nirvana: in budismul clasic este definit intr-o maniera negativa. El nu este de fapt nimic, nu este un loc, el exprima starea de eliberare, de non-dorinta. Dar anumite secte il vad ca pe locul de beatitudine, de fericire deplina atinsa la sfârsitul procesului de eliberare de catre individul care a trecut printr-o serie de reincarnari. ALTE CURENTE DE GANDIRE:
Gnosticismul: este o ipoteza iudeo-crestina alcatuita din mai multe curente crestine aparute in cursul celui de al doilea secol dupa Cristos. Printre altele, aceasta ipoteza atribuie lui Cristos teoria dupa care Ioan Botezatorul ar fi fost Ilie reincarnat.
Cabala ebraica: exista din vremea celui de al doilea secol dupa Cristos, dar propasirea ei s-a facut intre sec. 13-16. Este o teosofie in forma ebraica. Cabalistii nu sunt toti de acord asupra ideii de reincarnare. Sunt multe adaptari succesive, care dau impresia de a te gasi in fata unei compilari doctrinare, in care reincarnarea isi joaca rolul in functie de problemele care se ivesc in constiinta populara.
Filozofii moderni: Ideea de reincarnare a atras mult o serie de filozofi moderni. Pentru Lessing (1729-1781), aceasta constituie o ipoteza, pentru Arthur Schopenhauer (1786-1860), ea este un element important al unei filozofii extrem de pesimiste (care ar putea fi prezentata ca o filozofie a plictiselii).
Spiritismul: Reincarnarea se regaseste in curentul spiritist al lui Allan Kardec (1804-1869). Influenta sa a fost foarte mare in sec.19 si se mai pastreaza inca reminiscente importante in Brazilia si Filipine.
Rozicrucienii: aceast curent afirma, printre altele, ca reincarnarea nu este un simplu fapt de credinta, ci ceva sigur, accesibil capacitatilor oculte ale initiatului si ca orice fiinta este parte integranta din Dumnezeu (tema care se regaseste azi in curentul New Age), ca doctrina despre reincarnare este o explicatie etica multumitoare a nedreptatilor din aceasta lume; ca reincarnarea si legea de la cauza la efect sunt in perfecta armonie cu astrologia; ca Cristos a dat ucenicilor sai invataturi despre reincarnare, dar ca le-a poruncit sa nu vorbeasca nimanui despre aceasta, de unde ar reiesi o ocultare, o ascundere a existentei reincarnarii timp de 2000 de ani.
Antropozofia: Rudolf Steiner (1861-1929), fondatorul antropozofiei a trecut prin initierea Rozcrucienilor. Se observa la el, ca in toate teoriile moderne ale reincarnarii, o deplasare de accente si chiar o rasturnare completa a sensului reincarnarii. Pentru hindus, scopul era de a fi eliberat de fatalitatea reincarnarilor. Pentru Rudolf Steiner, reincarnarea nu mai este o lege ingrozitoare a existentei, de care ar trebui sa se elibereze, ci devine un instrument pozitiv, indispensabil dezvoltarii spiritualitatii si a libertatii. Nasterea intr-un corp este ceva minunat in sensul biblic al creatiei omului dupa chipul lui Dumnezeu. Ceea ce alieneaza omul, nu este trupul sau, ci atitudinea in fata vietii. Suferinta legata de karma destinului provine dintr-o nepotrivire a sufletului fata de posibilitatile pe care i le ofera viata actuala. Sufletul trebuie sa fie eliberat de aceasta nepotrivire, dar nu de corp. Aceasta conceptie este legata de evolutionismul si ideea de progres a lui Steiner. Pentru Rudolf Steiner, Cristos constituie impulsul central si hotarîtor al istoriei mondiale. "Radu Cerghizan
tei.Dupa anul 553, credinciosilor li s-a spus de catre biserica ca au la dispozitie o singura viata pentru a reveni din nou la stadiul dinaintea comiterii pacatului originar.Noua teza a lui Justinian, propagata masiv în rândul enoriasilor de pretutindeni in cursul secolelor urmatoare, continuata pâna azi, a dus la erori si mai mari de comportament ale oamenilor, majoritatea încercând sa traiasca din plin asa-zisa unica viata.Biserica a exclus treptat aproape toate textele, documentele si cele 31 evanghelii apocrife, neconforme noii linii dogmatice trasate. Cu toata cenzura impusa textelor originare, s-au mai pastrat pe alocuri unele referiri ale lui Isus la reincarnare (Evanghelia lui Ioan [3,1-8], deasemeni afirmatiile lui Isus despre reincarnarea profetului Ilie in trupul lui Ioan Botezatorul din Evanghelia lui