Legile lui Zamolxis...

Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis întrupează geniul religios al daco-geţilor, pentru că, în ultimă instanţă el reprezintă spiritualitatea autohtonilor, a acelor strămoşi aproape mitici învinşi de romani.Literatura îi atribuie sensuri simbolice, de figură aurorală a spaţiului mitic românesc. În poemul Memento mori, Eminescu îl prezintă în ipostaza de zeu războinic:
Şi Zamolxe, cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri
Mişcă caii lui de fulger şi-a lui car.
Înveşmântat cu hlamidă albă,
Zamolxe conduce oştirea dacă împotriva romanilor; portretul său este realizat în replică la cel al lui Zeus:
Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare,
Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare,
Colţuroasa lui coroană e ca fulger împietrit,
Împletit cu stele albastre. Răsturnat în car cu rune,
Cu-a lui mână arată drumul la oştirile-i bătrâne
Şi de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit.
În poemul Gemenii apare ca zeu al armoniei, însoţit de lună şi soare:
În capul mesei şede Zamolxe, zeul getic,
Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic.
În dreapta lui sub vălul de ceaţă mândrul soare,
În stânga-i şade luna sfioasă, zâmbitoare....
Tot ca zeu suprem, capabil să readucă viaţa în trupul îngheţat de moarte este înfăţişat şi în poemul Strigoii.
Lucian Blaga scrie o dramă întitulată Zamolxe, în care abordează problema naşterii religiilor; subintitulată mit păgân, scrierea sa îl prezintă pe Zamolxe ca profet izgonit din cetate pentru că propovăduieşte credinţa în Marele Orb; timp de şapte ani trăieşte într-o peşteră din mijlocul pădurii. Între timp, ideile lui se răspândesc în cetate. Simţindu-se ameninţat de noua religie, marele mag al dacilor hotărăşte să-l transforme pe Zamolxe în zeu. Îi comandă o statuie, iar când profetul se reîntoarce în postura de străin sălbăticit găseşte lumea adunată la templu
pentru a-i înălţa statuia. Magul îi explică acest demers: Poporul se răzbună fără să vrea fără să ştie. Ai încercat să-l scapi de zei şi azi îţi ai şi tu un chip de piatră printre ei!Furios pe manevra preotului, îşi distruge statuia stârnind revolta mulţimii care îl ucide cu bucăţi din statuie. În final, lumea recunoaşte în cel mort pe Zamolxe şi realizează că prin moartea sa le-a fost redat Dumnezeul Orb. Blaga sugerează discret că instituirea unei ordini religioase are nevoie de o jertfă; de altfel, în singurătatea peşterii sale Zamolxe primeşte mai multe semne care îi vestesc
sacrificiu"
ASTROLOGIA IN DACIA
Dacii, departe de a fi un popor barbar si neinstruit, au fost un popor cu o culturã şi o spiritualitate
deosebitã, cu informaţii precise în multe domenii, inclusiv legate de mersul si influenta astrelor. Astãzi se cunoaşte cã dacii aveau cunostiinte astronomice foarte avansate: de exemplu, anul dacic totaliza 365,242197 zile, pe când anul astronomic modern a fost calculat la 365,242198 zile, astfel precizia calculului dacic era uimitor de exactã pentru vremea respectivã (de cinci ori mai precis decât calendarul iulian folosit de romani).
ZAMOLXIS, EROUL SI ZEUL CIVILIZATOR
Cele mai vechi relatãri despre cunoaşterea si practica astrologiei în Dacia se referã la Zamolxis, miticul om-zeu, care, potrivit lui Herodot nu a fost sclavul lui Pitagora, ci a fost predecesor al acestuia: „Cred totuşi cã acesta a trãit mult înainte de Pitagora.” (Herodot, Istorii ,IV,96), iar Pitagora se ştie cã a trãit aproximativ între anii 580 - 500 î.e.n.
Întors în patrie din Egipt, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor si pe cel al poporului, ca tãlmacitor al fenomenelor cereşti. În cele din urmã a izbutit sa-l convingã pe rege sã si-l facã asociat, ca pe un om ce avea însuşirea de a dezvãlui voinţa zeilor.” (Strabon, Geografia,VII ,3,5)
Alte referinţe despre daci ca si cunoscãtori ai stelelor întâlnim si la Iordanes. Iordanes (sec. VI e.n.), istoric al goţilor, atrage atenţia cã geto-dacii, în timpul regelui Burebista si al marelui preot Deceneu, au deprins reguli de viatã spiritualã si învãţături avansate: "Geţii îl ascultau în toate si fiindcã erau înzestraţi cu o inteligenţã naturalã, îi învãta aproape toatã filozofia... morala... instruindu-i în fizicã, el îi îndruma sã trãiascã conform naturii sub domnia propriilor legi (legile belagine)... îi învãtã logica si reuşi sã-i facã abili în gândire si superiori altor popoare... îi învãtã sã observe cele 12 semne ale zodiacului si cursul planetelor si toatã astronomia. El le explicã cum creste si descreşte fata lunii si le arãtã cu cât globul încins al Soarelui depăşeşte în mãrime planeta noastră terestră si le explică numele a 346 de stele."
"Vezi ce mare plăcere, ca nişte oameni prea viteji sã se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puţintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul însuşirile ierburilor si ale fructelor, pe acesta studiind descreşterea si scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui si cum, prin rotaţia cerului, (astrale) care se grăbesc sã atingă regiunea orientală sunt duse după o regulă prestabilită".
HESTIA / VESTA - ZEITA
Diodor din Sicilia afirmă: "Zamolxe pretindea cã lui îi dăduse legile Hestia". Este vorba despre legile belagine (legile frumoase), un cod moral si spiritual de viatã de care amintesc mulţi autori antici, care astăzi este însă necunoscut. Este posibil ca si informaţiile spirituale si ştiinţifice, inclusiv astronomice/astrologice, sã aibă aceeaşi sursă: comunicarea cu zeiţa Hestia sau cu alte entităţi spirituale. Sunt istorici astăzi care consideră cã Hestia ar fi fost o persoană reală, o conducătoare politică si/sau religioasă din epoca neolitică a matriarhatului,zeificată de către daci dupã moartea ei.
La romani, zeiţa Hestia era venerată sub numele de Vesta. În astrologie există un asteroid cu acest nume,Vesta, care are semnificaţia „păstrătoarea flăcării”, a adevărului şi a altor valori spirituale si culturale naturale,având puteri transformatoare şi creatoare (sexuale). Vesta este de o importanţă specială pentru cei care au o simţul unei misiuni sau unui scop în viatã, creând mediul prielnic pentru împlinirea acesteia.
Zamolxis are ca si corespondent astrologic pe Saturn, acest lucru derivând atât din etimologia cuvântului(zal=zeu, mox=moş, bătrân), cât si din filosofia de viatã simplă şi naturalã, ascetică uneori, pe care a predat-o geto-dacilor. O confirmare a acestei legături spirituale iniţiatice între Zamolxis si Vesta (Hestia) o găsim în astrograma natală a României, care este reprezentativă pentru poporul român, trecutul si viitorul lui. (5 februarie 1859, ora locală 2:42 PM, Bucuresti).
În tema natală a României, Saturn este retrograd (corespunzând inaccesibilităţii lui Zamolxis, dispariţiei lui dintre geţi pentru trei ani si reapariţia lui bruscă dupã aceea) situat în casa II a valorilor materiale si spirituale.
Zamolxis fiind considerat cel care a pus bazele filosofiei si stilului de viatã al poporului român, a valorilor lui,care se păstrează nealterate până în zilele noastre (fapt sprijinit astrologic de recepţia mutuală între Saturn –Zamolxis - si Soare - poporul român: Saturn în domiciliul Soarelui, în Leu, Soarele în domiciliul lui Saturn,Vărsătorul).
Vesta în tema natală a României este situată în opoziţie EXACTÃ cu Saturn (cu un orb de numai 8 minute,în plus fiind si aplicantă), în semnul altruist si dezinteresat al Vărsătorului, în casa VIII, accentuându-se această axă a sistemului de valori (casele II – VIII). Această legătură atât de strânsă dintre Saturn si Vesta, poate fi considerată o mărturie astrologică în favoarea afirmaţiei lui Diodor din Sicilia despre legile pe care Hestia le-a dat lui Zamolxe spre a fi împărtăşite oamenilor, ca ei sã trãiascã mai bine si mai corect.
Trebuie menţionat ca în acea perioada istorica,când noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburător, în întreaga lume antica se întâmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanitarii:
- La Babilon, în timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 î.e.n.) ziguratul Etemenaki,
cunoscut ca "Turnul lui Babel", în mod cert si cu rol de observator astronomic.
- Trăia si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 î.e.n.), întemeietorul daoismului.
- Trăia si crea Zarathustra (599-522 î.e.n.), filozof si întemeietor al religiei iraniene.
- Trăia Sakya-muni, adică Gauthama Buddha (555-486 î.e.n.), întemeietorul budismului.
- Trăia filozoful si moralistul Kon -Fu -Tzî (551 - 479 î.e.n.), întemeietorul confucianismului.
- Se scriau cele mai vechi părţi ale Bibliei, parte redactate în sec. VI î.e.n.
- În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etrusca, "Lupoaica", simbolul Cetăţii Eterne
Herodot specifică, legat de casa în care marele preot făcea cunoscute învăţăturile sale în "adunarea bărbaţilor", ca era o construcţie cu caracter public si aminteşte ca noul Zamolxis a poruncit sa i se construiască apoi si o locuinţa subpământeană, de uz personal, în care avea sa trăiască timp de trei ani, făcând prorociri bazate pe semne cereşti si primind numele de zeu, după care s-a retras, "petrecându-si viata într-o peştera..." Între perioada de locuire în acel centru unde era "casa bărbaţilor" şi retragere, din textele lui Herodot si Strabon se
constata ca a existat o perioada de locuire de trei ani într-o locuinţa subpământeana, care a însemnat prorociri pe baza de semne cereşti, ceea ce ne poate duce la concluzia ca acea locuinţa ar fi putut fi un observator astronomic,construit undeva într-o zona favorabila observării mersului aştrilor şi planetelor, care nu putea fi decât un munte,devenit o zona sacra.
De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legătură cu "zona sacra" sau "muntele sacru", în mai tot lanţul Carpaţilor, cum ar fi Munţii Călimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densuşianu).
Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului - muntele sfânt - s-au ridicat obiecţii legate de faptul că muntele în cauză trebuia sa fie, neapărat,"un munte ascuns", aşa cum pretind vechile tradiţii. În legătura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit că majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, susţin ideea ca muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului(Dealul Grădiştea), din Munţii Oraştiei, cu complexul sau de sanctuare.
Istorici de seama ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei peşteri situata aproape de vârf, adusa în atenţie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, atât pentru munte,cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon). Conform vechilor tradiţii, o însuşire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: "...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu
uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele străluceşte în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în ceata, sau cine ştie cum si în ce, fiindcă pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi străveziu. Nu se întâmpla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele
Gugu se ascunde." (Victor Kernbach -"Muntele ascuns al lui Zamolxis", România pitoreasca nr.7/1972).
Înainte de a da o explicaţie acceptului de egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca este vorba de un fenomen optic de totala refracţie a luminii, care se produce în anumite condiţii meteo. El se datorează straturilor de aer, cu densităţi diferite, care se "pliază" pe versanţii estici ai munţilor din zona, în condiţii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a doua căldări glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Peşterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de
refracţie. Un alt fenomen asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozităţii (ceata, nori) de pe versantul estic al celor doua vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determină precipitaţii, care alimentează pârâul Izvorul Gugului. In aceste condiţii, mai ales deasupra versantului răsăritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile menţionate conferă locului o trăsătura de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi oferă condiţii ce permit observarea cerului.
Conexând cele de mai sus cu afirmaţia lui Strabon legata de faptul ca Zamolxis "întemeiat pe semne cereşti, făcea prorociri..", se pot avansa următoarele: - În perioada în care Zamolxis "îi învaţă pe fruntaşii ţării", în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se răcise considerabil (dovada studiile de climatologie istorica, pe baza mişcărilor gheţarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica
probleme în privinţa amplasării unui observator astronomic. - Zamolxis a căutat un loc, de unde, în ciuda condiţiilor neprielnice, sa poată observa nestingherit cerul. Acest loc a fost găsit, era "o locuinţă subpământeana",în fapt o crevasa naturala în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificata, pentru a obţine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumita deschidere unghiulară. - După ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis"dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinţa lui de sub pământ. A trăit acolo trei ani. Tracii doreau mult să-l aibă, jelindu-l ca pe un mort.
In al patrulea an, el le-a apărut şi astfel Zamolxis făcu vrednice de crezare învăţăturile
lui..."(Herodot.IV.95). Deşi vreme de trei ani a lăsat sa se creadă ca este mort, ca apoi sa apără iar în comunitate,se pare ca Zamolxis nu a urmărit o "reînviere" care sa întărească învăţăturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolării de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebita importanţă. Locuinţa subpământeana, ca un observator astronomic si poate ca o construcţie ce permitea urmărirea astrelor si ziua, pentru ca, deşi fântânarii se feresc sa o spună, se ştie ca din fundul fântânilor adânci se poate vedea
si ziua licărirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta în mediul dat. În plus, daca lumina soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelaţiile zodiacului se perinda una după alta, la o ora si jumătate, deasupra orizontului.
Terenul ales, un "amfiteatru" cu "amplificare" naturala, datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost incinta sacra, unde, după reapariţie, se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îşi făcea cunoscute învăţăturile si prorocirile pe baza observaţiilor astronomice. Referitor la aceste cunoştinţe, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec. VI e.n.), istoric al goţilor, atrage atenţia ca geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunoşteau "teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita
Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc, sub ce nume si sub ce semne cele trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc, eclipsele solare, rotaţia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grăbesc sa atingă regiunea orientala si sunt duse înapoi în regiunea occidentala".
Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor",Publicaţiile Institutului Social Banat-Crişana, Timişoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situaţia data, în perioada solstiţiului de iarna se putea observa Constelaţia Gemenii, care prin orbita ei culminează deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstiţiul de vara permitea observarea culminaţiei Constelaţiei Săgetătorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasa dintre toate constelaţiile zodiacului. Între orbitele celor doua constelaţii, se înscriu
orbitele celorlalte constelaţii zodiacale.
Vârful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" îşi primeşte astfel încă o legitimitate. Trebuie subliniat ca la o încercare, astăzi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar apărea probleme majore,datorita precesiei echinocţiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuţi, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade faţă de constelaţiile zodiacale. In ce priveşte "observatorul", acesta este o crevasa amenajata în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, lăţime 2 m, înălţime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16' 54'' latitudine nordica si 22 42' 44'' longitudine estica,
altitudinea fiind de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se găsesc si astăzi stânele, care acum doua milenii si jumătate "asigurau" probabil pe cel de la "observator".
Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Haţeg,Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Peşterii - este alcătuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dislocate si prăvălite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, "peştera" sugerează o munca titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica. realizarea construcţiei subpământene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivaţie - o credinţă intensă, capabila să mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel.. În afara de acel "confort astronomic" necesar, locul trebuia sa mai conţină si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi triunghiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulaţie pentru măsurători cereşti.