Matei [11,14 si 17,10-13], sau cele spuse de Isus fariseilor, in legatura cu faptul ca el ar mai fi trait odata pe pamânt, inca inaintea patriarhului Avraam [Evanghelia lui Ioan, 8,56-58]). Alte pasaje biblice care aduc indicii asupra reincarnarii: "Ieremia" (1,5), "Cartea Intelepciunii" (2,5 si 8,20), "Cartea lui Kohelet" (12,6), "Evanghelia lui Matei" (26,52), "Evanghelia lui Ioan" (9,1-3), "Epistola lui Pavel catre Filipeni" (2,6-7), "Epistola soborniceasca a lui Iacov" (3,6). Deasemenea, in documentele necanonice (apocrife): "Evanghelia dupa Pistis Sophia", "Evanghelia lui Toma" s.a.REINCARNAREA IN DIVERSE CURENTE DE GANDIREGANDIREA GREACA
La baza acesteia se afla unele comunitati practicante ale religiei inspirate de Orfeu (orfismul), aparute in Grecia incepând cu secolul 6 î.C. Este vorba despre un sistem de credinta care asocia nemurirea sufletului cu ciclurile de reincarnari. Dupa ciclul nasterilor si roata destinului, existenta trupeasca e considerata ca o pedeapsa. Exilat in corp, sufletul trebuie sa scape de tristul destin al reincarnarilor si nu poate sa o faca decât prin asceza (adica prin abstinenta de la consumul de carne). Numerosi filozofi au fost marcati de aceste credinte, dar indiferent de forma pe care o ia doctrina lor, scopul ramâne acela de eliberare a sufletului. Incarnarea sufletului apare ca o pedeapsa pe care sufletul si-a atras-o prin propriile sale greseli; prin urmare reincarnarea functioneaza in acelasi timp ca o fatalitate de care trebuie sa te eliberezi si ca o sansa de eliberare. In orice caz, pentru ca aceasta eliberare sa intervina, e necesara o initiere religioasa sau o constientizare filozofica.HINDUISMUL
Ideea de reincarnare se exprima cel mai pregnant in hinduism, cu toate ca si aici ea a trecut printr-o serie de reinterpretari. Cele mai vechi texte (Rigveda) nu pomenesc nimic despre aceasta idee. Abia in Upanisad, vechea teorie a platii a fuzionat cu ideea de reincarnare. Ca urmare, se pot observa unele influente reciproce intre religia originara, revolutia adusa de Upanisad, Baghadavad Gita si evlavia populara. In Upanisad, identificarea salutara a Sinelui (atman) cu Absolutul (brahman) nu poate avea loc decât daca Sinele o rupe cu ciclul infernal al existentei (samsara), adica cu sirul de reincarnari succesive. Salvarea inseamna oprirea revenirilor pe pamânt si nicidecum inmultirea numarului de reincarnari, cum pretind adeptii occidentali ai unui hinduism deformat. Nu e vorba aici de o noua nastere; omul se naste o singura data, dar nu moare cu adevarat: din reincarnare in reincarnare, el nu-si schimba decât trupul, pâna ce ajunge la adevarata libertate, in Nirvana. Principiul care dirijeaza calatoria dintr-un corp in altul este dorinta sau legea karmei. Scopul spiritualitatii hinduse este acela de eliberare de aceasta legatura karmica, pentru a se putea uni cu brahman. Prin Bakhti (curent de devotiune) se insista asupra harului divin ca unic mod de salvare. Omul nu este agentul propriei eliberari din ciclul reincarnarilor. Hinduismul culmineaza printr-o mistica a eliberarii, dar nu si prin explicarea raului si mortii prin reincarnare. Este aici o mare diferenta fata de ezoterismul occidental care se considera ca derivând din hinduism. Pentru Albert Schweitzer, aceasta mistica este legata de o negare a lumii, de o conceptie pesimista a existentei, foarte apropiata de cea greaca privind trupul inchisoare; aceasta idee este contemporana cu predominanta ideii de reincarnare, ea este de asemenea legata de o viziune pesimista a materiei si istoriei. Ideea de reincarnare este centrata total asupra omului si faptelor sale.BUDDHISMUL
Buddhismul, ca si hinduismul, crede in existenta unei relatii strânse intre reincarnare si legea karmei. Sunt totusi numeroase diferente fata de hinduism:
Privind conceptia eliberarii omul se poate elibera singur de lume si de suferinta. Terapia se bazeaza pe critica iluziilor legate de dorinta si pe renuntare; ea propune un demers mai putin mistic, cat psihologic. Accentul nu este pus pe fuziunea cu brahman, ci pe detasarea care conduce la Nirvana, inteles ca o privatiune de orice dorinta, ca un calm desavârsit.