REINVIEREA DACIEI...

Povestea scrisului...

Dunarea la Portile de Fier. Ambele maluri sunt pline de istorie si de preistorie

O crima de 9000 de ani?

In primavara anului 2004, existand pericolul inundatiilor, s-a hotarat golirea lacului de acumulare de la Portile de Fier. Cu acest prilej, arheologii au avut acces la zonele acoperite pana atunci de apa. De situatia creata, a profitat Dusan Boric, profesor la Universitatea Cambridge, care, impreuna cu echipa pe care a coordonat-o si-a propus sa studieze modul in care a interactionat civilizatia de la Dunare cu primele comunitati de agricultori din asezarile mai indepartate

Mormantul cu dinti de crap

Cea mai interesanta a fost descoperirea unui mormant vechi de 9.500 de ani, aflat langa apa si car e apartine culturii Vlasac. Mormantul era paralel cu fluviul, avand capul orientat in aval. In mormant a fost gasit un varf de sageata de cremene infipt in oasele bazinului unui schelet. Initial, s-a crezut ca este vorba despre un homicid preistoric. Dupa analize mai amanuntite, s-a ajuns la concluzia ca este scheletul unei femei. Arheologii au fost uimiti sa gaseasca in mormant aproape 400 de dinti de crap, gauriti la baza. Se presupune ca acesti dinti erau cusuti de hainele femeii.

Mormantul descoperit la Lepenski Vir

Ramane un mister prezenta, alaturi de dintii de peste, a scoicilor marine. Prima concluzie a fost ca acum 9.500 de ani, oamenii de pe malul Dunarii ar fi fost in contact cu o populatie stabilita pe malul marii. Avand in vedere ca in acea perioada femeile se ocupau de casa si de cresterea copiilor, iar barbatii cu vanatoarea, pare ciudat ca o femeie sa moara ranita de o sageata. Concluzia grupului de cercetatori condus de profesorul Dusan Boric este aceea ca femeia a fost ranita din greseala pe cand, in mod cu totul exceptional pentru timpurile la care ne referim, se afla la vanatoare.

Un puzzle cu piese lipsa

Pana la aparitia crestinismului, nu se cunoaste in Europa un interes atat de mare acordat inmormantarii si cultului strabunilor, ca in asezarile preistorice de pe Dunare. Se presupune ca cei mai multi oameni erau inhumati in afara localitatilor. In interior, erau inmormantate doar persoanele care indeplinisera un rol important pentru comunitate. Modul divers de inmormantare arata ca au existat ierarhii, insa acestea nu se bazau pe proprietatea personala, ci pe rolul jucat de defunct in viata sociala si in practica religioasa. Peste tot, pe ambele maluri ale Dunarii, obiceiurile si ritualurile de inmormantare erau identice. S-a observat, de pilda, ca in special la copii se obisnuia sa se vopseasca abdomenul cu ocru sau se puneau, tot in zona abdomenului, dinti de peste. Foarte rar se asezau in mormant obiecte folosite de defunct in timpul vietii, inclusiv bijuterii. In unele morminte, au fost descoperite coarne de cerb sau de bou, puse in jurul capului celui mort, si se presupune ca oamenii respectivi aveau o relatie mistica cu aceste animale.

Speranta acum 10 mii de ani

Pe baza cercetarilor paleopatologice, s-a descoperit ca media de viata oscila intre 30-39 de ani la femei, iar la barbati intre 40-44 de ani. In plus, peste 60% din populatie suferea de boli de oase: artrita, spondiloza, osteoporoza, osteoscleroza, rahitism, fracturi. Printre alte boli intalnite erau scorbutul si tumorile. Analiza grupelor de sange a aratat ca barbatii proveneau din grupuri etnice diferite, ca erau veniti din afara si ca se amestecasera cu femeile din zona. Apartinand unei vechi populatii europene de tip Cromanion (varianta Oberkassel), oamenii de atunci aveau capul mezocefal, fata lata si constitutia robusta.
Inainte de construirea hidrocentralei, zona Portile de Fier era extrem de periculoasa. Stancile ascutite ieseau din apa furioasa a Dunarii, iar vartejurile faceau in fiecare an victime, foarte multe vapoare scufundandu-se in zona. Se pune intrebarea de ce oamenii de acum 9.500 de ani s-au stabilit intr-o zona atat de periculoasa. Probabil pentru ca in vartejuri erau prinsi foarte multi pesti si aruncati la suprafata.

Tristete preistorica

Unii dintre ei ajungeau pe mal, fiind astfel foarte usor de prins.
In prima faza a acestei culturi, pestele a avut un rol dominant in alimentatie. In a doua faza insa, baza alimentatiei era constituita din carnea ierbivorelor vanate (cerb, vaca salbatica, porc salbatic), dar si din fructe salbatice sau din cereale.
Modificarea alimentatiei a avut loc intre anii 6.400-6.200 i.Hr., fapt explicat de specialisti prin incalzirea climei si reorientarea spre resursele terestre. In aceeasi perioada, pe teritoriul de astazi al Europei de Sud-Est, s-au format primele comunitati neolitice, a caror economie s-a bazat pe productia de alimente agricole si animaliere. Pestele, desi si-a pierdut rolul economic, fiind consumat mult mai putin, a ramas, totusi, prezent in practicile religioase.

Domnisoara Pogany si zeul neolitic

Constantin Brancusi - Domnisoara Pogany

Pentru oamenii din neoliticul dunarean, Dumnezeu avea corp de peste si cap de om. Cercetatorii sunt siguri ca era cap de om, pentru ca ochii erau asezati in fata si nu pe lateral. Aceeasi credinta in originea acvatica a vietii o intalnim si cateva mii de ani mai tarziu, la filosofii greci. Astfel, Tales din Milet vedea in apa inceputul a tot ceea ce exista. Heraclit considera ca sufletul vine din apa, iar Anaximandru credea ca, la inceput, oamenii au semanat cu pestii. Ceva mai tarziu, Darwin a confirmat, si el, ca viata a aparut din apa.
Aceasta reprezentare hibrida (om-peste) a divinitatii o regasim in statuetele din piatra descoperite la Lepenski Vir. Pentru oamenii de atunci, pestele reprezenta stapanul marelui fluviu, acela pe care, nu intamplator, romanii aveau sa-l numeasca Danubius (Zeul Fluviilor), stramos al oamenilor si a tot ceea ce exista.

Adam - statueta preistorica

Una din statuetele de acest tip, gasite intr-unul din siturile dunarene, a fost numita Adam de catre arheologi. Privind-o, ne frapeaza asemanarea cu Domnisoara Pogany, sculptura lui Brancusi. Critica de arta a observat nu o data marea asemanare a operelor brancusiene cu statuile neolitice, sculptorul insusi afirmand ca vine "de undeva de foarte departe". Artist al esentializarii, Brancusi si-a simplificat subiectele pana la forma cea mai pura, fiind preocupat de forma interioara si nu de cea exterioara a lucrurilor. Multe dintre creatiile sale (de pilda, Domnisoara Pogany sau Visul) amintesc prin linie si simplitate de ou, inceputul vietii. Oul apare frecvent si in lumea neolitica dunareana. Dupa academicianul Dragoslav Srejovic, sculpturile ovoide, care se gaseau in centrul fiecarei case, ar putea fi socotite cele mai vechi sculpturi monumentale din piatra. S-a considerat, probabil, ca din aceste pietre rotunde, amintind de oul preistoric, se naste tot ce exista, in primul rand pestele, strabunul omului, si cerbul, animalul vanat cel mai des. In cultura Lepenski Vir, au fost identificate doua tipuri de sculpturi: abstracte si figurative. Sculpturile figurative reprezinta sinteza dintre om si peste.

De ce zeii au venit din apa?

Oamenii au avut o relatie ambivalenta cu Dunarea. Pe de o parte, le asigura hrana, dar si apa, ambele elemente vitale. Pe de alta parte, insa, in memoria colectiva se pastra, probabil, distrugerea facuta de potop.

Zeu venit din apa

Recent o echipa de geologi, formata din doi romani si un american, a cercetat Delta Dunarii si a ajuns la concluzia ca in urma cu aproximativ 9.500 de ani nivelul Marii Negre a crescut brusc cu 30 de metri. Geologul Liviu Giosan de la "Woods Hole Oceanographic Institution" din Statele Unite e de parere ca, in urma cu 10.000 de ani, la sfarsitul ultimei ere glaciare, Marea Neagra era un lac, fiind complet despartita de Marea Marmara. Ca urmare a topirii ghetarilor, nivelul apei a crescut atat de mult incat a distrus toate localitatile neolitice din zona, iar oamenii au fugit din calea apelor, presupunandu-se ca s-au mutat in Europa Centrala.
Cercetatorii Bill Ryan si Walter Pittman de la Columbia University cred ca nivelul apei ar fi crescut nu doar cu 30, ci cu 80 de metri, si emit teoria ca acest episod, demonstrabil stiintific, din istoria umanitatii ar fi dus la aparitia mitului lui Noe. In zona Portile de Fier, Dunarea era plina de vartejuri, apa curgea cu iuteala, iar la topirea ghetarilor, nivelul apei crestea, amintindu-le oamenilor vechile povesti despre potop.