Non-permanenta sufletului; continuitatea subiectului uman nu este decât iluzie si aparenta. Nu se are in vedere nemurirea sufletului. Sufletul este un flux, o curgere, o transformare neîncetata. Doar curgerea vietii pare sa asigure continuitatea reincarnarilor.
Nirvana: in budismul clasic este definit intr-o maniera negativa. El nu este de fapt nimic, nu este un loc, el exprima starea de eliberare, de non-dorinta. Dar anumite secte il vad ca pe locul de beatitudine, de fericire deplina atinsa la sfârsitul procesului de eliberare de catre individul care a trecut printr-o serie de reincarnari. ALTE CURENTE DE GANDIRE:
Gnosticismul: este o ipoteza iudeo-crestina alcatuita din mai multe curente crestine aparute in cursul celui de al doilea secol dupa Cristos. Printre altele, aceasta ipoteza atribuie lui Cristos teoria dupa care Ioan Botezatorul ar fi fost Ilie reincarnat.
Cabala ebraica: exista din vremea celui de al doilea secol dupa Cristos, dar propasirea ei s-a facut intre sec. 13-16. Este o teosofie in forma ebraica. Cabalistii nu sunt toti de acord asupra ideii de reincarnare. Sunt multe adaptari succesive, care dau impresia de a te gasi in fata unei compilari doctrinare, in care reincarnarea isi joaca rolul in functie de problemele care se ivesc in constiinta populara.
Filozofii moderni: Ideea de reincarnare a atras mult o serie de filozofi moderni. Pentru Lessing (1729-1781), aceasta constituie o ipoteza, pentru Arthur Schopenhauer (1786-1860), ea este un element important al unei filozofii extrem de pesimiste (care ar putea fi prezentata ca o filozofie a plictiselii).
Spiritismul: Reincarnarea se regaseste in curentul spiritist al lui Allan Kardec (1804-1869). Influenta sa a fost foarte mare in sec.19 si se mai pastreaza inca reminiscente importante in Brazilia si Filipine.
Rozicrucienii: aceast curent afirma, printre altele, ca reincarnarea nu este un simplu fapt de credinta, ci ceva sigur, accesibil capacitatilor oculte ale initiatului si ca orice fiinta este parte integranta din Dumnezeu (tema care se regaseste azi in curentul New Age), ca doctrina despre reincarnare este o explicatie etica multumitoare a nedreptatilor din aceasta lume; ca reincarnarea si legea de la cauza la efect sunt in perfecta armonie cu astrologia; ca Cristos a dat ucenicilor sai invataturi despre reincarnare, dar ca le-a poruncit sa nu vorbeasca nimanui despre aceasta, de unde ar reiesi o ocultare, o ascundere a existentei reincarnarii timp de 2000 de ani.
Antropozofia: Rudolf Steiner (1861-1929), fondatorul antropozofiei a trecut prin initierea Rozcrucienilor. Se observa la el, ca in toate teoriile moderne ale reincarnarii, o deplasare de accente si chiar o rasturnare completa a sensului reincarnarii. Pentru hindus, scopul era de a fi eliberat de fatalitatea reincarnarilor. Pentru Rudolf Steiner, reincarnarea nu mai este o lege ingrozitoare a existentei, de care ar trebui sa se elibereze, ci devine un instrument pozitiv, indispensabil dezvoltarii spiritualitatii si a libertatii. Nasterea intr-un corp este ceva minunat in sensul biblic al creatiei omului dupa chipul lui Dumnezeu. Ceea ce alieneaza omul, nu este trupul sau, ci atitudinea in fata vietii. Suferinta legata de karma destinului provine dintr-o nepotrivire a sufletului fata de posibilitatile pe care i le ofera viata actuala. Sufletul trebuie sa fie eliberat de aceasta nepotrivire, dar nu de corp. Aceasta conceptie este legata de evolutionismul si ideea de progres a lui Steiner. Pentru Rudolf Steiner, Cristos constituie impulsul central si hotarîtor al istoriei mondiale. "Radu Cerghizan