Confort si lux

Desi se intindeau pe o suprafata mica, localitatile dunarene aveau o structura urbanistica. In centru, se afla o piata si o casa mai mare - nu se stie exact care era scopul ei. Locuintele erau despartite de stradute care mergeau in linie dreapta. Dupa aproximarile facute de "United States Census", in perioada la care ne referim, intreaga populatie a globului nu depasea 7.000.000 de oameni.

Sculptura abstracta (hibrid om peste)

Lepenski Vir, care se intindea pe o suprafata de 1.500 de metri patrati si avea in jur de 100 de locuitori, ar echivala, raportat la proportiile actuale, cu un oras de aproximativ 95.700 de persoane. Arheologul Srejovic a cercetat casele de la Lepenski Vir si a ajuns la concluzia ca au fost construite dupa modelul triunghiular. Pentru ca toate casele au respectat aceeasi proportie si erau la fel orientate geografic, parerea unanima este ca acei oameni au avut notiuni de geometrie si de orientare in spatiu. Materialele de constructii erau exceptionale. La calcarul ars se adaugau apa, nisip si pietris obtinandu-se o masa vascoasa asemanatoare cu mortarul. Acest amestec se punea peste temelia casei. Au fost descoperite si podele decorate cu un amestec lucios, rosu sau alb. Aceasta a fost prima folosire a mortarului in lume, cu 1.600 de ani inaintea utilizarii lui in Egiptul antic.

"Grebenul" sarbesc

La sfarsitul glaciatiunii, zona Portile de Fier era un rai pe pamant. Izolat de lumea in care clima nu se imblanzise inca, avand hrana din belsug, acest taram al fericirii si-ar putea gasi corespondent in basmul romanesc "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte", in care Fat-Frumos pleaca in cautarea unui loc unde oamenii sa ramana vesnic tineri si sa nu cunoasca moartea. Dupa ce depaseste o serie de obstacole, acesta gaseste lumea mult visata si isi intalneste iubirea. Pare fericit, dar, pe cand era la vanatoare, ajunge din greseala in Valea Plangerii si isi aduce aminte de parinti si de lumea parasita... Oare in ce Vale a Plangerii au calcat oamenii de la Lepenski Vir si ce i-a indemnat sa plece din aceasta lume a fericirii? Cu 5.500 de ani i.Hr., cultivarea plantelor si cresterea animalelor ajung sa fie la indemana tuturor. In plus, clima devine din ce in ce mai blanda, iar teritoriul de la Dunare se suprapopuleaza. Cu toate astea, Lepenski Vir este parasit (la fel s-a intamplat si la Cucuteni) din motive care raman un mister.

Sursa formula as

Trecere intre doua lumi la Piatra Craiului

Pentru cei mai multi, masivul Piatra Craiului este doar o pista de incercare a curajului, a aptitudinilor de alpinist si nu in ultimul rand al simtului de orientare. Lipsa cabanelor si a adaposturilor (care sunt putine) ii descurajeaza pe cei mai multi sa se aventureze pe traseele din Piatra Craiului. Poate ca acesta este motivul pentru care zona a ramas inca necalcata de “pantofari”, asa cum sunt numiti cu dispret toti cei care merg la munte ca sa bea si sa se distreze si nicidecum pentru a intra in comuniune cu natura. Iar asta este bine, Piatra Craiului ramanind in continuare o zona destul de salbatica, amintind de muntii de odinioara care nu puteau fi strabatuti din cauza copacilor si a fiarelor salbatice care domneau pe aici.

Povestea uimitoare am aflat-o de la un localnic din Zarnesti si ne-am putut convige cu ochii nostri ca este reala. Cei care ajung la Plaiul Foii pot gasi cu usurinta cararea care te duce direct pe munte, spre Varful . Cu vreo jumatate de ora inainte de varf, ascunsa de privirile turistilor, se gaseste poate cea mai ciudata grota din Romania. Se ajunge la ea doar parasind traseul marcat si ocolind mai bine de vreo 200 de metri versantul. Apoi se coboara o stinca abrupta, inalta de vreo 30 de metri. La poalele acestei stinci se gaseste grota ciudata. Unii spun ca ar fi vorba de o pestera in toata puterea cuvantului, altii spun ca e doar o grota ceva mai mare. Nimeni insa nu a patruns dincolo de intrare.

Nu ca nu ar fi vrut ci pentru ca nu se poate. Intrarea in grota este strajuita de un bloc de granit in care apa sau altceva a sapat ferestre inalte dar inguste. Ferestrele au intre 10-15 cm grosime si sunt suficient de distantate pentru ca nimeni sa nu se incumete, cu un tirnacop, sa le distanteze. Doar cei care van cu lanterne puternice pot zari dincolo de pragul grotei. Iar ceea ce se vede, e fascinant. Interiorul este aproape perfect rotund, iar spre capatul ei, pe un fel de piedestal necioplit, se poate vedea o statuie de vreo doi metri si ceva inaltime. Chipul nu se poate vedea foarte bine, pentru ca este intors catre ceea ce pare a fi fundul grotei, dar se poate vedea aproape perfect ca poarta itari iar in mana are un fel de sabie curbata. In primul moment esti tentat sa spui ca ai de-a face cu o grota a vechilor daci, dar apare intrebarea fireasca: cum a ajuns statuia inauntru? Cine a facut-o si pe cine reprezinta? In Zarnesti sunt doua legende care incearca sa raspunda la intrebare.

Una este varianta cea mai raspindita, anume ca este statuia unui stapanitor al muntilor din primele secole de dupa Hristos. Alta am aflat-o de la domnul Marian Udrea, profesor pensionar, care a cules-o in tineretea sa de la un batran al satului. “Batranul cela stia povestea din tata in fiu si chiar daca nu o crede nimenea, eu o transmit mai departe, asa cum am aflat-o. Se zice ca barbatul din grota ar fi marele zeu dac Gebeleizis. S-a retras in aceasta grota unde era ultimul altar inchinat lui.

A zidit singur gura grotei si apoi s-a transformat in statuie, promitind ca va reveni candva la viata. SI acum sa va spun ceva si mai straniu: Stinca aia e cunoscuta de multi ani de oamenii din zona, dar nimeni nu a vazut grota pana acum vreo sase ani. Din cauza asta oamenii se tem si unii spun ca e semn ca vechiul zeu s-ar trezi la viata”. Unii sustin ca in preajma stancii li se intampla tot felul de lucruri ciudate. Gheorghe Turdeanu povesteste:

“Eram cu un prieten din Brasov si mersesem special sa-i arat grota. De cum am inceput coborirea pe fringhie, am avut impresia ca nu suntem singuri. La un moment dat am auzit glasuri si am crezut ca sunt turisti prin zona, dar nu am intalnit pe nimeni. In clipa in care prietenul meu, care venise cu camera video, a incercat sa filmeze, am auzit din interior un ras inspaimintator. Camera a pornit de una singura si nu am mai reusit sa o oprim decat dupa ce am plecat de acolo. Si pentru ca ciudatenia sa fie si mai mare, desi camera a fost pornita, nu a inregistrat absolut nimic! Ca sa nu mai spun ca timp de cateva saptamani am visat risul acela sinistru si ma trezeam din som leorca de transpiratie. Nu stiu ce o fi sau n-o fi acolo, dar lucru curat nu e”.

Grota nu are nume si nimeni nu se incumeta sa ii dea vreunul… Dar grota este doar una dintre cele trei ciudatenii din Piatra Craiului. Celelalte doua zone sunt situate nu departe de primul. Ambele sfideaza logica, iar simpla lor existenta te face sa-tI pui intrebari. Prima ciudatenie este o alta stinca, numita La Vanturi. Nu pentru ca acolo ar bate altfel vantul ci pentru ca ceea ce se intampla este contrar tuturor legilor firii. In orice moment al zilei, daca lasi o bucata de hirtie sa cada de pe stinca, aceasta se va… inalta.

Nu un metru sau doi, ci pana cand dispare din fata ochilor. Fenomenul nu este unic. In China mai exista un astfel de loc, pe varful Huashan, terasa Jue Wian Tai (Intalnirea nemuritorilor, n. a.). In vremurile de demult, oamenii mergeau pe acea terasa si isi scriau dorintele pe hirtie, apoi trimiteau hirtia catre zeii nemuritori, pentru a li se implini dorintele. La noi lucrurile stau ceva mai simplu si cu toate ca nimeni nu trimite mesaje zeilor, oamenii au venerat dintotdeauna locul, considerandu-l ca fiind sfint. “Cand eram mici veneam aici si inaltam avioane de hirtie. Nu zmeie, ca altii, ci avioane. Era o senzatie fantastica sa vezi cum avionul construit de tine se inalta si o lua in sus si nu in jos ca la altii. Era ceva deosebit”, ne spune Marian Toader, in varsta de 45 de ani.

Doar ca, prin anii `90, un indraznet a vrut sa sara cu parasuta de pe stinca. “Era convans ca vantul il va ridica si nu va avea nici un fel de probleme. In plus, era curios pana unde il va inalta. Din pacate, ceva sau cineva a tinut parasuta inchisa. Poate chiar el, ametit de indrazneala proprie, a uitat sa actioneze minerul sau chiar a lesinat in timpul saltului, din cauza stresului prea mare. Ideea e ca parasuta s-a deschis la cativa metri de pamant iar el s-a zdrobit pur si simplu de stinci. Au pus oamenii o cruce acolo, dar nimeni nu a mai incercat a doua oara. S-a spus ca muntele l-a pedepsit pe cel care l-a sfidat si a incercat sa-I descopere tainele, dar eu cred ca altcineva a fost, din interiorul muntelui”, ne spune tot domnul Udrea, neavand curaj sa rosteasca numele “vinovatului”.

SURSA E lizsar

Remember...

Magnific...

Tulburarea spiritului în timpul morţii terestre

"Trecut în planul spiritual, duhul priveşte în jurul său şi îl cuprinde o negrăită mirare.
Se simte sănătos şi cu toate acestea vede că cei din jurul său îl plâng cu lacrimi amare. Vrea să le vorbească celor de faţă, dar lucru ciudat, vorbirea lui nu este auzită. Crede că poate boala, slăbiciunea organică sau medicamentele care le-a luat i-au adus o slăbire a glasului. Ridică atunci tonul, dar în zadar; nimeni nu dă atenţie celor spuse de el. Mirarea îl cuprinde şi mai tare şi se întreabă dacă nu cumva visează ceea ce vede şi aude. Dar nu, el se vede treaz şi pe deplin vindecat.
Întrucât crede că cuvintele lui n-au răsunet, se gândeşte că poate cel puţin gesturile sale vor atrage atenţia lor. Se îndreaptă către cel pe care îl iubeşte şi vrea să-l ia de mână, dar - minune: mâna sa se închide fără să apuce nimic, ca şi cum degetele sale ar fi trecut prin mâna acelei persoane. Poate, se gândeşte el, nu sunt destul de îndemânatic, şi mai repetă gestul, dar şi de această dată tot fără rezultat. Nu ştie ce să mai creadă. Priveşte în jurul său şi recunoaşte totul. Vede camera în care a zăcut,recunoaşte mobilele pe care le-a cumpărat. Ei, atunci ce e cu el? Ascultă la cei din cameră şi înţelege ca e vorba de moartea lui. El mort? El se vede viu, trăieşte. Cum de nu-l văd ai săi? Vede pe unul din ai casei apropiindu-se de pat şi închizând ochii unui om. Atunci o groază îl cuprinde. Cum, în patul în care a fost până adineauri este un om, un mort? Dar groaza sa se măreşte pe măsură ce priveşte, pentru că în cadavrul pe care îl vede în patul său vede un om identic cu el. O groază profundă îl cuprinde. „Eu sunt mort?” Dar aceasta nu se poate. Aici e o eroare sau se joacă o comedie lugubră pe seama lui? El nu poate fi mort pentru că trăieşte. Nu este mort pentru că nu a căzut în neant, în neştiinţa de sine. Nu este mort, crede cel
credincios, pentru că atunci ar trebui să se prezinte înaintea judecăţii. Pe când reflectează el ce o fi la mijloc, vede că se aprind lumânările la capul mortului. Atunci porneşte în strigăte disperate: „Dar bine, oamenilor, eu nu sunt mort! Eu sunt bine acum, mai bine ca oricând. Dar strigătele sale nu se aud, nu mişcă pe nimeni. Se procedează la toaleta funerară, unii plâng, alţii se prefac. .
Dar curios: el înţelege că unii plâng sincer, iar alţii în dosul măştii plânsului nu simt nimic în inima lor, pe cât voiesc să arate. Unii din ei încep să estimeze valoarea lucrurilor din casă, să reflecteze asupra averii moştenite. După câtva timp uşa se deschide şi în pragul ei se arată unul din cei mai buni prieteni cu care a împărţit bucurii şi supărări, dureri şi plăceri. Cum îl zăreşte, se repede la el şi îi strigă: „A, dragul meu, bine ai venit, cel puţin tu poţi spune acum că aceşti oameni se înşeală,că eu trăiesc!" Dar lucru curios: nu a mutat picioarele, nu a păşit, ci a fost dintr-o
dată lângă el, fără să ştie cum. Vrea să-l ia în braţe, dar braţele sale nu apucă nici acum nimic. Şi lucru şi mai curios: prietenul care nu-l aude şi nu-l vede, trece apropiindu-se de pat prin corpul lui! Atunci vede pe prietenul său foarte abătut şi profund mişcat, curgându-i lacrimile sincere. Înţelege că l-a iubit din toată inima. Şi mereu îi vine în minte: „Doamne, dar cum nu-i vine nici unuia de aici ideea că nu am murit." Timpul trece, seara vine şi rând pe rând prieteni şi amici se retrag şi rămân numai cei ce vor veghea la capul lui. Îi priveşte în tăcere şi observă în jurul
lor o lumină colorată. Se miră ce să fie cu această lumină din jurul lor. El nu a auzit niciodată de aura pe care o au toţi oamenii în jurul lor. Se apropie de pat, priveşte omul culcat şi lucru ciudat: el are o lumină, dar nu e colorată ca aceea a celor ce veghează în jurul lui. Lucru şi mai curios e că vede corpul celui mort prin … care reprezintă luminozitatea cea mai mare. Şi mirarea creştemereu... Vede acum că luminozitatea de la cap este legată printr-un fir luminos de el. Atunci pentru prima oară i se furişează în minte ideea că acela care zace acolo, în patul lui ar putea fi propriul său corp. Dar iar revine. „Nu se poate, pentru că eu văd că tot trăiesc. Nu e
corpul meu, pentru că dacă eu sunt viu, atunci corpul meu s-ar mişca, pe când acesta e înţepenit. Pe când reflectează astfel, simte un suflu continuu de fluide în jurul său, deşi observă că flăcările lumânărilor stau nemişcate Şi deci aerul din cameră nu se mişcă nici el. În goana acestui fluid care se rostogoleşte în toate sensurile pare a zări sclipiri, forme bizare care vin, trec şi pleacă de lângă el, apar şi dispar. Îngândurat, cuprins de nelinişte, zăreşte deodată o dâră luminoasă care se coboară din tavan în cameră, se apropie învăluindu-l. În curând se configurează în această lumină nişte figuri în care recunoaşte rude plecate de pe pământ pentru care a simţit pe când trăiau o adevărată dragoste. Acum aude şi glasul lor: „Dragul nostru, vino cu noi, tu acum ai părăsit regatul umbrelor pentru a intra în regatul luminii. Te-am iubit şi acum lasă-ne să te conducem. Vino cu noi în spaţiile nemărginite unde locul tău este pregătit." „Eu sunt, spune unul dintre ele, copilaşul pe care tu atât l-ai plâns." „Eu sunt tatăl tău pământean şi te-am iubit în viaţă cum te iubesc şi la moarte şi te aştept să vii lângă mine?” „Noi ţi-am fost prieteni pe pământ - spun ceilalţi - te-am aşteptat şi te-am asistat în cele din urmă momente ale trecerii tale din lumea pământului în aceea a noastră, lumea astrală. Eram colea în umbră şi am aşteptat momentul când, în fine, tu vei fi înţeles trecerea ta peste fluviul necazurilor, din viaţa materială în cea spirituală. Vino cu noi să-ţi urmezi destinul în spaţiul infinit! Vino să te refaci de încercările pământeşti, înainte de a-ţi luă zborul spre regiunile divine. Corpul tău carnal e mort, vino între cei cu adevărat vii şi înţelegători." Dar el respinge cu violenţă acele fiinţe pe care le socoteşte nişte creaturi ale viselor sale, vedenii ale coşmarului în care se zbate de câtăva vreme.
„Da, voi aveţi înfăţişarea celor scumpi ai mei, dar voi nu sunteţi ei. Plecaţi! Voi sunteţi nişte umbre, pe când eu sunt un trăitor. Vedeţi bine că eu vă văd tot aşa cum am văzut şi până acum. Cum spuneţi că eu sunt mort? Vedeţi, eu sunt aici pe pământ şi de mâine îmi voi relua treburile." Şi fiinţele astfel respinse se depărtează triste. I se pare că aude spunându-i-se: „Noi rămânem alături de tine, gata de a veni la chemarea ta.” Raza luminoasă dispare şi el rămâne scufundat în gânduri.
„Doamne, dar când are să se risipească această negură ce mă apasă?" Se face ziuă şi el tot în această nelămurire rămâne. Atunci îi vine în gând să fugă de acolo, dar grozăvie: o putere, ceva ca un magnet, îl ţine legat de această formă omenească în care el refuză să vadă propriul cadavru. Încetul cu încetul se naşte intuiţia că trebuie să fie ceva comun între el şi acest om întins în patul lui. Încep iar a defila prieteni, rude, curioşi, cuprinşi de milă şi regrete, alţii rămânând indiferenţi. Vede pe florari care aduc flori, vede pe cei ce servesc în ocazii mortuare, iată şi pe medicul care face cea din urmă vizită, cu inima uşoară şi toată sinceritatea şi minciuna ce se
ascunde în dosul voalului ipocriziei. Se face slujba religioasă şi el, împietrit, nu ştie ce să mai creadă, ascultă şi el până la sfârşit. Dar când a sosit momentul să fie luat cadavrul pentru a-l pune pe carul mortuar, o groază îl cuprinde, ţipă, urlă, aleargă, se roagă de unul, de altul, cere să se convingă dacă acest corp este al său. Obosit, cade în letargie şi cere să i se aducă medicul, ca să-i dea ceva fortifiante spre a-l readuce la viaţă.
Nimeni nu-l vede, nimeni nu-l aude. Dar disperarea cea mai grozavă o încearcă atunci când a ajuns la cimitir, unde vede cum îl aşează în groapă. Niciodată cântecele religioase nu l-au pătruns ca acum. O puternică credinţă se naşte în el şi mintea îi fuge către Cel Atotputernic. „Doamne, Doamne, fă minunea ca acest cadavru să se ridice ca pe vremea lui Isus!" Dar minunea nu se
produce. Dumnezeu este departe şi Ajutoarele Lui sunt neputincioase pentru a schimba Legea vieţii şi a morţii stabilită de divinul Creator. Bulgării de pământ se rostogolesc cu un sunet îngrozitor peste coşciug. Capul i se pleacă şi se lasă târât de ideea că într-adevăr corpul aşezat în pământ a fost al său, că a plecat din lumea pământului.
Această înţelegere, această idee la cei care s-au împăcat în lumea suferinţei cu ideea morţii revine mai repede. La alţii care au trăit mai intens, s-au bucurat de toate bunurile pământeşti cu tot elanul, care au fost lipiţi de materie, această înţelegere întârzie foarte mult, spiritul lor stând în apropierea gropii sau revenind spre a-l vizita. Cei ce au crezut că viaţa este atât cât este pe pământ, cei cu totul alipiţi vieţii terestre stau ani în preajma cadavrului, asistând la destrămarea,
dizolvarea părticică cu părticică a corpului lor, văzând cum viermii se hrănesc cu ceea ce a fost el odată. Moartea fizică este deci o naştere în lumea astrală, naştere care se aseamănă cu cea fizică. Într-adevăr, în momentul naşterii, noul-născut trece printr-o mare zăpăceală provenită de presiunea exercitată asupra copilului în momentul expulzării, de tăierea cordonului ombilical care sileşte sângele să ia alte direcţii în corpul copilului, de pătrunderea aerului în plămâni şi de prima respiraţie aeriană.
Din cauza acestor suferinţe, noul-născut are nevoie de odihnă. Rudele apropiate, după primele îngrijiri, îl culcă în leagănul lui dinainte pregătit de dragostea maternă şi îl lasă în linişte să doarmă, pentru a se obişnui cu noile condiţii de viaţă. Ei bine, tot astfel se petrece şi cu cel ce se naşte la viaţa astrală.
Ca şi la copil, trecerea dintr-o lume într-alta se face cu oarecare durere, resimţită în special la cap. Şi el suferă ruperera unui cordon ombilical - cordonul fluidic care unea corpul astral de cel fizic. Şi el trebuie să se obişnuiască cu noua viaţă astrală ca şi copilul venit în lumea fizică; şi în fine tata, mama sau alte persoane apropiate ce au părăsit înaintea lui pământul, arată celui venit în lumea astrală toată dragostea şi îl înfăşoară cu o pătură fluidică ce-l adoarme, pentru ca în acest repaus mental omul venit în acest mediu să se obişnuiască şi natura să lucreze asupra sa,
fără ştirea lui. Numai astfel se face separarea de cei iubiţi lăsaţi pe pământ, de suveniruri, de bunuri materiale. Când acest proces s-a îndeplinit, spiritele ce l-au asistat la trecerea din lumea terestră revin lângă acest suflet şi îl înconjoară cu toată dragostea lor. Spiritul ghid îl ia atunci şi-l duce în spaţiul astral."
Daca ar sti lumea cat de rau fac spiritului celui drag,care a plecat de langa ei prin plansetele si bocetele in gura mare.Aceste explozii tulbura spiritul celui ce moare si nu-i dau libertatea necesara de a se separa de corp,ba chiar il atrag,il reintorc in corp pentru cateva momente pentru ca din nou sa se produca dezincarnarea.
Sa nu mai plangem dupa omul care moare,pe cel care se naste intr-o lume unde omul este mai vazator,mai intelegator al legilor si a fenomenelor,ci sa ne plangem pe noi care ramanem inca in planul suferintei,al intunericului spiritual.
Sa nu-i mai plangem pe iubitii nostrii,pentru ca ei vor fi mereu in jurul nostru,din spatiu ochii lor vor fi mereu indreptati spre noi si dragostea si ajutorul lor mereu vor lucra pentru ridicarea noastra si pentru a ne sprijini in suferinte.
Ei ne plang pe noi,cu drept cuvant,pentru ca inca nu am terminat seria incercarilor...

Imi cer scuze fata de acei cititori care vor considera acest articol cam dur,dar cam asa vad eu evenimentele care se intampla in momentul mortii noastre.Nu trebuie sa ne fie frica de moarte deloc...este doar o etapa a evolutiei noastre.
Va rog haideti sa nu ne uitam doar inainte,ci sa privim putin si mai la stanga sau la dreapta.Adevarul abia asteapta sa fie descoperit...haideti sa-l cautam impreuna!!!
Va urez multa Pace,Iubire si Lumina!!!

Remember...go for it!!!

To be or not to be, dope, that's the question
Are you gonna stop or keep on rushing
For the better, quicker than the next man
To be the best is the master plan
Go on with all you've got, give it your best shot
Don't ever think about trying to stop
Keep reaching, pushing, hoping for perfection
Make up your direction, don't ever stop for a moment
Prove you want it
If you got it flaunt it and get up on it
Go for yours, not for a minute but for all the time
You better so it cause I'm going for mine

Go for it, that's right, heart and fire yeah
Go go go, I see it in your eye
Go for it, heart and fire
Go go you've got to go for the feeling

It's time for the rhyme of the bold and the gifted
Listen closely and you'll get lifted
Higher than you ever been before
Get more than you bargained for for sure
Life can be a trick for of trouble
But you got to stand up and fight back double
Don't let nothing hold you back
Yo when life says stop you say go go go
Reaching, growing, teaching, knowing
Is that a preaching that each and every one of you are blowin
Get youself together, keep moving
Don't let nothing stop your flowing
Go for what you want, don't hold back
Cause I know you got the knack
So go farther than you've ever been before
I'm going for mine, go, so go for yours

Go for it, that's right, heart and fire yeah
Go go go, I see it in your eye
Go for it, heart and fire
Go go you've got to go for the feeling.